Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FOTBAL: Eugen Neagoe: "Un egal era mai echitabil"

Publicat in Adevarul, duminică 1 noiembrie 2009 ·

Antrenorul Universităţii Craiova, Eugen Neagoe, a declarat, sâmbătă, după eşecul cu Unirea Urziceni, scor 2-3, că echipa sa a dominat meciul, mai ales în partea secundă, şi ar fi putut câştiga dacă nu rata atât de multe ocazii.

"A fost un joc frumos, cu ocazii multe, dar din păcate, fotbalul a fost nedrept. Am avut o posesie mai bună, mai ales în repriza a doua, am controlat jocul, ne-am dorit să câştigăm, dar am primit acel gol în ultimul minut", a spus Neagoe.

Acesta a explicat şi motivele pentru care a început meciul cu Wobay şi Trică pe banca de rezerve: "Am vrut să nu primim gol în prima repriză pentru că în partea secundă eram sigur că adversarul va avea mari probleme cu noi. Dacă la pauză meciul era egal, sunt convins că am fi câştigat".

Tehnicianul a vorbit şi despre conflictul pe care l-a avut pe tot parcursul meciului cu oficialii ialomiţeni. "Eu nu am avut niciun duel cu nimeni, că nu sunt de la circ. Nu eu am fost cel care a încins spiritele", a afirmat Neagoe.

Antrenorul Unirii Urziceni, Dan Petrescu, nu a fost prezent la conferinţa de presă deoarece este suspendat, iar locul său a fost luat de secundul Dumitru Stângaciu. "Dumnezeu şi-a întors faţa către noi, e o victorie de moral înaintea meciului cu Rangers. Am întâlnit o echipă a Craiovei în faţa căreia nu mai câştigasem niciodată pe teren propriu. Ar fi bine să legăm câteva victorii la fel ca în sezonul trecut", a spus fostul portar, adăugând că "a fost greu fără Dan Petrescu şi Mihai Stoica pe bancă, alta ar fi fost atmosfera cu ei lângă noi".

Autorul primelor două goluri ale Unirii, Sorin Frunză, s-a declarat extrem de fericit pentru succesul obţinut şi i-a dedicat lui Onofraş una dintre reuşite. "Aşa a vrut Dumnezeu să se termine acest meci. Dacă nu era Bilaşco, se termina 2-2, dar am avut şi noroc. Victoria asta este o gură de oxigen pentru meciul din Liga Campionilor

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O nouă alertă emisă de meteorologi. Județele care intră sub Cod galben FOTO

Ziare.com acum o ora
ANM a emis sâmbătă dimineață, 4 mai, o atenționare Cod galben de vânt puternic, valabilă până la ora 19.00 În Dobrogea şi în cea mai mare parte a Munteniei, local şi temporar, vântul va avea intensificări, cu rafale de 55-65 km/h. Temporar, vor fi i

Sfânta Lumină de la Ierusalim, adusă sâmbătă seară în România. În jurul orei 19.00, va fi primită la Catedrala Patriarhală

Ziare.com acum 2 ore
Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim sâmbătă seară, 4 mai, de Superiorul Aşezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, şi va fi oferită delegaţilor eparhiilor prezenţi la Aeroportul Internaţional

Locomotiva unui tren de călători s-a defectat, între staţiile Voila şi Făgăraş / Mai multe garnituri sunt afectate

News.ro acum o ora
Locomotiva unui tren de călători s-a defectat, sâmbătă, între staţiile Voila şi Făgăraş, şi mai multe garnituri sunt afectate. ”Trenul IRN 473 a rămas defect, în jurul orei 7.25, între staţiile Voila şi Făgăraş (linie simplă). Trenul urmează să fie

Tragedie înainte de Paște. Un bărbat a murit după ce s-a aruncat în fața trenului

Ziare.com acum o ora
Un bărbat din judeţul Iaşi s-a aruncat sâmbătă, 4 mai, de pe o pasarelă, în faţa unui tren, în localitatea Săbăoani, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean Neamţ. ”În jurul orei 5,20, poliţiştii din cadrul Biroului Judeţean Poliţie Transportur

Război în Ucraina, ziua 800. Rusia anunţă că Ucraina a atacat Crimeea ocupată cu rachete cu rază lungă de acţiune ATACMS

Press Alert acum o ora
Sistemele de apărare antiaeriană ruse au distrus patru rachete ATACMS cu rază lungă de acţiune, furnizate de SUA Kievului şi care au fost lansate de forţele ucrainene asupra peninsulei Crimeea (n.r. – aflată din 2014 sub ocupaţie rusă), a anunţat sâ

Gabriela Firea: Paştele este sărbătoarea care ne invită să trecem de la întineric la lumină, de la deznădejde la speranţă, de la moarte la viaţă - VIDEO

News.ro acum o ora
Candidatul PSD pentru Primăria Capitalei, Gabriela Firea, a transmis, sâmbătă, un mesaj de Paşte, în care vorbeşte despre această sărbătoare ca despre momentul ”care ne invită să trecem de la întineric la lumină, de la deznădejde la speranţă, de la

Un șofer a fost filmat pe contrasens pe autostrada Sibiu-Cluj/ În imagini se vede că șoferul conduce cu viteză

G4Media acum o ora
Un șofer a fost filmat în timp ce mergea pe contrasens, pe autostrada A10 Sibiu – Cluj, relatează Digi24. Filmarea a fost făcută în dreptul localității Sântimbru. În imagini se vede că șoferul conduce cu viteză deși din sens opus veneau regulamentar

Turcia: Inflația a accelerat la 70%, prețurile au crescut cel mai mult în educație, hoteluri și restaurante

HotNews acum 3 ore
Inflaţia din Turcia a accelerat la 69,8% în luna aprilie, în termeni anuali, a raportat vineri Institutul de Statistică din Turcia, cele mai mari creşteri de preţuri de consum de la an la an fiind în educaţie, cu un salt de 103,86%, şi hoteluri, caf

O nouă incendiere a Coranului la Malmö, în Suedia, cu o zi înainte de începerea festivităților pentru Eurovision VIDEO

Ziare.com acum 3 ore
Un bărbat şi o femeie au incendiat vineri, 3 mai, o copie a Coranului în oraşul suedez Malmö, cu o zi înainte să înceapă festivităţilor pentru concursul muzical Eurovision, informează dpa. Un clip video în care apar două persoane dând foc cărţii sfi

Artistul Mihai Mărgineanu, mesaj pentru părinți: „Băi, voi știți ce fac copiii voștri în Vama Veche?”

Adevarul acum 3 ore
Prezent pe litoral pentru un concert, dar și pentru a-și însoți copiii adolescenți, care și-au dorit să-și petreacă mini-vacanța pe litoral, Mihai Mărgineanu s-a declarat șocat de ce a văzut în Vama Veche.

Vremea

București
acum

19°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

14°/26°
Iasi
acum

19°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/27°
Constanta
acum

18°
sâm.

13°/18°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

22°
sâm.

13°/22°
dum.

11°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
Timisoara
acum

17°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°