Cresterea economica s-a incetinit vizibil, dar semnele supraincalzirii sunt mai pronuntate in prezent decat erau cand expansiunea PIB se apropia de 8 procente. Acum, inflatia se ambaleaza, deficitul extern continua sa creasca, iar rata somajului a ajuns la un minim istoric.
Paradox? Ma tem ca nu. Situatia de azi arata exact limitele dramatice ale capacitatii economiei romanesti nu de a concura la un nivel apropiat de cel mediu european, ci chiar de a recupera decalajul enorm care ne separa de acest nivel. Iar aceasta stare de lucruri are o singura explicatie, aceeasi din 1990 incoace: politicile schioape promovate de autoritatile romane.
Merita semnalat faptul ca momentele de ameliorare a politicilor, oricat de putine si de nestatornice, si-au aratat de fiecare data roadele, imbunatatind putin - vai, mult prea putin - performanta economica: introducerea TVA (regretata la vremea aceea de primul-ministru Nicolae Vacaroiu, caruia angajamente anterioare i-au fortat mana); restructurarea masiva a mineritului din Valea Jiului (o performanta de care Victor Ciorbea s-a speriat intr-atat, incat a refuzat sa mai reformeze ceva pana guvernul lui a fost debarcat); cota unica de impozitare a salariilor si reducerea impozitului pe profit (singurele masuri cu adevarat liberale ale guvernului Tariceanu) - toate acestea au contribuit cu cate ceva la reducerea distorsiunilor si la descatusarea initiativelor in economia romaneasca.
Sa luam de exemplu masurile de politica fiscala din 2005. Efectele lor pozitive s-au facut simtite inca din acel an, cu mult mai rapid decat fusese anticipat: deficitul public consolidat a coborat la mai putin de un procent din PIB, inflatia a scazut semnificativ, cresterea economica a fost sanatoasa. S-au pus astfel baze excelente pentru expansiunea investitiilor straine din anul care a urmat - an in care, sa ne amintim, raportul de
