Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Horia Tecău: Am avut emoţii, mă simt ca şi cum aş juca în Cupa Davis

Publicat in Gandul, miercuri 24 aprilie 2013 · ·

Tenismanul Horia Tecău a declarat, miercuri, după ce s-a calificat împreună cu Max Mirnâi în sferturile de finală ale turneului BRD Năstate-Ţiriac Trophy, că a avut emoţii şi a precizat că se simte la fel ca atunci când joacă pentru România în Cupa Davis.

"Am avut ceva emoţii, pentru că aşa am de fiecare dată când joc primul meci acasă, pentru că vreau să-i mulţumesc pe cei care vin sa mă vadă. A fost un singur moment în primul set unde meciul se putea schimba, în rest am fost în control. E minunat, mă simt ca şi cum aş juca în Cupa Davis. Tratăm acest turneu foarte serios, ca pe un turneu de Grand Slam sau Masters Series. Mă bucur că Victor Hănescu a câştigat în primul tur. Nu ne-am întâlnit prea mult în circuit, mai mult ne antrenăm împreună. E ciudat să joci împotriva unui prieten şi coleg. Românii au de ce să se bucure, pentru că vor avea un român în semifinale la dublu", a spus Tecău.

Max Mirnâi a afirmat că simte o presiune constructivă, deoarece Horia Tecău joacă acasă. "Îmi place aici, e confortabil totul. Ieri (n.r. - marţi) am vizitat câteva locuri. Sunt aici cu familia şi copiii, s-au simţit bine câteva ore în mall. Am trăit câţiva ani în Florida alături de Gabriel Trifu şi tot timpul ne întrebam «ce faci?», dar pe aici aud şi multe cuvinte ruseşti, peste tot «da, da, da», dar mai aud şi «merci». E interesant. Ştiu că turneul acesta este foarte important pentru Horia Tecău şi simt o presiune constructivă", a precizat Mirnâi.

Perechea Horia Tecău/Max Mirnâi (România/Belarus), cap de serie numărul unu, s-a calificat, miercuri, în sferturile de finală ale probei de dublu din cadrul turneului BRD Năstase-Ţiriac Trophy, dotat cu premii în valoare totală de 467.800 de euro. Tecău şi Mirnâi i-au învins, în primul tur, pe italienii Daniele Bracciali şi Potito Starace, cu scorul de 6-4, 6-4, după o oră şi opt minute.

Pentru un loc în s

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

1 mai – ziua Internaţională a Muncii. Ce semnificaţie are şi de ce este zi liberă

Press Alert acum 29 minute
Data de 1 Mai a devenit cunoscută ca Ziua Internaţională a Muncii, sărbătorită în prezent în numeroase ţări, inclusiv în România. Totul a început în SUA, în 1886, după ce muncitorii au cerut reducerea timpului de lucru. Aceasta este zi liberă pentru

Al doilea inculpat în cazul uciderii lui Adrian Kreiner a fost adus în țară

HotNews acum o ora
Al doilea inculpat în cazul uciderii omului de afaceri din Sibiu Adrian Kreiner a fost adus în ţară, în noaptea de marți spre miercuri, din Irlanda, potrivit News.ro. Cristian Marian Minae este acuzat de omor calificat. Suspect crima SibiuFoto: Poli

Instagram va promova conţinutul original

News.ro acum o ora
O nouă schimbare a modului în care funcţionează algoritmul de recomandări al Instagram va aduce mai sus conţinutul original şi va penaliza agregarea conţinutului. Instagram anunţă că va implementa o nouă modificare de algoritm, despre care spune că

Diana Şoşoacă candidează la Primăria Capitalei. Candidatura liderului SOS a fost admisă

Mediafax acum o ora
„Răsturnare de situaţia. Mi s-a admis candidatura la Primăria Municipiului Bucureşti. Să facem curăţenie în Capitală”, a scris pe Facebook Diana Şoşoacă. Potrivit Biroul Electoral de Circumscripţie 42 Bucureşti, partidul SOS a depus marţi liste semn

„Zece reguli esențiale pentru o drumeție în siguranță pe munte” - recomandările salvamontiștilor pentru minivacanța de 1 Mai și Paște

HotNews acum 9 ore
Salvamont România transmite marţi seară, înaintea minivacanţei de 1 Mai și Paște, zece reguli esenţiale pentru o drumeţie în siguranţă pe munte. Intervenție a salvamontiștilorFoto: Inquam Photos / Octav Ganea „Având în vedere creșterea numărului de

Poliţia din New York intră în Universitatea Columbia pentru a dispersa protestatarii pro-palestinieni care au ocupat o clădire a campusului / Aproximativ 50 de persoane, ridicate de forţele de ordine

News.ro acum 2 ore
Poliţiştii din New York au intrat, marţi seară, în incinta Universităţii Columbia pentru a aresta şi a dispersa protestatarii pro-palestinieni care au ocupat o clădire a campusului în urmp cu aproape 24 de ore şi care au ocupat o tabără de corturi l

Românii comandă de şapte ori mai mulţi mici de 1 Mai faţă de o zi obişnuită

Wall-Street.ro acum 10 ore
Ziua Internaţională a Muncii deţine recordul pentru cele mai multe comenzi de mici din an, potrivit datelor transmise de platforma locală de livrare Tazz, care arată că românii comandă de şapte ori mai mulţi mici faţă de o zi obişnuită. "Am observat

Ciolacu promite fără echivoc: „Banii pentru recalcularea PENSIILOR sunt prinși în buget”. Trei milioane de pensii vor fi mărite

Gandul acum 10 ore
Premierul Marcel Ciolacu a dat asigurări marți că Executivul are bani pentru majorarea pensiilor din septembrie. Palatul Victoria afirmă că, în ciuda informațiilor apărute în ultima perioadă, mărirea veniturilor pe baza noii legi a pensiilor este pr

Locomotivă în flăcări lângă Timişoara. Peste 60 de călători s-au autoevacuat de urgenţă

Ziare.com acum 13 ore
Incendiu cu degajări mari de fum, marţi după-amiază, 30 aprilie, la compartimentul motor al unui tren care staţiona în gara din localitatea Hodoni de lângă Timişoara. Peste 60 de persoane s-au autoevacuat de urgenţă, iar pompierii au intervenit pent

Alfred Simonis, despre candidatura lui Popescu Piedone: „Ar trebui să se gândească la un exit”

HotNews acum 10 ore
Președintele Camerei Deputaților Alfred Simonis (PSD) a declarat, la Digi24, că Cristian Popescu Piedone nu are șanse să câștige funcția de primar al Capitalei, motiv pentru ar trebui să găsescă un „exit” din această situație, transmite News.ro. Alf

Vremea

București
acum

13°
mie.

12°/21°
joi

13°/15°
vin.

12°/21°
sâm.

13°/23°
Iasi
acum

12°
mie.

11°/22°
joi

12°/23°
vin.

13°/24°
sâm.

14°/21°
Constanta
acum

13°
mie.

13°/14°
joi

13°/16°
vin.

12°/17°
sâm.

14°/16°
Cluj-Napoca
acum

11°
mie.

9°/21°
joi

9°/21°
vin.

10°/22°
sâm.

11°/21°
Timisoara
acum

12°
mie.

11°/23°
joi

14°/22°
vin.

13°/16°
sâm.

10°/22°