Mesajul a fost trimis. Multumesc!

DNA: Ancheta în dosarul judecătoarei Bîrsan, în curs de finalizare

Publicat in Romania Libera, joi 28 februarie 2013 ·

Procurorul şef interimar al DNA, Laura Oprean, a declarat joi, la bilanţul pe 2012 al instituţiei, că ancheta în dosarul de corupţie al judecătoarei ICCJ Gabriela Bîrsan este în curs de finalizare şi că procurorul a refăcut actele de urmărire constatate de CEDO ca fiind întocmite greşit, informează Mediafax.

Oprean a spus că ancheta în cazul Gabrielei Bîrsan este "în curs de finalizare" şi că unele dintre actele de urmărire iniţiale au fost refăcute de către procuror, în acord cu decizia Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO).

"CEDO nu a făcut altceva decât să clarifice un aspect important privind imunitatea. Este primul caz în jurisprudenţa europeană. Deci CEDO s-a pronunţat pe înlăturarea acelui impediment procedural, procurorul a înlăturat acele aspecte. Decizia CEDO nu este o hotărâre de condamnare a României sau a procurorului de caz. Acesta a refăcut acele acte procedurale despre care se susţinea că aduceau prejudiciu imunităţii persoanelor în cauză", a declarat procurorul şef interimar al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA).

Citeşte şi BILANŢ LA DNA. 2012, anul condamnării lui Adrian Năstase şi a unor foşti miniştri

În 10 noiembrie 2011, DNA informa că judecătoarele Gabriela Bîrsan (preşedintă atunci Secţiei de contencios administrativ a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ), între timp revocată din funcţie - n.r.) şi Iuliana Puşoiu, de la ICCJ, ar fi primit bijuterii şi alte foloase în schimbul facilitării soluţionării favorabile a unor dosare aflate pe rolul instanţei supreme - Secţia de contencios administrativ şi fiscal.

"Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie efectuează acte de urmărire penală faţă de următoarele persoane: Gabriela Victoria Bîrsan, judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - preşedinte al Secţiei de contencios administrativ şi fiscal, în sarcina căreia s-a reţinut infracţi

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Starea de sănătate a lui Florin Piersic, uşor îmbunătăţită. „Se alimentează şi bea singur lichide. Perioada critică este de 72 de ore”

Ziare.com acum 5 ore
Starea de sănătate a actorului Florin Piersic, supus joi, 9 mai, unei intervenţii pentru scoaterea unei proteze de genunchi care i-a provocat o infecţie severă, este uşor îmbunătăţită. Reprezentanţii Spitalului „Foişor” din Capitală, unde Piersic es

Ciucă, după promulgarea legii pentru combaterea evaziunii fiscale: România trece la o nouă etapă

Mediafax acum 2 ore
România trece la o nouă etapă judiciară, afirmă liderul PNL, Nicolae Ciucă, după ce legea pentru combaterea evaziunii fiscale a fost promulgată. El afirmă că „au fost destule cazuri în care executarea pedepsei nu a remediat fapta incriminată.”

Evazioniștii cu prejudiciu mai mic de 1 milion de euro care plătesc 15% în plus SCAPĂ de închisoare. Iohannis a semnat decretul

Gandul acum 2 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, legea privind unele măsuri pentru consolidarea capacităţii de combatere a evaziunii fiscale precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative. Actul normativ dezincriminează faptele de e

Poate te întrebi cine e PPC

HotNews acum 3 ore
Poate ai observat că identitatea vizuală a furnizorului tău de energie s-a schimbat. Cei doi furnizori parte din grupul PPC, PPC Energie și PPC Energie Muntenia au acum un nou logo, care apare acum peste tot, de la facturi la site și aplicație, prec

Irina Begu în turul trei la Roma, după ce adversara sa de după retragerea Elenei Rîbakina a abandonat

News.ro acum 33 minute
Irina Begu, locul 161 WTA, s-a calificat, vineri, în turul trei la turneul de categorie WTA 1000 de la Roma, beneficiind de abandonul adversarei din turul doi, sportiva franceză Oceane Dodin. Dodin, locul 73 WTA, prezentă pe tabloul principal în cal

Este oficial Evaziunea fiscală sub un milion de euro nu va mai fi pedepsită cu închisoarea dacă se achită prejudiciul plus o taxă de penalizare

Ziua Constanta acum o ora
Președintele României, Klaus Iohannis, a semnat vineri, 10 mai 2024, decretul pentru promulgarea Legii privind unele măsuri pentru consolidarea capacității de combatere a evaziunii fiscale precum și pentru modificarea și completarea unor acte normat

Rusia a lansat o ofensivă terestră în regiunea Harkov

Adevarul acum o ora
 Rusia a lansat vineri o ofensivă terestră în regiunea Harkov (nord-est) şi a încercat "să străpungă liniile de apărare" ucrainene, a anunţat Ministerul Apărării ucrainean, afirmând că luptele continuă în acest sector, relatează AFP, preluată de Age

Accident tragic în Sankt Petersburg, Rusia. Un autobuz plin cu pasageri a căzut în râu

Ziua Constanta acum 15 minute
Un autobuz plin cu pasageri a căzut în râul din centrul orașului Sankt Petersburg, Rusia. Cel puțin o persoană și-a pierdut viața. Un autobuz cu pasageri a rupt gardul și a căzut în râul Moika din Sankt Petersburg, Rusia. Potrivit datelor preliminar

Formaţiune tumorală uterină de aproape 10 kilograme, extirpată de medicii de la Spitalul Judeean Arad, de la o pacientă de 50 de ani

News.ro acum o ora
O echipă medicală de la Spitalul Judeţean Arad a extirpat de la o pacientă de 50 de ani o formaţiune tumorală uterină de aproape 10 kilograme. Intervenţia a durat peste 3 ore.

Tribunalul Vaslui menține măsura arestului la domiciliu în cazul lui Dumitru Buzatu

Ziare.com acum o ora
Tribunalul Vaslui a menţinut, vineri, 10 mai, măsura arestului la domiciliu în cazul preşedintelui suspendat al Consiliului Judeţean Vaslui, Dumitru Buzatu, acuzat de luare de mită, măsura nefiind una definitivă. Buzatu a fost prins în flagrant de p

Vremea

București
acum

20°
vin.

10°/20°
sâm.

10°/23°
dum.

10°/16°
lun.

9°/20°
Iasi
acum

21°
vin.

13°/21°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/18°
lun.

10°/18°
Constanta
acum

17°
vin.

12°/17°
sâm.

12°/17°
dum.

12°/16°
lun.

10°/15°
Cluj-Napoca
acum

19°
vin.

7°/19°
sâm.

9°/19°
dum.

10°/17°
lun.

7°/18°
Timisoara
acum

21°
vin.

12°/21°
sâm.

12°/22°
dum.

12°/21°
lun.

10°/22°