Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pe cine ar încurca Sorin Oprescu?

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 6 iulie 2009 ·

O eventuală candidatură la prezidenţiale a primarului Capitalei ar încurca socotelile principalilor trei competitori pentru Palatul Cotroceni. Jocurile nu sunt făcute în privinţa alegerilor prezidenţiale. Sursa: Arhiva EVZ

O candidatură-surpriză a lui Sorin Oprescu ar putea complica situaţia fiecăruia dintre principalii trei competitori pentru Cotroceni: Traian Băsescu, Mircea Geoană şi Crin Antonescu. Într-o măsură mai mare sau mai mică, fiecare dintre cei trei candidaţi ar avea de suferit de pe urma candidaturii lui Sorin Oprescu. Nu în orice condiţii însă. Ci doar în situaţia în care în jurul independentului Oprescu, la fel ca în bătălia pentru Capitală, s-ar forma o coaliţie politico-financiar-mediatică.

Cu alte cuvinte, dacă ar avea în spate maşinăria electorală a baronilor PSD, banii lui Patriciu şi Bobic, televiziunile lui Voiculescu, duzinele de analişti politcii ai lui Vîntu şi influenţa generalilor lui Cico Dumitrescu, Oprescu ar putea fi un candidat competitiv.

În primul rând pentru Mircea Geoană şi Crin Antonescu cu care ar concura direct pentru locul din finala prezidenţială. În al doilea rând, chiar pentru Traian Băsescu care, dacă s-ar bate în turul al doilea cu Oprescu, ar avea în faţă un candidat mai puternic care ar reuşi să adune în jurul său o coaliţie de interese foarte numeroase.

Sondajele, nefavorabile

În acest moment, cum Oprescu nu şi-a anunţat candidatura, sondajele nu-i dau prea multe şanse. Cercetarea sociologică efectuată de CURS, la comanda PSD, în perioada 16 şi 29 iunie, îl cotează cu doar 6% şi, în mod surprinzător, la acelaşi nivel cu mai puţin cunoscutul Radu Duda. O altă concluzie a sondajului este aceea că Oprescu l-ar lăsa fără cinci procente pe Crin Antonescu, în timp ce de la Geoană şi Traian Băsescu ar lua câte 1%.

Sondajul CURS este a doua cercetare

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Echipa HotNews.ro vă urează Paște fericit! Hristos a înviat!

HotNews acum o ora
Echipa HotNews.ro vă urează tuturor un Paște fericit! Hristos a înviat! Ouă roșii de PașteFoto: Inquam Photos / Cornel Putan

UPDATE - Lumina Sfântă, aprinsă la Ierusalim, adusă la Bucureşti/ De aici, va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova/ Lumina Sfântă, dusă şi la Suceava - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Lumina Sfântă a fost aprinsă, sâmbătă, la Ierusalim, de unde o candelă a fost adusă, cu o aeronavă, la Bucureşti. De aici, ea va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova. Preşedintele Consiliului Jud

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia. Un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers

Ziare.com acum 2 ore
Traficul rutier a fost blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia a fost oprită tempora

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 4 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 5 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 6 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Pacient cu accident vascular cerebral ischemic acut, transferat de la Cluj la Suceava pentru extragerea cheagului de sânge. De ce a fost refuzat de alte cinci centre

HotNews acum 3 ore
Un pacient de 47 de ani care a suferit un accident vascular cerebral ischemic acut a fost transferat, sâmbătă, cu un elicopter SMURD, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Suceava, pentru extragere

Swiatek a salvat trei mingi de meci şi a câştigat primul titlu la Madrid Open, învingând-o pe Sabalenka

News.ro acum o ora
Liderul WTA Iga Swiatek a câştigat primul său titlu la Mutua Madrid Open, după ce a salvat trei mingi de meci în finala cu Arina Sabalenka, numărul doi mondial şi deţinătoarea trofeului. Swiatek s-a impus cu scorul de 7-5, 4-6, 7-6(7), în cea mai lu

Trafic feroviar blocat pe Magistrala 400, în Harghita. Locomotiva unui tren de călători s-a defectat

Ziare.com acum 2 ore
Traficul feroviar este blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe Magistrala 400, în judeţul Harghita, unde locomotiva unui tren de călători s-a defectat, anunţă Centrul Infotrafic. Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că traficul feroviar este opr

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 8 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Vremea

București
acum

12°
dum.

10°/21°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
mie.

15°/24°
Iasi
acum

13°
dum.

8°/21°
lun.

8°/25°
mar.

14°/26°
mie.

10°/15°
Constanta
acum

dum.

9°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

17°
dum.

9°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
mie.

12°/15°
Timisoara
acum

16°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/21°