Mesajul a fost trimis. Multumesc!

In legatura cu Sacalul

Publicat in Jurnalul, miercuri 15 iunie 2005 ·

Magistratii Sectiei Parchetelor Militare l-au audiat ieri pe generalul Nicolae Plesita, seful Departamentului de Informatii Externe al fostei Securitati, in cadrul anchetei privindu-l pe teroristul Ilici Ramirez Sanchez, cunoscut sub numele de Carlos Sacalul.

Generalul Plesita a fost audiat de procurorii militari intr-un dosar complex care priveste tentativele regimului comunist de a reduce la tacere disidentii romani din Occident prin intermediul unor mercenari celebri, precum teroristul international Carlos Sacalul. Conform unor surse judiciare, Plesita este invinuit in acest dosar. Urmarirea penala pe numele lui Plesita a inceput in 1997, a fost intrerupta intre 2000 si 2004 si redeschisa in urma cu cateva luni.

Generalul Plesita ar fi fost una dintre persoanele de contact ale lui Carlos in Romania comunista, alaturi de generalul Iulian Vlad, seful fostei Securitati, Tudor Postelnicu, fost ministru de Interne, si Gisela Vass, adjuncta sefului Departamentului pentru relatii internationale al CC al PCR, care s-a ocupat in mod special de relatiile cu "organizatiile revolutionare din intreaga lume".

RACOLAT DE ROMANI. In cazul teroristului, condamnat la inchisoare pe viata de catre Justitia franceza, pana acum, anchetatorii romani au audiat mai multe persoane, printre care Iulian Vlad si Tudor Postelnicu, Nicolae Plesita si Ion Diaconescu. Potrivit documentelor de la dosar, ofiterii de Securitate Diaconescu si Nica (decedat in 1995) au fost cei care l-ar fi racolat pe Carlos la Praga, ei fiind intermediarii dintre terorist si Vlad, Postelnicu si Plesita.

PLATIT DE CEAUSESCU. Fostul dictator roman i-ar fi comandat lui Carlos cel putin sapte atentate, pentru care a varsat in conturile bancare ale acestuia sume de ordinul milioanelor de dolari. Carlos a fost angajat pentru a-l asasina pe fostul sef al Securitatii, Ion Mihai Pacepa, considerat de N

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ana Bogdan, victorie clară la Roland Garros! S-a calificat în turul al doilea la Paris

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
Ana Bogdan (31 de ani, 64 WTA) a trecut de Elsa Jacquemot (21 de ani, 149 WTA) cu 6-1, 6-3, trecând pentru a patra oară ăn carieră de primul tur la Roland Garros.

Radu Mazăre a ieşit din închisoare: „Nu mă mai interesează sub nicio formă viaţa publică”

HotNews acum 10 ore
Radu Mazăre a declarat luni, după ce a ieşit din Penitenciarul Jilava, că nu îl mai interesează viaţa publică „sub nicio formă”, susţine că nu a fost speriat în închisoare, dar pentru el a fost „suficient”. Radu Mazăre la ieșirea din penitenciarFoto

Consilier judeţean din Arad, rănit după ce un bolovan a căzut de pe versant şi a lovit partea din faţă a maşinii / Autoturismul a intrat în coliziune cu o autoutilitară

News.ro acum 8 ore
Un consilier judeţean din Arad a fost rănit, luni, pe DN 79 A, după ce un bolovan a căzut de pe versant şi a lovit partea din faţă a maşinii. Autoturismul a intrat în coliziune cu o autoutilitară. ”La data de 27 mai a.c., în jurul orei 18.00, poliţi

Radu Mazăre, fostul edil al Constanței, va fi din nou tătic!

Ziua Constanta acum 11 ore
Radu Mazăre, fostul edil al Constanței, a făcut primele declarații la ieșire din închisoare. Radu Mazăre, fostul edil al Constanței, a făcut primele declarații la ieșire din închisoare. Întrebat de ziariști dacă e pregătit să fie tătic de băiat pe

România are un nou șef de Stat Major al Forţelor Aeriene. Cine este general-maiorul Leonard-Gabriel Baraboi

Ziare.com acum 12 ore
În cadrul unei ceremonii la care au participat ministrul Apărării Naţionale, Angel Tîlvăr, şi şeful Statului Major al Apărării, Gheorghiţă Vlad, general-maiorul Leonard-Gabriel Baraboi a fost învestit, luni, 27 mai, în funcţia de şef al Statului Maj

Sîrski anunţă că a semnat documente prin care primii instructori militari francezi urmează să sosească ”în curând” în Ucraina. Parisul spune că dosarul e în lucru, fără să confirme trimiterea unor instructori

News.ro acum 5 ore
Primii instructori militari francezi urmează să sosească în Ucraina ”în curând”, pentru a forma militari ucraineni, care se retrag din calea ofensivei ruse în Harkov, anunţă luni comandantul armatei ucrainene, Oleksandr Sîrski, relatează AFP. ”Salut

Ministerul Finanţelor: Deficitul bugetar a crescut la 3,24% din PIB în primele patru luni ale anului, adică la 57,29 miliarde lei, dublu faţă de perioada similară a anului trecut

News.ro acum 10 ore
Execuţia bugetului general consolidat în primele patru luni ale anului 2024 s-a încheiat cu un deficit de 57,29 miliarde lei, respectiv 3,24% din PIB, faţă de deficitul de 27,35 miliarde lei, respectiv 1,70% din PIB aferent primelor patru luni ale a

Armata polonează, la cumpărături în Statele Unite. Obiectiv: rachete cu rază de acțiune de 1000 km

Ziare.com acum 7 ore
Rachete de croazieră, cu rază de acțiune de 1000 km, acesta este noul obiectiv al Poloniei. Varșovia a anunţat luni, 27 mai, că achiziţionează din Statele Unite astfel de rachete în valoare de 677 de milioane de euro, transmite AFP. Rachetele AGM-15

TAROM deschide cerul copiilor, de 1 iunie: bilete gratuite și acces în cabina de pilotaj

Adevarul acum 12 ore
TAROM organizează pe 1 iunie „Ziua Porților Deschise”. Micuții pot vizita o aeronavă și vor avea acces inclusiv în cabina de pilotaj. Tot atunci, părinții pot cumpăra bilete de avion gratuite pentru copiii cu vârsta de până la 11 ani.

Șofer de autobuz pentru elevi prins băut la volan. A fost amendat și lăsat pieton pentru 90 de zile

Ziare.com acum 11 ore
Şoferul unui autobuz destinat special pentru transportul elevilor a fost prins de poliţişti, luni, 27 mai, în timp ce conducea sub influenţa alcoolului. Testul făcut de oamenii legii a indicat o alcoolemie de 0,28 mg/l alcool pur în aerul expirat. B

Vremea

București
acum

15°
mar.

15°/22°
mie.

13°/24°
joi

15°/26°
vin.

17°/29°
Iasi
acum

14°
mar.

12°/22°
mie.

14°/20°
joi

12°/22°
vin.

14°/28°
Constanta
acum

12°
mar.

12°/18°
mie.

13°/19°
joi

14°/20°
vin.

17°/23°
Cluj-Napoca
acum

14°
mar.

13°/20°
mie.

11°/20°
joi

12°/20°
vin.

12°/24°
Timisoara
acum

10°
mar.

10°/24°
mie.

12°/24°
joi

13°/25°
vin.

14°/27°