Comunitatea românească din Ungaria ar putea avea un reprezentant de drept în Parlamentul de la Budapesta, a declarat marţi ministrul Afacerilor Externe, Teodor Baconschi, în urma unei întrevederi cu omologul său ungar, Janos Martonyi, potrivit Agerpres.
"Domnul ministru (Janos Martonyi - n.r.) mi-a spus că există un proiect pentru reforma statului maghiar în direcţia unui Parlament cu mai puţini membri. Mi-a dat şi două veşti bune pentru comunitatea românească din Ungaria: posibilitatea de a avea, în curând, un reprezentant de drept în Parlamentul de la Budapesta şi examinarea posibilităţii de a declara Biserica Ortodoxă română din Ungaria drept cult istoric, ceea ce desigur că ar ameliora condiţia legală şi vizibilitatea socială a acestei biserici în ţara vecină", a spus şeful diplomaţiei române.
Biserica Ortodoxă Română din Ungaria - BORU a împlinit anul acesta 64 de ani de existenţă şi numără 21 de parohii, păstorite de 12 preoţi. Catedrala ortodoxă şi reşedinţa episcopală se află în oraşul Gyula/Jula, unde trăieşte o importantă comunitate românească şi unde există şi funcţionează Cancelaria BORU, compusă din doi secretari episcopali, doi călugări şi două monahii, toţi proveniţi de la mănăstiri din România.
La recensământul ungar din 2001, 7.955 de persoane au declarat ca sunt de origine română, cu 25% mai puţin decât în 1991, 8.482 de persoane au declarat limba română ca fiind limba lor maternă, iar 8.251 de persoane au declarat că folosesc limba română ca instrument de comunicare. Ca urmare a alegerilor locale de la 1 octombrie 2006, s-au constituit 46 de autoguvernări ale românilor, în 15 sectoare din Budapesta şi în 31 de localităţi din Ungaria.
Cât priveşte minoritatea maghiară din România, conform recensământului din 2002, aceasta număra circa 1,4 milioane de persoane, reprezentând 6,6% din totalul populaţiei. Începând cu 1 ianuarie