Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Schumacher: "Alonso-Raikkonen la Ferrari, un amestec exploziv"

Publicat in Pro Sport, sâmbătă 14 septembrie 2013 ·

Asocierea dintre pilotul spaniol Fernando Alonso şi finlandezul Kimi Raikkonen, începând din 2014, la Ferrari, "sună ca un amestec exploziv", a declarat pentru cotidianul Bild septuplul campion mondial de Formula 1 Michael Schumacher.

"Ferrari cu Fernando şi Kimi, asta sună ca un amestec exploziv", a spus Schumacher.

Germanul a făcut această declaraţie la două zile după anunţul privind revenirea lui Raikkonen în sezonul viitor la Ferrari, unde finlandezul va fi colegul lui Alonso, care l-a înlocuit la sfârşitul anului 2009.

Schumacher, care a concurat pentru Ferrari în perioada 1996-2006, consideră totuşi că faptul că Alonso şi Raikkonen vor fi piloţii echipei în sezonul următor va reprezenta "un regal pentru fani". Multiplul campion a precizat că această combinaţie de piloţi va constitui o "concurenţă dură" pentru celelalte echipe.

Raikkonen, în vârstă de 33 de ani, campion mondial în 2007 cu Ferrari şi locul 4 în actualul sezon, va părăsi echipa Lotus la finalul anului, pentru un contract pe două sezoane cu Scuderia, unde îl va înlocui pe brazilianul Felipe Massa.

"Iceman" va forma, împreună cu Alonso (32 de ani), o pereche experimentată, care a câştigat 52 de GP-uri de Formula 1 (Alonso 32 şi Raikkonen 20) şi trei titluri mondiae (Alonso două şi Raikkonen unul).

Este o situaţie inedită pentru Ferrari, echipă la care în mod tradiţional a existat un pilot numărul 1 şi un pilot numărul 2.

Asocierea dintre pilotul spaniol Fernando Alonso şi finlandezul Kimi Raikkonen, începând din 2014, la Ferrari, "sună ca un amestec exploziv", a declarat pentru cotidianul Bild septuplul campion mondial de Formula 1 Michael Schumacher.

"Ferrari cu Fernando şi Kimi, asta sună ca un amestec exploziv", a spus Schumacher.

Germanul a făcut această declaraţie la două zile după anunţul privind revenirea lui Raikkonen în sezonul vii

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Meciul dintre Farul și Sepsi, întrerupt din cauza scandărilor xenofobe

HotNews acum 5 ore
​Arbitrul Adrian Cojocaru a întrerupt temporar partida dintre Farul Constanța și Sepsi Sfântu Gheorghe din cauza scandărilor xenofobe ale galeriei gazdelor. Meciul a fost reluat după două minute. Suporterii echipei Farul ConstanțaFoto: Razvan Pasari

Simona Halep despre momentul în care a aflat că a fost depistată pozitiv: A fost ca şi cum m-ar fi lovit un camion

News.ro acum 7 ore
Simona Halep povesteşte, într-un interviu pentru Tennis Channel, despre momentul în care a fost depistată pozitiv şi starea ei de spirit din timpul suspendării. Ea a comparat şocul anunţului depistării cu o substanţă interzisă cu impactul cu un cami

Un tânăr de 21 de ani a murit şi patru persoane au fost rănite, într-un accident rutier produs în judeţul Hunedoara / Şoferul vinovat, alcoolemie de 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat - FOTO

News.ro acum 7 ore
Un tânăr de 21 de ani a murit, vineri, şi patru persoane au fost rănite, între care un adolescent de 16 ani, într-un accident rutier produs în judeţul Hunedoara. La şoferul vinovat aparatul alcooltest a indicat o valoare de 0,54 mg/l alcool pur în a

VIDEO Incendiu uriaș la o fabrică de armament din Berlin. Uzina Diehl produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T, furnizat şi Ucrainei / Alertă de nor toxic periculos

HotNews acum 9 ore
O fabrică germană aparţinând companiei Diehl Metal, care produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T SLM pe care Berlinul îl furnizează armatei ucrainene, a fost cuprinsă vineri de un incendiu impresionant, relatează presa germană citată de Le Fi

Poșta Română confirmă livrarea pensiilor înainte de Paște. Precizări despre ”cazurile excepţionale”

Ziare.com acum 9 ore
Compania Naţională ”Poşta Română” (CNPR) informează că a început livrarea pensiilor din data de 27 aprilie, cu cinci zile înainte de calendarul lunar pentru distribuirea acestora, şi estimează că până la sfârşitul zilei de vineri se va apropia de pr

Erdogan afirmă că a suspendat orice legătură comercială cu Israelul pentru obţinerea unui armistiţiu în Gaza

G4Media acum 5 ore
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a declarat vineri că suspendarea relaţiilor comerciale cu Israelul, anunţată cu o zi înainte, vizează să „forţeze” ţara să accepte un armistiţiu în Fâşia Gaza, relatează AFP, preluată de Agerpres. „Am luat anum

Ionuţ Stroe, întrebat dacă va fi modificată data alegerilor prezidenţiale: Este un subiect pe care îl vom aborda după data de 9 iunie

News.ro acum 5 ore
Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, a afirmat, vineris eară, că, după alegerile din 9 iunie, se va discuta la nivelul coaliţiei de guvernare dacă va fi modificată data alegerilor prezidenţiale. Până atunci, însă ”evoluăm în ecuaţia alegerilor

O ofensivă israeliană asupra Rafah „ar putea duce la o baie de sânge”, spune șeful OMS

HotNews acum 3 ore
O ofensivă terestră a armatei israeliene asupra orașului Rafah, în sudul Fâșiei Gaza, „ar putea duce la o baie de sânge”, a avertizat vineri șeful Organizației Mondiale a Sănătății pe rețeaua de socializare X. Civili palestinieni lângă o clădire dis

Locul din România unde se află CEA MAI FRUMOASĂ stradă din Europa / Puțini știu despre ea

Gandul acum 8 ore
Cea mai frumoasă stradă din Europa este România. Aceasta are un aspect feeric în această perioadă, datorită cireșilor japonezi. Vestul țării se poate „mândri” cu faptul că are cea mai frumoasă stradă din Europa. Strada, situată lângă Parcul Rozelor

UEFA a decis ca loturile participantelor la Euro 2024 să fie de câte 26 de jucători

News.ro acum 8 ore
Comitetul Executiv al UEFA a decis să extindă listele pentru turneul final al Campionatului European de la 23 la 26 de jucători, informează L’Equipe. Contactaţi în ultimele ore prin e-mail, membrii Comitetului Executiv al UEFA au decis vineri să măr

Vremea

București
acum

12°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

14°/26°
Iasi
acum

17°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/22°
lun.

10°/26°
mar.

14°/26°
Constanta
acum

11°
sâm.

11°/15°
dum.

11°/15°
lun.

10°/17°
mar.

11°/18°
Cluj-Napoca
acum

11°
sâm.

11°/21°
dum.

11°/20°
lun.

11°/22°
mar.

12°/23°
Timisoara
acum

12°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/26°