Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Revelion 2011, pe ritm de manele sau rock în cluburile și restaurantele din Reșița

Publicat in Adevarul, joi 30 decembrie 2010 ·

Costurile pentru distracţia din noaptea dintre ani încep de la 25 de lei, dar ajung şi la 200 de lei. Reşiţenii au o mulţime de variante pentru a-şi petrece noaptea dintre ani, de la restaurante cu meniuri sofisticate şi lăutari cu nume, la discoteci şi cluburi cu muzică house sau rock.

Principalul punct de atracţie este Restaurantul Coda Vinci, situat chiar în buricul târgului, de pe terasa căruia poate fi admirat cel mai bine focul de artificii.

Clienţii nu au fost atraşi numai de meniul exotic, ci şi de muzica solistei Ramona Viţa. „Pregătim un mediu deosebit. Amintesc aici somonul cu mentă, rulada de curcan şi muşchi de porc împănat, dar surprizele nu se opresc aici”, a precizat Alexandru Radu, bucătar-şef. Distracţia costă 200 de lei de persoană.

Revelion în club

La restaurantul Timea, atmosfera va fi întreţinută de Nicoleta Sârbu, dar organizatorii petrecerii care se întinde până în prima noapte a lui 2011 au pregătit şi dansuri de societate şi alte surprize. Petrecerea din cele două seri costă 160 de lei. „Nu mai avem locuri. Preţul a fost foarte atractiv şi s-au rezervat toate locurile. Vor fi undeva la 400 de oameni”, a precizat Elena Vereş.

Tinerii care preferă o petrecere pe ritmuri mai fierbinţi nu au decât să aleagă un club. La Hypnotic, spre exemplu, este pregătită o altă petrecere.

Preţul este unul modic pentru ultima seară din an, 50 de lei, în care intră şi un tichet valoric de 25 de lei. La Kaos se laudă cu un meniu care satisface toate gusturile şi cu o muzică de petrecere aleasă special pentru ca distracţia să ţină până în zori. Revelionul costă aici 160 de lei de persoană.

Noaptea dintre ani, urmărită de poliţişti

„Pe lângă patrulele de ordine publică, Poliţie Rutieră şi lucrători din alte structuri ale Poliţiei ce îşi vor desfăşura activitatea, peste 60 de poliţişti vor asigura l

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 13 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 11 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum 8 ore
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

Rusia plănuieşte acte violente de sabotaj în toată Europa, avertizează serviciile de informaţii

News.ro acum o ora
Agenţiile europene de informaţii şi-au avertizat guvernele că Rusia plănuieşte acte violente de sabotaj pe întreg continentul, informează Financial Times. Rusia a început deja să pregătească în mod mai activ atentate cu bombă disimulate, atacuri cu

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum 8 ore
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 10 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

VIDEO Ungaria: Mii de oameni protestează împotriva premierului Viktor Orban, într-un fief al Fidesz

HotNews acum 9 ore
Mii de unguri au manifestat duminică împotriva premierului naţionalist Viktor Orban, în cadrul unui miting organizat cu câteva săptămâni înainte de alegerile europarlamentare şi locale de la începutul lunii iunie, relatează Reuters. Miting anti-Orba

CE Gimnastică: România, locul 4 la feminin în proba pe echipe

HotNews acum 10 ore
​În ultima zi a Campionatelor Europene de Gimnastică de la Rimini, echipa feminină a României a reușit o clasare pe locul al patrulea, în ciuda faptului că timp de trei sferturi a ocupat loc pe podium. Sabrina Maneca-VoineaFoto: DIRK WAEM / Belga Pr

Atacurile ruseşti continuă în Duminica Paştelui ortodox. O persoană a murit, 17 au fost rănite în Harkov

Mediafax acum 8 ore
Guvernatorul regional Oleh Syniehubov, a scris pe Telegram că şase persoane au fost rănite într-un atac cu drone în timpul nopţii asupra districtului Osnovyanskyi din Harkov, al doilea oraş ca mărime din Ucraina, conform Reuters. Alte zece persoane

Vremea

București
acum

11°
lun.

11°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/20°
joi

13°/18°
Iasi
acum

lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/18°
joi

10°/17°
Constanta
acum

10°
lun.

10°/17°
mar.

12°/20°
mie.

14°/17°
joi

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

lun.

8°/22°
mar.

13°/22°
mie.

13°/18°
joi

10°/17°
Timisoara
acum

10°
lun.

10°/25°
mar.

14°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/20°