Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Criza de antrenori

Publicat in HotNews, miercuri 11 iulie 2007 ·

Sportul romanesc sufera in continuare, pentru ca aria de selectie s-a redus drastic. Salariile mici pe care le au antrenorii din cadrul cluburilor sportive scolare au facut ca numarul acestora sa fie din ce in ce mai mic. In acest moment, CSS Sibiu, un astfel de club, duce o lipsa acuta de antrenori specializati la sectia de gimnastica.

Sectia de gimnastica a fost, ani de zile, etalonul Clubului Sportiv Scolar Sibiu. An dupa an, fie ca a fost vorba de sectia masculina, fie de cea feminina, din orasul de pe Cibin au iesit campioni nationali la juniori, care mai apoi au ajuns sa reprezinte cu succes Romania in marile competitii internationale.

Ultimul exemplu este cel al Stelianei Nistor, una dintre cele mai bine cotate gimnaste ale momentului. „Scoala sibiana de gimnastica a fost, intodeauna, una dintre cele mai renumite. De aici au plecat foarte multi campioni nationali, care, mai tirziu, au fost si campioni europeni, mondiali si chiar si olimpici.

Din pacate, a fost o perioada in care am fost in cadere, dar acum cred ca ne-am revenit si avem sansa sa facem, din nou, rezultate bune", spune, optimist, Adrian Capatina, directorul clubului sibian si antrenor de gimnastica

Lipsa de personal

In acest moment, una dintre cele mai mari probleme ale sectiei de gimnastica, dar care tinde sa se generalizeze si la celelalte sectii, este lipsa antrenorilor. In ultimul an, CSS Sibiu mai avea nevoie de doi antrenori pentru a acoperi numparul total de ore disponibile. Pentru anul scolar viitor, necesarul este de patru antrenori. Cauza este simpla.

Lipsa unui personal calificat in viata sportiva, dublata de sumele mici de bani oferite drept salariu. „Din pacate, ducem o mare lipsa de personal. Nu stiu ce o sa facem. Copii vin si vor sa faca perform

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Elevii intră de vineri în vacanţă, după finalizarea cursurilor

HotNews acum o ora
Vacanţa de vară va începe vineri, 21 iunie, după finalizarea cursurilor. Prin excepţie, pentru clasele a XII-a zi, a XIII-a seral şi frecvenţă redusă, anul şcolar are o durată de 34 de săptămâni de cursuri şi se încheie pe 7 iunie 2024, iar pentru c

Statele Unite încurajează Germania să trimită Ucrainei rachete Taurus cu rază lungă de acţiune

Ziare.com acum 23 minute
Statele Unite speră că recenta decizie a Washingtonului de a trimite rachete cu rază lungă de acţiune Ucrainei va încuraja Germania să facă acelaşi lucru, deși Berlinul a exclus asta până acum, a declarat joi un oficial american, transmite AFP. Wash

India începe să voteze în a doua fază a alegerilor

Mediafax acum 37 minute
India a început vineri să voteze în cea de-a doua fază a celor mai mari alegeri din lume, în timp ce premierul Narendra Modi şi rivalii săi ridică tonul campaniei, concentrându-se asupra unor subiecte fierbinţi precum discriminarea religioasă, acţiu

Universitatea Craiova a fost învinsă de CFR Cluj cu scorul de 1-0. Clujenii au jucat prost dar au învins

NapocaNews acum 28 minute
Universitatea Craiova a fost învinsă de CFR Cluj cu scorul de 1-0 (0-0), joi seara, pe teren propriu, într-o partidă din etapa a şasea a fazei play-off a Superligii de fotbal, scrie Agerpres. Unicul gol al partidei a fost reuşit de Daniel Bîrligea (

O adolescentă de 13 ani, inculpată cu privire la trei tentative de omor într-o şcoală în Ţara Galilor. Două profesoare şi o elevă înjunghiate, externate

News.ro acum 7 ore
O adolescentă în vârstă de 13 ani a fost inculpată joi cu privire la tentative de omor, după ce a înjunghiat două profesoare şi o elevă într-o instituţie şcoală, miercuri, în Ţara Galilor, anunţă poliţia locală, relatează AFP. Cele trei victime răni

Marcel Ciolacu: Am încheiat orice dialog şi orice ofertă pentru Cristian Popescu Piedone. Tot ce am vrut să îi transmit, i-am transmis. Îi urez succes

News.ro acum 12 ore
Marcel Ciolacu a declarat că a încheiat orice dialog şi orice ofertă pentru Cristian Popescu Piedone. „Eu am spus că trebuie să ne gândim la ceea ce avem de construit pentru Bucureşti, să nu încercăm să rămânem blocaţi în visele personale. Îi urez s

Vânzări - Auto - 26 aprilie 2024

Buna ziua Brasov acum 4 ore
Vând Chevrolet Aveo pentru programul Rabla, acte în totalitate în regulă. Tel. 0720 960 577.

Speranțe pentru Ucraina, date de șeful NATO: "Nu este prea târziu pentru să câştige războiul"

Ziare.com acum 9 ore
Dacă Occidentul își respectă promisiunile de a-i furniza mai multe arme, Ucraina poate câștiga războiul contra Rusiei, a declarat joi, 25 aprilie, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, relatează AFP. "În ultimele luni, aliaţii NATO nu au ofe

GlaxoSmithKline dă în judecată Pfizer şi BioNTech pentru tehnologia vaccinului Covid-19

News.ro acum 37 minute
GlaxoSmithKline a dat în judecată Pfizer şi BioNTech în instanţa federală din Delaware, joi, acuzându-le că au încălcat brevetele GSK legate de tehnologia ARNm (ARNm) în vaccinurile de succes împotriva COVID-19 ale companiilor, transmite Reuters. GS

Marcel Boloş: Ministerul Finanţelor a efectuat toate procedurile necesare pentru a asigura că toţi cei 4,74 milioane pensionari din România îşi vor primi banii în avans, înainte de Paşte

News.ro acum 7 ore
Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, anunţă că instituţia a realizat toate procedurile necesare pentru ca toţi pensionarii să îşi primească banii în avans, înainte de Paşte. ”De mâine, structurile judeţene ale Casei Naţionale de Pensii Publice şi Poş

Vremea

București
acum

vin.

9°/16°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/22°
lun.

13°/23°
Iasi
acum

vin.

9°/15°
sâm.

8°/19°
dum.

11°/21°
lun.

10°/21°
Constanta
acum

11°
vin.

11°/16°
sâm.

11°/15°
dum.

12°/16°
lun.

12°/16°
Cluj-Napoca
acum

vin.

4°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
lun.

10°/22°
Timisoara
acum

vin.

2°/17°
sâm.

8°/20°
dum.

9°/23°
lun.

11°/24°