Victor Socaciu confundă registrul scris cu registrul oral, ceea ce n-ar trebui să i se întâmple cuiva care a făcut carieră comutând dintr-un registru în celălalt pe vremea când punea poezii pe note.
Pe 3 mai 2011, deputatul PSD de Mureş Victor Socaciu a simţit nevoia să oficializeze o aberaţie. Numele de cod al aberaţiei Socaciu este Pl-x 237/2011. Ţinta fostului baladist de cenaclu? Legea Audiovizualului nr. 504 din 2002. „Adevărul" a dezvăluit iniţiativa ieri, aşa că rândurile care urmează îşi propun doar să insiste asupra ei. În chiar a doua propoziţie dintr-o expunere de motive pe care am citit-o răbdător şi mâhnit, Victor Socaciu scrie cu năduf patriotic: „Prin promovarea acestei propuneri se urmăreşte în principal protejarea identităţii naţionale". Deputatul se declară îngrozit de invazia neologismelor, dar o face în formulări doldora de neologisme. Ultragiat de soarta limbii române, el se insinuează ca pavăză între asediat şi asediator, punând pe hârtie câteva fraze care însă nu-l transformă în campion al purităţii de expresie, ci doar în corigent la logică. Le redau, stupefiat, mai jos.
„Avantajul dublării faţă de subtitrare constă în faptul că, prin dublare, expresiile din limba străină folosite în film sunt înlocuite cu traducerea expresiilor în limba română, contribuind astfel la protejarea identităţii limbii. Totodată, prin dublare, mesajul filmului este mai uşor receptat de către public. Dacă un film este dublat, spectatorul poate urmări mai atent scenele filmului şi jocul actoricesc. Acestea conţin adesea mesaje subtile, astfel că procedeul dublării poate ajuta la o mai bună receptare a mesajului filmului."
În esenţă, fragmentul din propunerea legislativă a lui Victor Socaciu confirmă Principiul lui Peter: „În orice ierarhie, fiecare angajat trebuie să tindă spre propriul nivel de incompetenţă". Din acest punct de vedere, deputatu