În vecinătatea reactorului nuclear din Kruemmel s-au înregistrat 19 cazuri de cancer la copii.Numărul cazurilor de leucemie infantilă este de aproape patru ori mai mare decât incidenţa normală. Din 1989 şi până acum s-au înregistrat 19 cazuri de leucemie la copii cu vârste de până la 15 ani, pe o rază de câţiva kilometri în jurul centralei nucleare din Kruemmel, situate pe malul fluviului Elba, la aproximativ 30 de kilometri în amonte de Hamburg, scrie agenţia France Presse, citată de Mediafax.
„Ni se spune că este normal, dar suntem luaţi într-adevăr drept imbecili. Cifrele sunt surprinzătoare, aceasta nu este o întâmplare“, consideră Uwe Harden, un ales local social-democrat, preşedintele Asociaţiei cetăţeneşti împotriva leucemiilor în regiunea Elbmarsch (BI).
În aceeaşi notă, Hayo Dieckmann, oficial al serviciilor sanitare din oraşul vecin Luenebourg şi militant antinuclear declarat, susţine că „o asemenea frecvenţă de leucemii este unică în lume“.
Declaraţiile militanţilor sunt confirmate de concluziile unui studiu naţional privind centralele nemţeşti. Raportul arăta, la sfârşitul anului 2007, că riscul de cancer infantil este în creştere în rândul locuitorilor din apropierea reactoarelor.
Reziduuri de metale grele
De cealaltă parte, companiile din acest sector infirmă orice relaţie cauză-efect. „Radioactivitatea este absolut normală“, spune geochimistul Axel Gerdes, un specialist pe tema izotopilor radioactictivi care predă la Universitatea Goethe din Frankfurt. „În schimb, în aceste eşantioane am găsit metale grele: plumb, arsenic, zinc, nichel, crom“, a adăugat cercetătorul.
Reziduurile ar putea fi explicate însă şi prin istoria regiunii. Timp de opt decenii, o imensă uzină de explozibili a funcţionat pe locul unde se află în prezent centrala nucleară. Chiar în acest loc a f