Mesajul a fost trimis. Multumesc!

El vrea să fie cel mai puternic bancher din lume. Va câştiga 200.000 de dolari pe an

Publicat in Ziarul Financiar, sâmbătă 13 iulie 2013 ·

Preşedintele SUA Barack Obama l-ar putea nominaliza pe Lawrence Summers, fostul secretar al Trezoreriei Americane pentru preşedenţia celei mai puternice bănci centrale din lume, Rezerva Federală a Americii-FED, scrie Bloomberg.

Mai multe surse apropiate situaţiei spun că Summers se arată interest de funcţia de cel mai bogat bancher din lume, păstrând legătura cu câţiva dintre sentatorii care vor vota pentru această nominalizare.

În vârstă de 58 de ani, Summers a fost directorul Consiliului Economic al preşedintelui Barack Obama dar şi preşedinte al Universităţii Harvard.

Summers a absolvit doctoratul în economie la Harvard la vârsta de 28 de ani şi a primit în scurt timp primul post în administraţie, devenind cel mai tânăr economist cooptat de guvern până atunci. Summers a lucrat în anii '80 pentru Consiliul Economic al Casei Albe şi a devenit economit şef al Băncii Mondiale în 1991.

Din 1999 până în 2001, Summers a fost secretar general al Trezoreriei SUA sub preşedintele Bill Clinton, după care a devenit preşedinte al Universităţii Harvard. A demisionat de la universitate în 2006, după mai multe dispute cu Catedra de Arte şi Ştiinţe şi un scandal izbucnit în urma unei declaraţii controversate, Summers sugerând într-o conferinţă că femeile nu au aptitudini pentru ştiinţă.

Preşedintele Barack Obama a început procesul de găsire a unui înlocuitor pentru poziţia de preşedinte al Rezervei Federale (Fed – n.r.), banca centrală americană, după ce a anunţat că mandatul lui Ben Bernanke nu-i va fi prelungit. Salariul anual al lui Bernanke în 2012 a fost de 199.700 de dolari, potrivit Bloomberg.

Cel de-al doilea mandatul a lui Bernanke expiră pe 31 ianuarie, la două zile după prima şedinţă de politică monetară a Fed din 2014.

Poziţia de şef al Fed este poate cea mai prestigioasă printre bancherii centrali ai lumii având în veder

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trei tineri de origine română, daţi dispăruţi în urma ploilor abundente din regiunea Veneto - VIDEO

News.ro acum 15 minute
Trei tineri, un băiat şi două fete, de origine română, sunt daţi dispăruţi din cauza ploilor abundente care au lovit regiunea Veneto, scrie La Repubblica. Tinerii au fost luaţi de apele râului Natisone, care a ieşit din matcă. Cu puţin timp înainte,

1 iunie - Ziua mondială a părinților

Ziua Constanta acum 31 minute
Ziua mondială a părinţilor este marcată de ONU anual, la data de 1 iunie, cu scopul de a sublinia importanţa pe care o au părinţii pentru creşterea şi educaţia copiilor. Ziua mondială a părinţilor este marcată de ONU anual, la data de 1 iunie, cu

Rețeaua de socializare X va transmite în direct interviuri cu Trump și Kennedy Jr.

HotNews acum 8 minute
Rețeaua de socializare X (fostul Twitter) va transmite în direct pe platforma sa interviuri cu Donald Trump și candidatul independent Robert Kennedy Jr., în cadrul unui eveniment exclusiv organizat împreună cu canalul de știri NewsNation, anunță AFP

Cristian Ciauşu a câştigat finala „Românii au talent”, sezonul 14, şi marele premiu de 120.000 de euro - FOTO, VIDEO

News.ro acum 15 minute
Cristian Ciauşu, un tânăr în vârstă de 14 ani care cântă la nai, a câştigat finala „Românii au talent”, sezonul 14, de la Pro TV şi marele premiu de 120.000 de euro. Locul doi şi un premiu în valoare de 20.000 de euro a fost obţinut de Ana Nuţă, car

Finala Ligii Campionilor, Real Madrid - Borussia Dortmund, sâmbătă, la Londra

Mediafax acum 19 minute
Real Madrid, de 14 ori câştigătoare a competiţiei, porneşte ca favorită împotriva echipei germane care a terminat pe locul cinci în Bundesliga în acest sezon, scrie BBC. Cu toate acestea, Ancelotti - cel mai de succes manager al competiţiei, cu patr

Primul vaccin împotriva infecţiei cu virusul Chikungunya, aproape de autorizare în UE

News.ro acum o ora
Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA) a recomandat pentru autorizare de punere pe piaţa Uniunii Europene primul vaccin preventiv împotriva febrei cauzate de virusul Chikungunya, potrivit datelor publicate vineri de instituţie. Chikungunya (denumi

Se deschide circulaţia pe Transalpina / Restricţii de tonaj / Sectorul de drum montan dintre Rânca şi Curpăt va fi deschis doar în intervalul orar 08:00 - 18:00

News.ro acum 4 ore
Directorul CNAIR, Cristian Pistol, anunţă, că circulaţia pe Transalpina se deschide sâmbătă, dar sectorul de drum montan dintre Rânca şi Curpăt va fi deschis doar în intervalul orar 08:00 - 18:00. ”Se redeschide circulaţia pe Transalpina de pe data

Netanyahu, invitat să vorbească în fața Congresului SUA

HotNews acum 47 minute
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a fost invitat de liderii republicani și democrați să se adreseze Congresului, a declarat vineri liderul Camerei Reprezentanților, Mike Johnson, potrivit AFP. Antony Blinken și Benjamin Netanyahu Foto: Haim Zac

VIDEO Visul fanilor, împlinit la palatul regal: Membrii ABBA s-au reunit pentru a primi una dintre cele mai înalte distincţii din Suedia

HotNews acum 30 minute
Cei patru membri ai emblematicului grup pop suedez ABBA s-au reunit vineri pentru a primi una dintre cele mai importante distincţii ale ţării, „Ordinul Regal Vasa”, în cadrul unei ceremonii care a avut loc la palatul regal din Stockholm, relatează R

Război în Gaza, ziua 238. Hamas, reacție după planul de încetare a focului prezentat de Biden

Press Alert acum o ora
Hamas a declarat că este gata să se angajeze angajeze „în mod pozitiv și constructiv” cu orice propunere bazată pe o încetare permanentă a focului, după planul prezentat vineri de președintele american Joe Biden, scrie Reuters. Hamas, despre care Bi

Vremea

București
acum

24°
sâm.

20°/31°
dum.

20°/31°
lun.

20°/33°
mar.

18°/31°
Iasi
acum

22°
sâm.

16°/31°
dum.

17°/30°
lun.

16°/30°
mar.

17°/31°
Constanta
acum

23°
sâm.

18°/25°
dum.

20°/25°
lun.

20°/24°
mar.

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

16°
sâm.

14°/25°
dum.

14°/25°
lun.

14°/23°
mar.

14°/21°
Timisoara
acum

20°
sâm.

16°/28°
dum.

14°/27°
lun.

15°/26°
mar.

15°/23°