Mănâncă româneşte, se caută la medici români, au avocaţi români, şi dacă au chef de-o distracţie pot oricând să meargă la festivalurile româneşti organizate în Chicago. Românii şi basarabenii care trăiesc visul american s-au lăsat împrieteniţi de limba pe care o vorbesc, la fel cum se pot şi duşmăni tot din aceeaşi pricină.

„Claie peste grămadă" nu are traducere în engleză. Doar că asta e descrierea cea mai bună pentru cum arăta taxiul care aluneca pe străzile din Chicago. Noroc că maşina era încăpătoare, cât să facă loc pentru opt persoane. E veselie mare, aşa se cade sâmbătă seara. Fetele poartă fuste scurte şi tocuri, băieţii sunt parfumaţi nevoie mare şi şoferul, un bărbat de culoare, amuzat de isprava lui: până la urmă îşi riscă licenţa îngrămădind atâţia petrecăreţi într-o maşină. „Parcă suntem în rutieră", glumeşte Dima, aprobat de Ciprian, care stă ca pe un tron, singur, în faţă. Diferenţa cea mai importantă este că în asfalt nu sunt gropile din România sau Moldova. Fetele cer „conditioner", primesc doar o briză firavă, semn că nu face faţă căldurii şi aglomeraţiei din maşină.

E sâmbătă seara şi toată lumea merge în downtown (centrul oraşului), în club. Aşa se întâmplă în fiecare săptămână în grupurile de români şi basarabeni din Chicago, asta când nu e ziua cuiva, şi atunci e regulă să se închirieze un restaurant, poate chiar o limuzină care să-i plimbe. La cât muncesc, e normal să se şi distreze pe măsură.

Muncă şi distracţie

Majoritatea băieţilor lucrează ca şoferi de tir sau la pus parchet. E muncă grea, suficient de grea, dar câştigă bine. În construcţii se ştie deja cine munceşte bine şi ce specializare are fiecare naţie. „Românii şi moldovenii pun parchet, polonezii vopsesc şi ruşii pun ferestre. Nu se întâmplă niciodată altfel şi nici nu ştiu de ce se întâmplă aşa. Şi e muncă grea, la care niciun american nu s-ar