Ce s-o fi ales de fata aceea pe care am întîlnit-o de un 1 mai la 2 Mai, dansînd goală pe plajă, învăluită doar în propriul ei păr incredibil de lung? Şi care a doua zi a ieşit mahmură din cort, iar cînd i-am oferit un nes, mi-a răspuns: „Eu nu beau nimic fără grade!“ O fi lucrînd acum într-o multinaţională, o fi avînd doi copii, o fi măritată tot cu un fost doimaist, hippiot, o fi ieşind la proteste ca să salveze Roşia Montană, s-o fi tuns?

Atunci avea 17 ani, iar în aventurile sale de la mare era însoţită mereu de o prietenă mai timidă, ca o umbră. Cînd le entuziasma ceva, spuneau în cor „Ce mişto!“, îşi împleteau una alteia codiţe, ca două maimuţele, îşi pasau sticla de vodcă într-o fraternizare tăcută şi nu se gîndeau decît la următoarea sticlă de vodcă, pînă cînd a apărut unul, George, pe care şi l-au împărţit, tot frăţeşte, vreme de doi ani.

DE ACELASI AUTOR Actriţa de filme porno Actori în vieţile altora Prietenii ştiu de ce? Lelea Cătălina Generaţiile se schimbă, hippioţeala aceea dulce, amorţită, a trecut de mult, cînd citesc blogurile adolescenţilor de azi sau postările lor de pe Facebook, nu mai înţeleg nimic, sînt copii „angajaţi“, care vor să schimbe lumea, să se exprime, folosesc cuvinte gen „problemizează“, vorbesc despre nihilism şi homofobie, fetele mărturisesc cît de lesbiene sînt ele şi se pozează ţinîndu-se de mînă. Şi astea două se ţineau de mînă mai tot timpul, însă la un mod duios, naiv. Nu ştiu cum e mai bine – acum sau atunci.

În ultimul deceniu al secolului trecut, mă obişnuisem, cînd mă mai nimeream prin 2 Mai sau prin Vamă, s-o văd în primele zece minute după ce ajungeam, de parcă ar fi locuit acolo şi m-ar fi aşteptat. Răsărea de undeva şi-mi sărea în braţe, ţopăia fericită în jurul meu ca o căpriţă, deşi de multe ori îmi întorceam capul, sperînd să nu mă recunoască. Dar sigur că mă ţinea minte, doar dormise o dată