Mesajul a fost trimis. Multumesc!

„Dezastrul românesc“ în presa de afară

Publicat in Adevarul, marți 5 iulie 2011 ·

„Vânătoarea de fraude din România promovează la Bacalaureat numai un elev din doi“, scrie cotidianul francez „Le Parisien“. „Autorităţile române atribuie acest eşec măsurilor sporite de combatere a fraudelor, circa 650 de elevi fiind eliminaţi pentru că au încercat să copieze, de două ori mai mult decât anul trecut.

Potrivit ministrului român al Educaţiei, Daniel Funeriu, măsurile drastice antifraudă sunt la originea prăbuşirii promovabilităţii, care a căzut la 45%, comparativ cu 67% anul trecut", mai scrie publicaţia franceză. „Liceenii români, campioni la înşelătorii? Anunţarea rezultatelor la Bac a avut efectul unui duş rece în România, după ce mai mult de jumătate dintre candidaţi (55%) au picat testul. Cu o rata de succes de 44%, aceste rezultate sunt cele mai slabe de la căderea comunismului în 1989", scrie şi „La Tribune". Presa locală românească a vorbit despre un „dezastru", care îşi are de asemenea sursa în eşecurile sistemului educaţional şi în dezinteresul deopotrivă al elevilor şi al profesorilor, mai scrie presa franceză.

Citiţi şi:

Directorul unei şcoli ieşene cu promovabilitate zero: „Până şi formularea cerinţelor era pretenţioasă. Pentru cei cu frecvenţă redusă şi SAM ar trebui un Bac separat“

VIDEO Osama bin Laden revendică rezultatele slabe de la Bac

Click pe foto pentru a putea vedea " Promoţia ruşinii" de la BAC 2011

„Aceste rezultate şi comportamentele care le-au generat sunt oglinda societăţii noastre. Naţiunea trebuie să aleagă între oameni corecţi şi muncitori şi cei care se bazează pe lipsa de onestitate şi înşelăciune", mai spune ministrul Funeriu, citat de presa din Hexagon. Mesajul este clar notează „La Tribune", într-o ţară în care a copia la examenele şcolare şi universitare este ceva obişnuit. „Sistemul şcolar românesc a fost des supus modificărilor. Ultima lege a învăţământului a intrat î

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rareş Bogdan, despre alegerile prezidențiale: Singurul candidat pe care noi îl susţinem este Nicolae Ciucă. Noi credem în şansa domnului general

HotNews acum o ora
Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan a declarat, marţi, că singurul candidat pe care liberalii îl susţin pentru a intra în cursa pentru alegerile prezidențiale este liderul PNL, este Nicolae Ciucă: „Noi credem în şansa domnului general Ciucă”. Nic

Sute de tone de legume și fructe, retrase de la comercializare. Nereguli la peste 90% dintre operatorii economici verificați

Ziare.com acum o ora
Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au verificat peste 1.000 de operatori economici care vând fructe şi legume, iar 360 de tone au fost retrase temporar de la comercializare. Echipele de control au găsit mai multe

Incendiu la groapa de gunoi a orașului Galați. A fost emis mesaj RO-Alert VIDEO

Ziare.com acum o ora
Un incendiu puternic s-a produs marți, 7 mai, la groapa de gunoi a orașului Galați, în zona Tirghina. ISU Galați a anunțat că a intervenit cu mai multe mașini de pompieri și că a fost emis și un mesaj RO-Alert pentru locuitorii din zonă. Incendiul p

Soarele intră în nori. Cod portocaliu de furtuni în judeţul Iaşi

Mediafax acum o ora
Potrivit ANM; sunt vizate localităţile Belceşti, Podu Iloaiei, Erbiceni, Bălţaţi, Dumeşti, Ion Neculce, Lungani, Brăeşti din judeţul Iaşi. În aceste zone se vor semnala grindină de dimensiuni medii, frecvente descărcări electrice, intensificări ale

Peste 70.000 de turişti au ales litoralul pentru vacanţa de 1 Mai şi Paşte. Preţul mediu al unui sejur a fost de 1.106 lei/camera dublă

HotNews acum o ora
Litoralul autohton a fost una dintre destinaţiile cele mai căutate de români în vacanţa de 1 Mai şi Paşte, peste 70.000 de turişti alegând staţiunile de la Marea Neagră pentru a se relaxa în aceste zile libere, arată datele centralizate de touropera

Florin Piersic, o nouă intervenție chirurgicală în prima zi de Paște. Cum se simte actorul

HotNews acum 2 ore
Actorul Florin Piersic, în vârstă de 88 de ani, a suferit o nouă intervenție chirurgicală în prima zi de Paște. El este internat la Institutul Inimii „Niculae Stăncioiu" din Cluj-Napoca. Florin PiersicFoto: AGERPRES Florin Piersic a intrat din nou î

Maia Sandu își propune să reintregreze Transnistria în Republica Moldova înainte de aderarea a UE

HotNews acum 2 ore
​Republica Moldova vrea să rezolve problema regiunii separatiste Transnistria înainte de accederea în Uniunea Europeană, a declarat președinta Maia Sandu în timpul unei vizite în Norvegia, relatează Reuters. Maia Sandu la summitul UEFoto: Lian Yi /

UE a adoptat prima legislație împotriva violenței la adresa femeilor. Textul nu include infracțiunea de viol

Ziare.com acum 55 minute
Statele membre ale Uniunii Europene au adoptat marţi, 7 mai, prima legislaţie europeană menită să combată violenţele la adresa femeilor, un text ce exclude însă violul, în lipsa unui acord asupra unei definiţii comune. Directiva a obţinut undă verde

VIDEO Rusia vrea să producă limuzina lui Putin la fosta fabrică a Toyota din Sankt Petersburg

HotNews acum o ora
Rusia va începe să producă anul acesta mașini de lux Aurus, folosite ca limuzină prezidențială de Vladimir Putin, la fost fabrică Toyota din Sankt Petersburg, orașul natal al liderului de la Kremlin, relatează Reuters. Vladimir Putin pregatindu-se s

Statul ar putea să compenseze datoriile fiscale ale întreprinderilor cu sumele neplătite pentru concediile medicale - proiect de lege

HotNews acum 13 minute
Un proiect de lege, depus marți la Senat, propune crearea unui nou mecansim financiar care să permită statului să compenseze datoriile fiscale ale firmelor cu sumele neplătite către aceştia reprezentând concediile medicale. Inițiativa legislativă ap

Vremea

București
acum

26°
mar.

15°/26°
mie.

12°/17°
joi

11°/14°
vin.

9°/20°
Iasi
acum

19°
mar.

13°/25°
mie.

8°/16°
joi

10°/18°
vin.

11°/20°
Constanta
acum

25°
mar.

12°/25°
mie.

13°/16°
joi

12°/15°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

21°
mar.

13°/21°
mie.

11°/15°
joi

7°/12°
vin.

6°/18°
Timisoara
acum

25°
mar.

14°/25°
mie.

11°/20°
joi

11°/16°
vin.

8°/19°