Povestea covorului fermecat de la Cisnădie a fost ţesută prima dată de saşii de-aici. Tot într-un moment de criză… cel al pieţei pentru seceri. Cu sute de ani în urmă, saşii din Cisnădie au dobândit monopol imperial pentru secerile făcute şi vândute în Transilvania. O dată cu mecanizarea agriculturii, nu a mai fost nevoie de meşteşugul lor. Şi s-au făcut… ţesători, fiindcă erau pline câmpiile din jur de oi cu lână moale. Mai târziu, saşii din Cisnădie au plecat – pe un covor fermecat? – spre alte zări; de unde se mai întorc, pe firul amintirilor şi-al unui ultim covor, ce încă nu s-a terminat de ţesut. Pe 25 mai, aproape 500 de saşi vor reveni în Cisnădie şi Cisnădioara, la adunarea lor de fiecare an; şi-n acea zi... un ochi le va râde şi altul le va plânge – aşa cum i s-a întâmplat, mai an, lui Willy Shuller din Ulm, când a intrat în hala cea mare a vechii fabrici şi n-a mai găsit războiul de ţesut la care lucrase o viaţă...
Criza, bat-o vina!
Am ajuns şi noi în „oraşul covoarelor” şi, împreună cu unul dintre cei mai vechi maiştri din fabrică (acum consilier local), am încercat să aflăm ce anume a distrus o industrie veche de un secol şi jumătate. „Criza din America, ea a închis porţile fabricii!“, ne-a spus Ionel Curea. Dar câţi nu dau vina pe criză? Pe „criza americană“ de la care a început marea criză mondială... În ce priveşte covoarele de Cisnădie, nu e vorba însă de o situaţie generică, ci de una foarte precisă. Ultimul dintre proprietarii Covtex Cisnădie este un american de origine iraniană, iar cea mai mare piaţă de desfacere el a reuşit să o dezvolte în Statele Unite. Crahul economic de peste Ocean s-a simţit foarte repede în mijlocul Transilvaniei...
Cu ce se deosebesc covoarele de Cisnădie de cele lucrate în alte colţuri de lume? „Datorită faptului că erau utilaje foarte vechi, de 100 de ani, aveam o foarte mare gamă de culori. Se pu
