Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Kalaşnikov, motiv de scaldal între ruşi şi bulgari

Publicat in Jurnalul, vineri 21 noiembrie 2008 ·

Statele Unite au permis Bulgariei să construiască o fabrică de arme de tip Kalaşnikov care urmau să fie vândute în Irak şi Afganistan. Anunţul făcut miercuri directorul pentru misiuni speciale în cadrul corporaţiei de stat din Rusia Rosoboroneksport, Nikolai Demediuk, a dus la un puternic scaldal între Rusia şi Bulgaria, relateză Novinite.com.

Compania Rosoboroneksport este o agenţie rusă de stat care are rolul de a intermedia importul şi exportul de echipament militar, tehnologii şi servicii. Oficialul reiterează acuzaţiile companiei la adresa Bulgariei în privinţa fabricării ilegale de armament rusesc, citează Mediafax. Demediuc a subliniat faptul că şapte sau opt ţări din lume, şi Bulgaria în special, au fost implicate în producţia ilegală de armament, adăugând că nu va nominaliza şi alte ţări deorece nu doreşte să le "ofenseze". Oficialul susţine că nici o companie din afara Rusiei nu are licenţă de producţie a armelor Kalaşnikov, deoarece această licenţă a expirat după destrămarea Pactului de la Varşovia.

Rosoboroneksport mai afirmă că arme de tip Kalaşnikov sunt fabricate de uzina Arsenal din oraşul bulgar Kazanluk, care produce AK-7, o variantă îmbunătăţită a mitralierei şi care răspunde standardelor internaţionale. Rusia a mai explicat că producţia de la Arsenal reduce preţul de vânzare a armamentului pe piaţa internaţională, armele produse în această fabrică fiind asemănătoare celor ruseşti. Ministerul bulgar al Economiei a transmis un comunicat de presă în care a respins acuzaţiile potrivit cărora Bulgaria ar fi produs armament rusesc în Statele Unite. Totodată, documentul afirmă că uzina Arsenal are toate actele necesare pentru a funcţiona legal.

Statele Unite au permis Bulgariei să construiască o fabrică de arme de tip Kalaşnikov care urmau să fie vândute în Irak şi Afganistan. Anunţul făcut miercuri directo

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ligue 1: Ladislau Boloni a retrogradat cu Metz, după un retur dramatic

HotNews acum 24 minute
Metz a retrogradat în al doilea eșalon al fotbalului francez, după ce a remizat în returul barajului cu Saint-Etienne, scor 2-2 (3-4 la general). Ladislau BoloniFoto: Kristof Van Accom / Zuma Press / Profimedia Metz - Saint-Etienne 2-2 Metz a primit

Două avioane s-au ciocnit la un show aviatic în Portugalia. Un pilot a murit

Mediafax acum 16 minute
PAF, care a organizat spectacolul la o bază aeriană din Beja, la 180 km sud de Lisabona, a precizat că accidentul a implicat avioane din patrula acrobatică YAK STARS. Patrula include piloţi portughezi şi spanioli şi a fost descrisă de PAF ca fiind „

Olaf Scholz, mesaj tranşant pentru Putin: Vom apăra fiecare centimetru pătrat din teritoriul NATO

Ziare.com acum o ora
Recenta mişcare a NATO de a-şi întări frontiera estică are ca scop descurajarea Rusiei, a declarat cancelarul german Olaf Scholz, adăugând că ar trebui să fie clar pentru Moscova că alianţa va fi pregătită să se apere dacă va fi necesar, relatează R

Resctricțiile OPEC+ asupra producției de petrol, eliminate gradual abia din 2025

Capital acum o ora
Decizie luată astăzi cu privire la producţia mondială de petrol. Grupul ţărilor OPEC+ a hotărât să prelungească, pentru moment, reducerile impuse asupra producţiei ce sunt în vigoare de la finalul anului 2022.

Rupert Murdoch s-a căsătorit pentru a cincea oară / Mireasa este fosta soacră a lui Roman Abramovici

HotNews acum 2 ore
Magnatul media Rupert Murdoch s-a căsătorit pentru a cincea oară, sâmbătă, în cadrul unei ceremonii care a avut loc în podgoria sa din California, relatează bbc.com. Rupert MurdochFoto: London Entertainment / Splash / Profimedia Images Murdoch, în v

E haos în Germania! Atenţionare de călătorie pentru zona Bavaria, acolo unde va sta România la EURO 2024

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Federală Germania, Landul Bavaria, că autoritățile locale au emis avertismente de furtuni puternice (cod portoca

Au fost găsite trupurile celor două tinere de origine româna dispărute în apele râului Natisone din Italia

Ziare.com acum 7 ore
Cele două tinere care au dispărut în apele râului Natisone din Italia au fost găsite fără viață. Este vorba despre Bianca Doroş şi Patrizia Cormos. Băiatul care le însoțea este căutat în continuare. Ele au fost găsite duminică dimineaţă, 2 iunie, în

Sondaj Avangarde în București: Scor strâns pentru Primăria Capitalei între Nicușor Dan și Gabriela Firea

HotNews acum 7 ore
Actualul primar al Capitalei Nicuşor Dan, independent susţinut de Alianţa Dreapta Unită, se situează pe primul loc în topul opţiunilor pentru Primăria Generală, cu 28,6%, urmat de Gabriela Firea (PSD), cu 26,5% din intenţiile de vot, relevă un sonda

Geoană spune că este „tot mai aproape” de momentul în care va lua o decizie privind revenirea în politică

HotNews acum 2 ore
Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a declarat duminică, la lansarea cărţii sale, „Bătălia pentru viitorul României. Gândurile unui român la vârful NATO”, la Botoşani, că este tot mai aproape de momentul în care va lua o decizie cu pr

Un tânăr a murit după ce a căzut în timp ce se plimba cu skijet-ul pe râul Olt

Mediafax acum o ora
Un tânăr de 19 ani a murit după ce a căzut, sâmbătă seara, în timp ce se plimba cu skijet-ul pe râul Olt. Corpul lui a fost găsit duminică dimineaţa.

Vremea

București
acum

24°
dum.

19°/30°
lun.

20°/33°
mar.

18°/31°
mie.

19°/31°
Iasi
acum

23°
dum.

18°/30°
lun.

16°/30°
mar.

17°/30°
mie.

16°/27°
Constanta
acum

25°
dum.

19°/26°
lun.

19°/24°
mar.

19°/24°
mie.

19°/28°
Cluj-Napoca
acum

21°
dum.

14°/24°
lun.

13°/24°
mar.

13°/24°
mie.

13°/23°
Timisoara
acum

22°
dum.

15°/27°
lun.

16°/23°
mar.

13°/23°
mie.

15°/27°