Este leul subevaluat? Așa s-ar părea, comparând prețurile din România și SUA ale celui mai popular sandviș de la McDonald’s. Experții vorbesc, însă, mai degrabă despre o supraevaluare.
Încă din 1986, ziariștii de la „The Economist“ folosesc indicele Big Mac pentru a stabili cât de aproape sunt ratele de schimb valutare de o valoare corectă. Indicele se bazează pe prețul respectivului sandviș în diferite țări și pe teoria parității puterii de cumpărare (PPP), care susține că, pe termen lung, cursurile de schimb ar trebui să se miște astfel încât să egalizeze prețurile unui coș identic de cumpărături din două state diferite.
Însă lucrurile nu stau mai niciodată așa și ratele de schimb suferă numeroase influențe, oficiale și neoficiale. „Un curs mai slab îmbunătățește competitivitatea unei țări, făcând exporturile mai ieftine. De asemenea, el încurajează consumatorii să renunțe la produsele importate, mai scumpe, în favoarea celor locale, mai ieftine“, explică jurnaliștii britanici. Ultima ediție a indicelui arată că, în raport cu dolarul american, valutele continuă să fie ieftine în țările emergente și supraevaluate în vestul Europei.
Leul pare a fi nedreptățit
Calculul este simplu: se ia prețul local al unui Big Mac și se împarte la prețul mediu din SUA (3,73 dolari). Se compară apoi rezultatul cu rata oficială de schimb dintre dolar și valuta națională. Dacă primul este mai mare, moneda locală este supraevaluată. Dacă, din contra, rata oficială este mai mare, atunci avem de-a face cu o subevaluare.
În cazul României, luăm cei 8,50 lei (prețul unui Big Mac) și îi împărțim la 3,73. Rezultă 2,28, mult sub cursul oficial de 3,10 lei pentru un dolar. Cu alte cuvinte, potrivit metodei inventate de The Economist, trebuie să tragem concluzia că leul este subevaluat cu circa 26% față de dolar.
Ideea leului subevaluat este privită cu re