„Adevărul“ vă prezintă modul de alcătuire a primei Legi fundamentale a României, promulgată la 1 iulie 1866, în contextul în care parlamentarii actuali se chinuiesc să revizuiască Constituţia

În urmă cu aproape un secol şi jumătate, principele Carol I promulga prima Lege fundamentală din istoria României. Constituţia de la 1866 a fost primul text constituţional elaborat fără aprobarea externă a Marilor Puteri. Este primul act de manifestare juridică a independenţei ce va fi câştigată, de facto, 11 ani mai târziu, la 9 mai 1877.

Astfel, în textul Constituţiei nu a apărut nicio referire la starea de dependenţă a Principatelor Unite, deşi ţara se găsea sub suzeranitate otomană şi plătea tribut. Precizarea din articolul 1 este revelatoare: „Principatele Unite Române constituie un singur stat indivizibil sub denumirea de Româniea“.

Textul a fost, în bună măsură, o traducere a Constituţiei belgiene din 1831, adaptată pe alocuri realităţii româneşti. A fost cea mai longevivă constituţie şi reprezintă cea mai importantă realizare a regelui Carol I, deşi acesta considera, la început, că actul de sorginte belgiană nu era chiar adecvat tradiţiei româneşti a confruntărilor dintre obiceiul pământului şi lege.

CUM ERA ÎMPĂRŢITĂ PUTEREA

Constituţia din 1866 a stat la baza regimului monarhiei constituţionale, garantând separarea puterilor în stat. Puterea legislativă era exercitată de către Reprezentanţa Naţională (n.r. – Senatul şi Adunarea Deputaţilor) şi de către monarh, acesta având drept de veto, precum şi dreptul de a dizolva cele două Camere. Sunt prevăzute, de asemenea, inviolabilitatea şi imunitatea senatorilor şi deputaţilor.

Puterea executivă era încredinţată monarhului şi se transmitea pe cale ereditară, în linie directă, masculină şi legitimă, iar puterea judecătorească era exercitată de curţi şi tribunale. Se interzicea înfiinţarea d