In toate aceste luni de incertitudine privind soarta Banatului, trupele sarbesti, care deja ocupasera provincia, odata cu inaintarea frontului armatelor Antantei, au o atitudine dura fata de romanii din Banat. Reprezentantii miscarii nationale romanesti de aici sunt arestati. Si nu numai ei. Stefan Cicio-Pop ii scria la 20 decembrie lui Saint-Aulaire: „Orasul Arad e plin de refugiati pe care teroarea armatelor sarbesti i-a alungat din Banat. Comandamentul sarb din Timisoara a dizolvat Consiliul National Roman din judetul Timis si toate garzile nationale romanesti. Poporul roman e profund indignat contra armatei sarbe, pe care totdeauna a admirat-o si cu care a suferit in timpul zilelor de crude incercari".

Comisia pentru chestiunile teritoriale

La Paris, I.I.C. Bratianu, impreuna cu Alexandru Vaida-Voevod, la 29 ianuarie, argumenteaza in fata Consiliului celor Zece necesitatea apartenentei Banatului la statul roman, insistand asupra indivizibilitatii provinciei. Sarbii se opun interpretarii lui Bratianu. Si cei 10 creeaza o Comisie pentru studiul chestiunilor teritoriale relative la Romania. La 9 februarie 1919, I.I.C. Bratianu ii scria lui M. Pherekyde, lasat la Bucuresti ca interimar la sefia guvernului: „Tot ce am putut obtine a fost ca sa nu mi se nege existenta lui (a tratatului din 1916. Numai ca mandatul Comisiei nu era de a hotari validitatea sau nu a tratatului din 1916, n.n.). De atunci mi s-a vorbit de diferite tranzactiuni posibile. Am raspuns celor care ma intrebau daca nu s-ar gasi o linie de frontiera in interiorul Banatului ca din mometul ce s-ar trece Dunarea primejdia este ca nu s-ar regasi o linie, ci ca s-ar gasi zece, adica arbitrariul". Acelasi lucru, al nedivizarii provinciei, dar in favoarea lor, il sustineau si sarbii. Intransigenta lui Bratianu determina aceeasi intransigenta dincolo de Dunare. Nationalismul unei parti d