O duzină de parlamentari ai și așa costelivei opoziții au trecut sau sunt pe cale de a trece sub cloșca USL. Dacă ritmul năvalnic al transferurilor din motive, firește, întemeiate (nepotrivire de caracter ideologic, trădarea cauzei pusă în seama partidului… trădat, neîmpliniri sufletești pe salteaua cu bani) se va menține (în numai două zile, trei inși și-au găsit idealurile satisfăcute în tabăra puterii), există riscul unui parlament nu unicameral, ci mai rău de atât, cu partid unic. Asta dacă socotim USL, în diversitatea-i de conservă agitată, o formațiune închegată. E bun un parlament fără opoziție, asta în condițiile în care madam Udrea va deveni pesedistă, iar musiu Blaga liberal? Cine să se mai certe cu cine în condițiile în care marele certăreț național pare a se fi înscris, cu fiice cu tot, în formațiunea de la putere? Uselistul Băsescu împreună cu uselistul Ponta au decis să… și de acord a fost și uselistul Stănișoară, aplaudat de uselistul Frunzăverde. Inaugurarea acestei democrații monotone se va petrece probabil într-un cerc rezumat, cu toate că un asemenea eveniment ar putea fi marcat acolo unde Băsescu visa ciclice întâlniri cu poporul, adică în Piața Universității. Nu se va face acolo fiindcă unora le e frig și vara, iar altora, dacă nu cumva acelorași, le e frică întruna numai la pomenirea acestui nume care păstrează în pereți, ca un ecou, vorbe de ocară precum ”Jos Băsescu!”, ”Dreptate până la capăt!”, adică tot felul de aiureli de campanie. Că doar nu s-or pune politicienii la mintea poporului! Gloata e, prin definiție, proastă și trebuie ținută la respect. A votat, gata, cam multe libertăți de clămpănit și dat cu reteveiul părerii.
Ziceam că intrăm în cartea recordurilor capitaliste (în comunism am avut o Mare Adunare Națională cu indivizi identici în gând și simțire), inaugurând primul parlament cu un singur partid. Parlamentul US