Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cartea Progresului

Publicat in Evenimentul Zilei, sâmbătă 10 ianuarie 2009 ·

Valentin Căltuţ, suporter al echipei de fotbal din Parcul cu Platani de peste cinci decenii, lucrează de treisprezece ani la o monografie dedicată „bancarilor“. Sursa: Agerpres

Vineri, 6 decembrie 2008, scriam în EVZ câteva rânduri despre Progresul şi suporterii ei „puţini, ciudaţi şi emoţionanţi ca un îndrăgostit care caută flori într-un oraş sub bombardamente“. Echipa era în comă financiară, investitorul Marian Dodu fiind, după cum mărturisea, „lovit în plină figură de criza asta“. O vegheau la căpătâi nişte bătrâni care veneau să-i roage pe fotbalişti să mai joace, aşa, pe gratis.

„În ultimii 25 de ani, echipa n-a jucat bine“

Câteva zile mai târziu am primit la redacţie un telefon. Dialogul care urmează pare o glumă, dar nu e. Vocea care se auzea de departe era a lui Valentin Căltuţ, un fanatic „bancar“ care voia să-mi adauge articolul la cartea pe care o scrie despre formaţia asta muribundă.

Domnul Căltuţ a început prin a se asigura că sunt „progresist“: „Îmi permit să vă întreb dacă aţi simpatizat, în trecut, sau simpatizaţi încă echipa noastră?“. I-am răspuns că am doar 25 de ani şi că n-am prins perioada de glorie a „bleu-albaştrilor“, că îi preţuiesc pe „bancari“ de la distanţa obiectivităţii, fiind fascinat de mecanismul care face un om să iubească o echipă care nu câştigă niciodată, când la doar câteva cartiere depărtare sunt echipe care câştigă întotdeauna. Domnul Căltuţ a oftat ca după un suporter pierdut, şi a rostit o frază antologică: „Aveţi dreptate, în ultimii 25 de ani echipa n-a mers, n-a jucat prea bine“.

Mai târziu a ieşit în oraş după nişte medicamente şi a trecut pe la noi. Avea cu el un memory stick şi pe memory stick mii de rânduri de pasiune, cartea lui de sute de pagini.

„Noi, «progresiştii», nu uităm“

Suporterul sexagenar e un individ riguros, depen

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia. Un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers

Ziare.com acum o ora
Traficul rutier a fost blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia a fost oprită tempora

UPDATE - Lumina Sfântă, aprinsă la Ierusalim, adusă la Bucureşti/ De aici, va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova/ Lumina Sfântă, dusă şi la Suceava - VIDEO

News.ro acum o ora
Lumina Sfântă a fost aprinsă, sâmbătă, la Ierusalim, de unde o candelă a fost adusă, cu o aeronavă, la Bucureşti. De aici, ea va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova. Preşedintele Consiliului Jud

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 3 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Echipa HotNews.ro vă urează Paște fericit! Hristos a înviat!

HotNews acum 46 minute
Echipa HotNews.ro vă urează tuturor un Paște fericit! Hristos a înviat! Ouă roșii de PașteFoto: Inquam Photos / Cornel Putan

Swiatek a salvat trei mingi de meci şi a câştigat primul titlu la Madrid Open, învingând-o pe Sabalenka

News.ro acum 48 minute
Liderul WTA Iga Swiatek a câştigat primul său titlu la Mutua Madrid Open, după ce a salvat trei mingi de meci în finala cu Arina Sabalenka, numărul doi mondial şi deţinătoarea trofeului. Swiatek s-a impus cu scorul de 7-5, 4-6, 7-6(7), în cea mai lu

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 4 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Pacient cu accident vascular cerebral ischemic acut, transferat de la Cluj la Suceava pentru extragerea cheagului de sânge. De ce a fost refuzat de alte cinci centre

HotNews acum 2 ore
Un pacient de 47 de ani care a suferit un accident vascular cerebral ischemic acut a fost transferat, sâmbătă, cu un elicopter SMURD, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Suceava, pentru extragere

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 5 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 7 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Forţele israeliene au ucis cinci palestinieni într-un raid în apropiere de Tulkarm din Cisiordania

Mediafax acum o ora
Ministerul Sănătăţii a declarat că a identificat patru dintre cei cinci care au murit în timpul raidului din Deir al-Ghusun. Forţele israeliene au luat unele dintre cadavre, potrivit agenţiei oficiale palestiniene de ştiri Wafa şi unui reporter Reut

Vremea

București
acum

13°
dum.

10°/21°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
mie.

15°/24°
Iasi
acum

14°
dum.

8°/21°
lun.

8°/25°
mar.

14°/26°
mie.

10°/15°
Constanta
acum

10°
dum.

10°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

18°
dum.

9°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
mie.

12°/15°
Timisoara
acum

17°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/21°