Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Leul e sub asediu. Grecii îşi scot banii din bănci, iar efectul se simte la Bucureşti, Budapesta, Varşovia sau Praga

Publicat in Jurnalul, miercuri 16 mai 2012 ·

Situaţia din Grecia pare scăpată de sub control. Grecii stau la coadă să retragă banii din bănci: luni au fost scoşi 700 de milioane de euro, iar marţi situaţia a continuat cam în acelaşi ritm. România resimte seismul politico-financiar din Republica Elenă, deocamdată prin cursul de schimb leu-euro care de patru zile bate maxime istorice după maxime istorice. Ieri, cursul anunţat de BNR a crescut cu 0,52 bani, ajungând la 4,4463 lei/euro, atingând astfel cel de-al patrulea maxim istoric consecutiv, deşi banca centrală a fost prezentă în piaţă ca să sprijine leul. Însă, problemele băncilor greceşti ar putea afecta şi sistemul bancar din România având în vedere că băncile elene deţin circa 17% din totalul activelor sistemului bancar românesc. Vicepremierul Florin Georgescu a declarat ieri că în ciuda situaţiei din Grecia sistemul bancar românesc este solid şi bine capitalizat şi că nu crede că autorităţile române vor fi nevoite să folosească banca-punte, instrument introdus recent de BNR pentru cazurile băncilor în dificultate.

Leul, tot mai slab

De la începutul anului, leul a scăzut cu 2,93% în raport cu euro, de la un curs de 4,3197 lei/euro la finalul lunii decembrie, la 4,4463 lei/euro, ieri. Pe piaţa interbancară, cursul a depăşit 4,45 lei/euro la începutul sesiunii interbancare de ieri, moment în care banca centrală a intervenit indirect în piaţă pentru a limita deprecierea monedei naţionale, potrivit dealerilor, în condiţiile în care sentimentul negativ internaţional a pus presiune şi pe piaţa locală. Ulterior acestei intervenţii, cotaţiile au variat sub 4,45 lei/euro.

Valutele din regiune afişau pierderi mult mai accentuate, de până la 0,9%, pe fondul temerilor privind ieşirea Greciei din zona euro. Vicepremierul Florin Georgescu spune că este vorba de un comportament regional. ăUitaţi-vă şi la cursul zlotului polonez, la coroana cehă sau l

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Iohannis, despre bătaia din Parlament: „Avem evenimente nedorite, din păcate, Made in Romania, este incalificabil"

Mediafax acum 17 minute
Preşedintele spune că aceasta este un eveniment „Made in Romania”. „Avem evenimente nedorite, din păcate, Made in Romania, este incalificabil evenimentul de ieri din Parlamentul României, câteodată ştiţi că am mai văzut la televizor în alte ţări cum

Cutremur cu magnitudinea 4 în zona seismică Vrancea - Buzău

News.ro acum 37 minute
Un cutremur cu magnitudinea 4 s-a produs, miercuri după-amiază, în zona seismică Buzău. Mişcarea telurică a avut loc în apropierea oraşelor Sfântu Gheorghe, Focşani, Braşov, Buzău şi Ploieşti.

Actorul Costel Constantin a murit la vârsta de 81 de ani

HotNews acum 16 minute
Actorul Costel Constantin a murit la vârsta de 81 de ani, anunță pagina de Facebook a Teatrului Național „I. L. Caragiale” din București Actorul Costel ConstantinFoto: Captura YouTube „Cu adâncă tristețe anunțăm trecerea la Veșnicie a marelui actor

Generalul Gheorghiţă Vlad: Prognoza pe care o facem realităţii de mâine include unele scenarii care indică probabilitatea escaladării conflictelor, inclusiv de natură militară / Mizăm pe efectul de descurajare generat de o capacitate defensivă credibilă

News.ro acum o ora
Şeful Statului Major al Apărării, general Gheorghiţă Vlad, a declarat miercuri că unele prognoze şi scenarii indică porbabilitatea escaladării conflictelor, incluisiv a celor de natură militară, motiv pentru care, pentru diminuarea acestei probabili

Reacţia lui Iohannis după ce şeful Armatei a avertizat că există riscul escaladării conflictului din Ucraina şi că România trebuie să se pregătească

Mediafax acum 30 minute
Preşedintele Klaus Iohannis a fost întrebat, miercuri, dacă are informaţii privind vreo ameninţare directă asupra României. „Nu există nicio ameninţare directă, dar sigur militarii întotdeauna se pregătesc pentru toate situaţiile posibile. Din toate

Sugar în vârstă de o lună, mort la Spitalul Judeţean Târgu Jiu / A fost adus de familie în stop cardio-respirator / Au fost sesizate Poliţia şi DSP Gorj

News.ro acum o ora
Un sugar în vârstă de o lună a murit, miercuri, la Spitalul Judeţean Târgu Jiu, cadrele medicale anunţând Poliţia şi DSP Gorj. Copilul a fost adus de familie în stop cardio-respirator şi nu a răspuns manevrelor de resuscitare. ”În cursul dimineţii,

Descoperire macabră într-o parcare din Suceava. Ce au găsit pompierii într-o mașină carbonizată

Ziare.com acum o ora
Un bărbat a fost găsit mort într-o maşină care a ars într-o parcare de pe raza localităţii Şcheia din judeţul Suceava, au anunţat, miercuri, 22 mai, reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU). Potrivit acestora, la faţa locului

Cod galben de ploi torențiale și vânt puternic în aproape jumătate de țară - HARTĂ

HotNews acum o ora
Administrația Națională de Meteorologie a emis un cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată și cantități însemnate de apă, valabil în aproape jumătate de țară de miercuri dimmineață până joi la ora 10:00. Ploaie torentialaFoto: Xin

UPDATE - Norvegia, alături de Irlanda şi Spania, va recunoaşte statul palestinian la 28 mai. Israelul îşi recheamă ambasadorii pentru consultări

News.ro acum 2 ore
Norvegia va recunoaşte un stat palestinian independent în speranţa că acest lucru va contribui la instaurarea păcii cu Israelul, a declarat miercuri premierul Jonas Gahr Stoere. Irlanda şi Spania au anunţat, de asemenea, recunoaşterea unui stat pale

EXCLUSIV DINAMO, miercuri, de la ora 21. Costel Orac și Sulejman Demollari sunt invitații lui Cătălin Mureșanu

Cancan acum 33 minute
Miercuri, 8 mai, EXCLUSIV DINAMO, singura emisiune din spațiul media dedicată fanilor cluburilor din „Ștefan cel Mare”, revine, cu începere de la ora 21, cu o nouă ediție. Costel Orac, dinamovistul care a înscris în poarta lui Liverpool în cea mai i

Vremea

București
acum

24°
mie.

12°/25°
joi

13°/21°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/25°
Iasi
acum

26°
mie.

12°/26°
joi

14°/26°
vin.

15°/28°
sâm.

13°/24°
Constanta
acum

20°
mie.

15°/20°
joi

15°/19°
vin.

14°/19°
sâm.

17°/18°
Cluj-Napoca
acum

17°
mie.

12°/18°
joi

12°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

12°/23°
Timisoara
acum

22°
mie.

15°/22°
joi

14°/19°
vin.

13°/24°
sâm.

13°/26°