Trei alpiniști bihoreni au escaladat Mont Blanc (4.808 metri). Ruta aleasă a fost cea clasică, însă nu fără provocări, o mie de metri diferenţă de nivel urcaţi în patru ore, -10 grade celsius, vânt puternic, gheţari cu crevase.

În 27 august 2009, o mică echipă formată din Adina Micula (Sălişte de Vaşcău), Marius Vecan, Farkas Attila şi Ioana Lucaciu (Oradea) a pornit spre Alpii francezi. Prima oprire a fost în Austria, unde în ziua următoare cei patru au escaladat cel mai înalt vârf al ţării, Grossglockner (3798 m), pe traseul crestei sud-vestice, Stüdlgrat, gradul IV clasic. Aceasta a fost doar încălzirea – binevenită dealtfel, datorită nevoii de aclimatizare la altitudini mari – căci după o călătorie de încă două zile spre Chamonix, s-a pornit spre Mont Blanc.

Prima oprire

Punctul de plecare a fost Les Houches, un mic orăşel de munte de pe Valea Chamonix, foarte asemănător cu Buşteni sau Sinaia. "Am urcat cu o telecabină şi apoi cu un trenuleţ, „Le tramway du Mont Blanc”, până la Nid d’Aigle, 2372 metri, de unde am început să escaladăm încet muntele. Poteca a fost uşoară până la refugiul Tête Rousse, 3167 metri, de unde a început o urcare mai abruptă, cu porţiuni de escaladă unde existau totuşi cabluri şi mici amenajări. Aici am început să simţim şi primele semne de oboseală din cauza altitudinii. În jurul orei 16.00 am ajuns la refugiul Goûter, 3817 metri, care era şi obiectivul primei zile de ascensiune. Refugiul – care oficial are o sută de locuri – era plin şi a trebuit să aşteptăm eliberarea unor locuri, până spre seară. Vremea era superbă şi eram conştienţi că trebuia să profităm de ea. Aici, muntele decide când te lasă să-l „cucereşti”", povestește Ioana Lucaci.

Spre Mont Blanc

Înainte de ora trei dimineaţa, Marius, Adina şi Attila au pornit legaţi în coardă spre ultima porţiune a traseului, având ca