Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Rimanici out, a venit Voina!

Publicat in Gazeta Sporturilor, sâmbătă 14 februarie 2009 · ·

Selecţionerul României, Radu Voina, a condus aseară primul antrenament al Oltchimului şi va debuta duminică, în Liga Campionilor

Campioana României, Oltchim Rm. Vîlcea, are de aseară un nou antrenor. Înfrîngerile din Liga Campionilor, 22-23 cu Buducnost, şi din Liga Naţională, 26-31, i-au fost fatale tehnicianului croat Ivica Rimanici. Acesta a fost demis ieri, după antrenamentul de dimineaţă, în locul său fiind adus selecţionerul României, Radu Voina. "E o ruşine pentru Oltchim! De ce am fost demis? Nici un obiectiv nu era compromis", a spus Rimanici.

"Nu am putut trece cu vederea umilinţa de a primi 41 de goluri într-un meci", a declarat preşedintele Ioan Gavrilescu. Radu Voina a condus aseară primul antrenament al echipei oltene, urmînd să debuteze într-un meci oficial chiar mîine, în Liga Campionilor, contra slovenelor de la Krim Ljubljana. "Nu am discutat durata contractului, nici clauze, nimic, pentru că timpul e scurt. Radu Voina e însă un om înţelegător, cu coloană vertebrală şi sigur ne vom înţelege", a adăugat Gavrilescu.

"Am văzut Oltchimul în ultimele meciuri în cupele europene, dar şi la Braşov. Cunosc majoritatea jucătoarelor de la «naţională» şi nu am nevoie de acomodare. Rezultatele trebuie să vină imediat", a declarat Radu Voina, care nu a mai antrenat nici o echipă de club feminină pînă acum.

19 victorii şi 4 înfrîngeri a avut Rimanici în cele şase luni petrecute pe banca Oltchimului

Selecţionerul României, Radu Voina, a condus aseară primul antrenament al Oltchimului şi va debuta duminică, în Liga Campionilor

Campioana României, Oltchim Rm. Vîlcea, are de aseară un nou antrenor. Înfrîngerile din Liga Campionilor, 22-23 cu Buducnost, şi din Liga Naţională, 26-31, i-au fost fatale tehnicianului croat Ivica Rimanici. Acesta a fost demis ieri, după antrenamentul de dimineaţă, în l

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 55 minute
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Sadiq Khan a fost ales primar al Londrei pentru al treilea mandat

HotNews acum 34 minute
Sadiq Khan a fost ales primar al Londrei, câştigând un al treilea mandat istoric în urma unei competiţii dramatice, scrie The Guradian, citat de News.ro. Sadiq KhanFoto: AA/ABACA / Abaca Press / Profimedia Khan a fost declarat sâmbătă după-amiază în

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 3 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Sfânta Lumină de la Ierusalim a ajuns în România!

Ziua Constanta acum 37 minute
Sfânta Lumină a fost adusă sâmbătă în țară, de la Ierusalim, de părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, și a fost oferită delegaţilor eparhiilor prezenţi la Aeroportul Internaţional "Henri Coandă" din Capitală.Ulterior, centrele eparhiale, prin pr

Incendiu puternic, lângă Mănăstirea Voroneț, județul Suceava

Ziua Constanta acum 3 ore
Un incendiu puternic a izbucnit, în urmă cu puțin timp, lângă Mănăstirea Voroneț din orașul Gura Humorului, în județul Suceava. O casă aflată la doar câteva sute de metri de biserică a luat foc. Din cauza faptului că bate vântul tare, iar majoritat

Eurostat România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE. La polul opus se află Spania

Ziua Constanta acum 5 ore
Spania este ţara din Uniunea Europeană (UE) cu cea mai mare speranţă de viaţă, de 84 de ani, şi se află peste media comunitară, care este de 81,5 ani, în timp ce România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE, de 76,6 ani, potrivit ultime

Mesajul transmis de Bogdan Andone după FC Botoșani – FC Voluntari: „Asta vreau să remarc”

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Bogdan Andone, antrenorul de la FC Botoșani, a tras concluziile după , și a vorbit despre lupta pentru salvarea de la retrogradare.

Bilanţul victimelor inundaţiilor din Brazilia urcă la 56 de morţi. Zeci de persoane sunt date dispărute

Mediafax acum 2 ore
Bilanţul victimelor inundaţiilor în urma ploilor abundente din unlimele zile din statul Rio Grande do Sul, din sudul Braziliei, a crescut la 56 de morţi. Autorităţile locale anunţă sâmbătă că zeci de persoane sunt date dispărute.

Nicușor Dan, despre un cutremur puternic în București: „O să fie rău/ Nu am încredere în blocurile noi”

HotNews acum 2 ore
Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a declarat, în cadrul emsiunii Insider Politic de la Prima TV, „o să fie rău” în București în cazul unui cutremur puternic. Pesimismul primarului este legat nu doar de clădirile vechi ce nu au fost consolidate încă,

IDEI DE MESAJE DE PAŞTE. Cele mai frumoase şi amuzante urări pentru prieteni şi cei apropiaţi

Mediafax acum 42 minute
„Fie ca bucuria Învierii Domnului să vă aducă în suflet linişte, pace şi fericirea de a petrece aceste clipe magice alături de cei dragi. Hristos a înviat!” „Sărbători fericite încărcate de lumină, seninătate, bucurie şi dragoste!” „Căldură în sufle

Vremea

București
acum

19°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

13°/26°
Iasi
acum

20°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/21°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

16°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

13°/23°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

24°
sâm.

10°/24°
dum.

11°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°