O suceveancă de 56 de ani s-a grăbit spre o înmormântare şi în grabă a traversat neregulamentar fiind lovită de o maşină.
Neatenţia şi graba o puteau costa viaţa pe Frozina S., de 56 din Suceava.
Vineri, la ora 14.45, dorind să ajungă într-un timp cât mai scurt la o inmormântare, aceasta nu s-a mai asigurat când a dorit să traveerseze strada, fiind lovită din plin de către Vasile C..
„La faţa locului s-a deplasat un echipaj Smurd care a intenţionat să o transporte pe victimă la spital, dar acesta a refuzat spunându-le că nu a fost rănită şi se grăbeşte la o înmormântare”, a declarat Gabriel Panţiru, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava.
Totodată, conform poliţiştilor, aceasta a refuzat să fie audiată.
„Conducătorul auto şi pietonul au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, conducătorului auto i s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei”, a adăugat Gabriel Panţiru.