Premierul Emil Boc se va întâlni, miercuri seara, cu reprezentanţii Fondului Monetar Internaţional, Comisiei Europene şi Băncii Mondiale, aflaţi la Bucureşti în misiune de evaluare a acordului stand-by.
Aceasta este prima întâlnire a premierului cu reprezentanţii celor trei instituţii, în cadrul acestei misiuni, informează Mediafax.
O misiune FMI - CE se află la Bucureşti pentru a şaptea evaluare a acordului stand-by, în care se va analiza îndeplinirea obiectivelor stabilite pentru ultimul trimestru din 2010 şi vor fi negociate condiţiile privind un nou acord, de tip preventiv. Vizita se va încheia în data de 8 februarie. Premierul Emil Boc se va întâlni, miercuri seara, cu reprezentanţii Fondului Monetar Internaţional, Comisiei Europene şi Băncii Mondiale, aflaţi la Bucureşti în misiune de evaluare a acordului stand-by.
Aceasta este prima întâlnire a premierului cu reprezentanţii celor trei instituţii, în cadrul acestei misiuni, informează Mediafax.
O misiune FMI - CE se află la Bucureşti pentru a şaptea evaluare a acordului stand-by, în care se va analiza îndeplinirea obiectivelor stabilite pentru ultimul trimestru din 2010 şi vor fi negociate condiţiile privind un nou acord, de tip preventiv. Vizita se va încheia în data de 8 februarie.