Alaturi de foaia aceasta aflindu-se acum o mirabila farfurie cu oua stahian inchistrite, sa ne fure, o clipita, nostalgia dupa fabuloasele figuri ale tirgului de-al'dat. E tentant, din cind in cind, sa fii desuet. Tentant, ba chiar de bonton. In jurul atelierului zumzaie rumorile momentului si ar fi nu stiu cum sa te faci ca nu le auzi. Ca nu le si recunosti, la urma umei, justificarea. Anume care? Pai, noutatea nu e strigatoare: de cind lumea (artistica) rumorile au fost sarea si piperul festinurilor. Si, slava domnului, festinurile se tin lant de vreo doua sute de ani, cam din momentul in care modernitatea a capatat statut de lege. Mult mai incoace si mult mai provocator, iesirile suprarealistilor, bulversante in momentul impactului lor prim, ne par acum de o dulce candoare si e de-a dreptul tentant cu maxima desuetudine. E de ghicit, cred, bataia scurta a preambulului. Asadar. Ce fascinant e sa privesti cu senioriala detasare - dar si cu generoasa curiozitate - manevrele frapante ale nou-venitilor. Justificate in chiar infatuata lor provocare, nu insa si mai putin supuse circumstantelor, nu neaparat meschine. De luat in calcul - sumar si comod calcul - doar si sarabanda expozitiilor de la Cupola ieseana, dominata, cu precadere, de tineri. Apropo, numai si mentionarea acestei (era sa spun locatii) e ea insasi de o desuetudine greu de mascat. De vreme ce alte... locatii, administrate vivant de incitantele solutii alternative ale Perifericului, de pilda, merita, si ele, cu prisosinta, aceeasi luare in calcul. Chiar impreuna. Numai ca vectorul al doilea, prin probabil justificate orgolii, nu admite... desueta juxtapunere. Dar, hai, in crestineasca ingaduinta, fie si impreuna. Pentru ca daca memoria nu ni se altereaza, atunci trebuie sa avem in vedere si trecutul unui Iasi in care s-a pictat serios si eminamente... desuet. Daca, respectuos chiromantic, i-am convoca pe