Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Lehamitea

Publicat in Adevarul, marți 15 iunie 2010 ·

Un sondaj recent arată că o mare parte a cetăţenilor are o părere proastă despre preşedintele Băsescu.

Sondajul e discutabil (eşantionul e mic, formularea întrebărilor nu e corectă etc.), iar instituţia care l-a realizat e mai degrabă fantomatică. Faptul că a fost comandat de un partid de opoziţie (PNL) îi scade şi mai mult credibilitatea.

Dar, dincolo de toate acestea, ar mai fi o problemă. Felul în care a fost rapid preluat de televiziuni şi „dezbătut" şi întors pe toate feţele e cel puţin la fel de discutabil. O televiziune serioasă nu face ştiri dintr-un sondaj cârpit, nici nu umple talk-show-urile cu opinii rostite pe un ton grav pornind de la nişte cifre dubioase. Că popularitatea preşedintelui şi a Guvernului e în scădere se vede şi cu ochiul liber, o arată şi sondajele serioase. Dar să umpli ore de transmisie TV cu dezbateri care pornesc de la un sondaj improvizat la comandă e ca şi cum o revistă de modă ar dedica pagini întregi unor genţi Vuitton contrafăcute. Aşa-numitele noastre talk-show-uri politice devin tot mai mult „emisiuni de partid" care umblă creanga după o audienţă tot mai plictisită.

Pe de altă parte, e limpede că Guvernul şi preşedintele s-au rătăcit de tot în tranziţie şi nu dovedesc că ar mai şti vreun pic „direcţia în care se îndreaptă ţara" (ca să folosim o întrebare clasică din sondaje). Neîncrederea cetăţenilor în guvernanţi creşte pe zi ce trece. Dar şi mai grav este că oamenii nu mai au încredere nici în „ceilalţi": o blazare generalizată îi face pe cetăţeni să respingă în general politica şi pe politicieni. Iar când mai văd şi câte un spectacol ruşinos precum ciorovăiala petrecută în Parlament cu ocazia votării unui judecător la Curtea Constituţională, lehamitea e deplină.

În mintea oricărui om cu bun-simţ (indiferent cu cine votează şi dacă mai votează), alegerea unui judecător la instituţia care veghează

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Salvamontiştii intervin să acorde primul ajutor unei persoane cu hemoragie internă aflată într-o zonă greu accesibilă din Masivul Parâng FOTO

Ziare.com acum 37 minute
Salvamont Petroşani intervine pentru acordarea primului ajutor medical şi transportul unei persoane aflate într-o localitatea greu accesibilă din Masivul Parâng, în zona vârfului Cârja. Din analizarea primelor simptome reiese că persoana este posibi

UPDATE - Rusia va exersa un scenariu cu arme nucleare tactice pentru a descuraja Occidentul, anunţă Ministerul Apărării. Exerciţiul a fost ordonat de Putin

News.ro acum 2 ore
Rusia a anunţat luni că va organiza un exerciţiu militar care va include antrenamente pentru utilizarea armelor nucleare tactice, după ceea ce Ministerul Apărării spune că sunt ameninţări provocatoare din partea oficialilor occidentali, relatează Re

Aproape 30 de grade după 15 mai. Prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni

Mediafax acum 2 ore
După o răcire semnificativă a vremii, meteorologii prognozează chiar 28 de grade Celsius după data de 15 mai. Va ploua mult în zilele de 9 şi 10 mai, conform prognozei meteo pentru următoarele două săptămâni.

Animale noi la Grădina Zoologică din Sibiu. Sute de vizitatori au intrat să le vadă FOTO

Ziare.com acum 37 minute
Datorită temperaturii ridicate, sute de sibieni, dar şi turişti au vizitat, luni, 6 mai, în a doua zi de Paşte, grădina Zoologică din Sibiu. Oficialii Primăriei Sibiu, de care aparţine Grădina Zoologică, au anunţat că au fost aduse noi animale, de l

Constanţa: Un bărbat şi o femeie, arestaţi pentru 30 de zile, fiindcă aveau droguri de mare risc asupra lor la festivalul Sunwaves din staţiunea Mamaia

News.ro acum 45 minute
Poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Constanţa, împreună cu procurorii DIICOT Constanţa, au documentat, duminică activitatea infracţională a două persoane, o femeie de cetăţenie străină şi un cetăţean român, bănuite de săvârş

Ce temperaturi vom avea în următoarele două săptămâni. Regiunile țării unde se anunță precipitații

Ziare.com acum o ora
ANM anunţă o vreme caldă, în intervalul 6 - 19 mai, cu o medie a valorilor termice diurne în jurul a 26 de grade, în majoritatea regiunilor ţării. Cu toate acestea, vor fi ploi pe arii relativ extinse, de pe la finalul acestei săptămâni şi în prima

Cafeaua sintetică ar putea deveni o realitate

Mediafax acum 2 ore
Consumul global de cafea este uriaş, cu două miliarde de ceşti băute zilnic. Această dependenţă are un preţ mare: defrişări masive, salarii mici pentru fermieri şi emisii semnificative de carbon. Pe măsură ce schimbările climatice ameninţă producţia

UPDATE - Iaşi - Explozie urmată de incendiu în localitatea Valea Lupului, la etajul 1 al unui bloc cu 4 etaje / 15 persoane au fost evacuate / Care a fost cauza incendiului - FOTO

News.ro acum 3 ore
O explozie urmată de incendiu s-a produs luni dimineaţă în localitatea Valea Lupului, din judeţul Iaşi, la etajul 1 al unui bloc cu 4 etaje. 15 persoane fiind evacuate. UPDATE - Conform ISU Iaşi, au ars elemente de mobilier, diverse materiale textil

Surse Președintele, Klaus Iohannis, a plecat azi într-o vizită în SUA

Ziua Constanta acum 3 ore
Klaus Iohannis a plecat astăzi într-o vizită în SUA, scrie BoardingPass, site specializat în știri din aviație. Președintele a folosit același avion de lux cu care a mai fost anul trecut în Africa și Coreea de Sud. Președintele României va efectua o

Putin ordonă exerciţii nucleare la care vor participa trupe poziţionate în apropiere de Ucraina

G4Media acum 3 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a dispus organizarea „în viitorul apropiat” a unor exerciţii nucleare la care vor participa în special trupe poziţionate în apropiere de Ucraina, drept răspuns la „ameninţările” occidentale faţă de Moscova, relatează

Vremea

București
acum

25°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/19°
joi

12°/19°
Iasi
acum

25°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

10°/17°
joi

10°/19°
Constanta
acum

21°
lun.

10°/21°
mar.

12°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

24°
lun.

11°/24°
mar.

12°/21°
mie.

11°/16°
joi

12°/15°
Timisoara
acum

25°
lun.

12°/25°
mar.

14°/24°
mie.

13°/20°
joi

11°/18°