Mincă - fizic impozant, poate deveni un portar mare şi la figurat. Am depistat şi la el „virusul” portarului român, teama de a ieşi pe centrări. Avem senzaţia că la golul încasat putea face mai mult.
Voicu - face ce face şi prinde un loc de titular, acum pentru că a fost suspendat Duarte. La Mediaş, nu a entuziasmat, dar nici nu greşit, o evoluţie în nota lui, adică de 6 - 6,5.
Abrudan - un jucător care nouă ne place datorită angajamentului său în joc. Dar problema e că echipa primeşte goluri doar de acolo, din zona centrală, adică unde şef ar trebui să fie Tavi cu celălalt fundaş central.
Oros - la Cristi se vede lipsa jocurilor în picioare. Alternează intervenţiile excelente cu gafe, execuţiile hilare cu cele providenţiale. Un fotbalist tânăr în care credem şi pe care Moldovan ar trebui să-l motiveze pentru că nu înţelegem cum acum un sezon era titular de bază, iar acum are apariţii periodice.
Ezequias - „grande gioccatore” cum ar spune confraţii italieni, de altfel s-a făcut publică dorinţa Stelei de a-l transfera. Nici nu ai cum să nu îţi doreşti un jucător cu calităţile sale, angajament, tehnică, viziune în joc, disciplină tactică. Adică un fotbalist complet.
Roman - responsabil total în zona în care joacă, fie banda dreaptă ori stângă, Mihai a arătat poftă de joc după perioada neagră care
l-a ţinut departe de teren. A avut şi un şut de zile mari scos de portar de sub transversală.
Măldărăşanu - s-a întors şeful! Aşa îl ştiam şi noi pe Măldă, tehnic, implicat în joc şi dornic să organizeze mijlocul terenului. A iniţiat majoritatea acţiunilor ofensive, dar a făcut şi recuperări. A ţinut mingea când a fost cazul, scoţând om din joc sau lovituri libere când era faultat. A şi pasat inteligent când a încercat să-şi pună coechipierii, cu precădere vârfurile în faze avantajoase şi în general a fost o plăcere să îl revedem în