JURNAL AUSTRAL CĂLĂTORIE LA CAPĂTUL (DE SUD AL) PĂMÂNTULUI LA SOMMET CA LA SOMMET...

Francofonia asta este o invenţie mitterrandiană. O nostalgie colonială şi o replică lingvistică a Common-wealth-ului, acum cu ambiţii politice, reunind în devălmăşie foste teritorii franceze de peste mări şi ţări, provincii europene de prin vecini. Povestea a început în 1986 la Versailles. A continuat, în anul următor la Quebec, în Canada, apoi la Dakar, în 1989 şi în 1991 din nou în Franţa, la Chaillot. S-a înlocuit în ultimul moment Zairul, din motivele cunoscute. Noi participăm din 1991 ca invitaţi. Evident, chestiunea a trezit controverse, şi atunci, ca şi acum. Că de ce suntem noi francofoni? Vorbim franceza? Nu. Dar bulgarii se ţin şi ei dc francofoni şi nu le reproşează nimeni chestia asta. În ce ne priveşte, intervine nuanţa politică şi şansa contestării. A indiferent ce. L-am întrebat pe dl preşedinte Iliescu, în avion, de ce crede dânsul că suntem noi mai francofoni decât alţii. Mi-a răspuns că problema comportă o altă dimensiune. Important este să fii integrat în ceva. Să nu fii singur. Am fost destulă vreme originali şi asta ne-a adus la izolare. Or, la noi, cultura franceză a marcat în ultimul secol puncte importante. Cultura noastră este de formaţie francofonă şi asta nu se poate nega. Anglofoni nici nu ne-am prea putea reclama. Şi ne-am reclama degeaba că Commonwealth-ul are chichirezul lui. Deci, e important că facem parte dintr-o structură culturală coerentă, a cărei componentă politică creşte, fără a intra în contradicţie cu alte structuri. Perfect de acord. De altfel, în chiar ziua deschiderii, după discursul preşedintelui Iliescu, calitatea noastră de invitaţi s-a transformat în aceea de membru plin, prin consensul adevărului şi datorită aranjamentelor diplomatice operate la reuniunea anterioară a miniştrilor de externe. Dl Meleşcanu devansase, de altfel, del