In aceasta saptamana, la editura Humanitas a aparut cartea "Aforisme", scrisa de Friedrich Nietzsche si tradusa in limba romana de Amelia Pavel. Autorul, filosof, filolog, scriitor, a fost una dintre personalitatile ilustre ale gandirii moderniste din secolul al XIX-lea, nascut la 15 noiembrie 1844 in Germania, intr-o familie de pastori protestanti. Nietzsche s-a distins inca din timpul studiilor ca fiind un stralucit cercetator. In 1872 apare "Nasterea tragediei din spiritul muzicii", studiu cu un deosebit ecou, iar intre 1873-1876 "Consideratii in afara timpului" - o culegere de studii si reflectii filosofice. In perioada 1878 - 1887 au aparut nenumarate scrieri, precum si noi editii ale lucrarilor trecute. In 1889 apare "Amurgul zeilor". In acelasi an, Nietzsche, grav bolnav psihic, este internat in diferite clinici. Dupa cateva intervale de remisiune, in care se ocupa de reeditari, traduceri din operele sale si isi continua corespondenta, moare in 1900 la Weimar.
Exista o zona in care viata, personalitatea si opera unui mare autor se intrepatrund, iluminandu-se reciproc: e genul jurnalului, corespondentei, insemnarilor - nedestinate, in fond, publicului. Dar publicul este adesea mai fascinat de aceasta opera secunda decat de opera insasi. Iata si zona in care se plaseaza volumul de fata. Publicate postum, aceste aforisme au revolutionat imaginea conventionala despre Nietzsche si epoca sa: atat imaginea publicului, cat si a criticilor mai recenti ai filosofului. Caci scrisorile acestea, cuceritoare prin fanchete si spontaneitate, bogate in anecdotica si pitoresc, arunca o lumina noua asupra personalitatii si creatiei lui Nietzsche. Dupa cum intreg portretul altor personalitati ale vremii - al lui Richard Wagner, de pilda - si reconstituie atmosfera politica si culturala din Germania si Elvetia celei de-a doua jumatati a secolului al XIX-lea. Nascute i