Deşi se consideră că berea este una dintre cele mai vechi băuturi din istorie (cu mii de ani în urmă oamenii începuseră deja să-i desluşească secretele), oferită drept hrană chiar şi constructorilor de piramide, primele dovezi arheologice au fost descoperite în Munţii Zagros din Iran (locul în care vieţuia în urmă cu 5.000 de ani o comunitate destul de numeroasă).
Nu multă vreme după aceea, berea ajunge în Europa, triburile de neam celtic şi germanic obişnuind să-i adauge în compoziţie fructe, condimente şi miere. În prezent, aproape orice regiune geografică are propriul sortiment de bere. În Namibia sau Etiopia se produce din mei o bere numită oshikunduş (conform tradiţiei, femeile duc la îndeplinire întregul proces, iar berea se savurează chiar în ziua în care a fost îmbuteliată). În Himalaya se poate bea chhaang, pe bază de orez, cu un conţinut redus de alcool, dar care conferă o plăcută senzaţie de căldură.
Efectul este similar cu cel al unui foc aprins printre zăpezi. Cei mai glumeţi oameni ai locului obişnuiesc să spună că până şi Yeti, Omul zăpezilor, ar da o fugă în sate numai cât să bea puţină bere... Deşi se consideră că berea este una dintre cele mai vechi băuturi din istorie (cu mii de ani în urmă oamenii începuseră deja să-i desluşească secretele), oferită drept hrană chiar şi constructorilor de piramide, primele dovezi arheologice au fost descoperite în Munţii Zagros din Iran (locul în care vieţuia în urmă cu 5.000 de ani o comunitate destul de numeroasă).
Nu multă vreme după aceea, berea ajunge în Europa, triburile de neam celtic şi germanic obişnuind să-i adauge în compoziţie fructe, condimente şi miere. În prezent, aproape orice regiune geografică are propriul sortiment de bere. În Namibia sau Etiopia se produce din mei o bere numită oshikunduş (conform tradiţiei, femeile duc la îndeplinire întregul proces, iar ber