Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Biletele minerilor, folosite pentru cantonamente de lux

Publicat in Jurnalul, joi 15 iulie 2010 ·

Căzută în Divia B, echipa de fotbal Pandurii Târgu-Jiu a început să aibă probleme şi de ordin financiar. Recent, directorii de club au fost chemaţi de procurorii DNA pentru a declara tot ce ştiu cu privire la banii publici primiţi drept sponsorizare. Preşedintele al Federaţiei Naţionale a Muncii, Constantin Creţan, a fost chemat marţi ca martor în acest dosar.

El a precizat că a oferit mai multe informaţii despre sponsorizările făcute de Complexurile Energetice şi SNLO către fotbal. "Am fost chemat de către procurorii DNA din Târgu-Jiu pentru a oferi mai multe detalii legate de sponsorizările făcute către clubul Pandurii, condus de Marin Condescu. El primeşte bani şi din fondul de salarii prin contractele care şi le-a făcut cu administraţia. La fel consiliul de administraţie coordonat de domnul Hoară, în luna ianuarie a dat 15 miliarde, până nu s-a aprobat bugetul, la data de 6 ianuarie. Înainte, consiliul de administraţie a aprobat aceşti bani pentru Pandurii. Şi pot să vă mai spun aici că structurile sindicale ale lui Marin Condescu primesc 8,5 la mie din fondul de salarii, tot bani care merg către fondurile lui Marin Condescu. Fără celelalte cheltuieli. Toate unităţile miniere. Complexurile energetice şi SNLO dă 8,5 la mie organizaţiilor sindicale din fondurile de salarii lunar", explică Creţan.

El afirmă că următorii invitaţi la DNA sunt fotbaliştii şi antrenorii care trebuie să ofere informaţii cu privire la cantonamentele echipei Pandurii Târgu-Jiu. Creţan susţine că biletele de tratament şi odihnă ale minerilor ar fi fost folosite în aceste cantonamente. Asta înseamnă că tot statul le-a suportat costruile, întrucât biletele sunt suportate 70% de administraţie, în timp ce doar 20% plăteşte beneficiarului. În locul minerilor, biletele erau folosite de fotbalişti pentru cantonamente în Turcia, Australia şi alte destinaţii exotice. Căzută î

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trei români au anunţat autorităţile că se află în Noua Caledonie. Precizările MAE

HotNews acum o ora
Trei români au anunţat autorităţile că se află în Noua Caledonie, iar Consulatul General al României la Paris ţine legătura cu ei, monitorizează situaţia lor şi este pregătit să intervină dacă este nevoie. Soldați francezi care asigură securitatea a

Baraj promovare/menţinere Superligă: FC Botoşani – CS Mioveni 1-0

News.ro acum 2 ore
Echipa FC Botoşani a învins vineri seara, pe teren propriu, scor 1-0, formaţia CS Mioveni, în prima manşă a barajului pentru promovare/menţinere în Superligă. Oaspeţii au avut prima ocazie la Botoşani, prin Alexandru Stan, în minutul 7, dar gazdele

Panică în Avrig, județul Sibiu. Autoritățile au transmis mesaje RO-Alert după ce un urs a fost văzut pe străzile orașului

Ziare.com acum 2 ore
A fost panică în oraşul Avrig, vineri seară, 17 mai, după ce la 112 a fost anunțat că un urs se plimbă prin oraș. Autorităţile sibiene au transmis, imediat, un mesaj RO-Alert. "În această seară în jurul orei 22:20, pe numărul unic de urgenţă 112 a f

De ce s-a răsturnat avionul AN 2 pe un câmp de lângă Buzău. Detalii din anchetă VIDEO

Ziare.com acum 5 ore
Au apărut noi informații în ce privește răsturnarea avionului Antonov AN 2 pe câmpul din Buzău, a anunţat Aeroclubul României. Aeronava AN-2 implicată vineri dimineaţă, 17 mai, în incidentul de la Buzău a capotat în timpul rulajului pe aerodrom, dup

Armata israeliană anunţă că a recuperat cadavrele a trei ostatici din Gaza

HotNews acum o ora
Armata israeliană a recuperat trupurile a trei ostatici din Fâșia Gaza, au anunţat vineri Forţele de Apărare Israeliene (IDF), potrivit BBC și News.ro. Shani Louk, o tânără în vârstă de 23 de ani, cu cetățenie germano-israeliană, a fost ucisă de Ham

Ciolacu, despre greva japoneză a angajaţilor din Guvern: Au avut o discuţie cu şeful Cancelariei. Nu am apucat să cunosc pe toată lumea din Guvern. Am şi promis că poate fac un team building, dar după ce ies la pensie

News.ro acum 5 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că a existat o discuţie între angajaţii din Guvern şi Alexandru-Mihai Ghigiu, şeful Cancelariei prim-ministrului, întrebat despre greva japoneză a lucrăritorilor din Executiv. El a adăugat că a promis că face un t

Robert Fico, operat din nou. ”Starea sa este în continuare foarte gravă”, anunță ministrul slovac al Apărării FOTO/VIDEO

Ziare.com acum 9 ore
Ministrul slovac al Apărării Robert Kalinak anunță vineri, 17 mai, că Robert Fico, premierul Slovaciei, care a fost rănit grav prin împuşcare miercuri, 15 mai, a fost operat din nou şi se află în continuare în stare gravă, transmite AFP. Robert Kali

DNA infirmă urmărirea penală a primarului Nicuşor Dan

Mediafax acum 3 ore
„La solicitarea mass media şi în referire la informaţiile vehiculate în spaţiul public privind pe unul dintre candidaţii la Primăria Capitalei, Biroul de Informare şi Relaţii Publice este abilitat să precizeze că în dosarul respectiv nu este dispusă

Accident grav cu 8 persoane implicate, pe DN 22 în Tulcea. Doi copii transportați de urgență la spital

Ziare.com acum 5 ore
Grav accident rutier produs vineri, 17 mai, pe DN 22, în judeţul Tulcea. Opt persoane și două vehicule au fost implicate în coliziune. Doi copii – de 2 şi 4 ani - şi părinţii acestora au fost transportaţi la spital. Centrul Infotrafic din Inspectora

Serbia: Nouă răniți în coliziunea a două trenuri la Belgrad

HotNews acum 2 ore
Nouă persoane au fost rănite vineri când un tren de marfă s-a ciocnit cu un tren de pasageri într-un tunel din Belgrad, a anunțat ministrul de interne Ivica Dacic, citat de AFP. Tren din Serbia ce atinge 200 kmhFoto: Shutterstock „Douăzeci și cinci

Vremea

București
acum

13°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/25°
lun.

13°/21°
mar.

12°/25°
Iasi
acum

14°
sâm.

10°/16°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°
mar.

11°/24°
Constanta
acum

sâm.

9°/16°
dum.

13°/16°
lun.

14°/17°
mar.

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

14°
sâm.

10°/20°
dum.

11°/23°
lun.

13°/23°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

16°
sâm.

11°/24°
dum.

14°/27°
lun.

16°/26°
mar.

15°/25°