Nu ştiu ce-au băut alţii, în seara zilei cu George Bush şi curcubeul, dar eu am urmat sfatul lui Radu Cosaşu şi am deschis "un whisky cinefil", "în cinstea atîtor scotch-uri cu gheaţă ale lui Bogey": Şoimul maltez, pe TVR Cultural. Ce băutură tare! Presimt că, numai gîndindu-mă la ea, sînt în stare să mă îmbăt din nou, deci lăsaţi-mă să fac un anunţ, pînă nu uit. Dintr-un număr recent al Dilemei, despre "cultura la televizor, un moft?", am aflat că "o combinaţie de nervi, nebăgare de seamă, frustrare şi dezgust" l-a făcut pe scriitorul Răzvan Rădulescu să alunge TVR Cultural din grila televizorului său, încă de la înfiinţarea acestui post. Dacă aţi făcut la fel, v-am înţeles, v-am aprobat şi aproape că v-am imitat. Dar dacă sînteţi cinefili, vă rog, chemaţi-l înapoi: pe Cultural, în momentul acesta, Bogart ne cinsteşte cu un scotch cu gheaţă după altul, Fassbinder se sparge în figuri şi Louis Malle se pregăteşte să intre! Personal, am luat Şoimul ca pe un whisky de reconciliere: fără ranchiună, cele rele să se spele etc., Cultural a făcut cinste, eu am băut, a fost aproape perfect. Ar fi fost perfect, dacă filmul nu era precedat de un comentariu din off, care se inspira masiv şi fără să divulge sursa, din cartea lui Bernard Eisenschitz, Humphrey Bogart (tradusă în 1972, la Editura Meridiane), adăugînd o singură notă personală: decizia îndrăzneaţă de a schimba numele actorului omagiat în "Bogard". Dar puteau să-i spună şi "Bogat", şi "Băgat", şi "Bogardo": acesta a fost cel mai bun Şoim pe care l-am degustat în viaţa mea. Şoimul maltez e unul dintre filmele care devin din ce în ce mai moderne, pe măsură ce trece timpul. Cînd a fost lansat, în 1941, era un film poliţist pasionant şi exemplar. A lansat un tip de personaj (detectivul hardboiled - hîrşit cu viaţa) şi un gen (the hardboiled detective story), care erau populare în literatura pulp încă din anii '20-'