Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Nitramonia se mută în faţa Prefecturii

Publicat in Buna ziua Brasov, marți 15 august 2006 ·

Liderii de sindicat de la cele cinci societăţi de pe platforma Nitramonia SA care sunt scoase la privatizare de către Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, vor picheta, începând de miercuri, Prefectura Braşov. Sindicaliştii sunt nemulţumiţi de faptul că muncitorii nu şi-au mai primit salariile de aproape 6 luni. „Vineri, după ce am discutat cu conducerile societăţilor s-au mai dat câte un milion de lei vechi la oameni”, spune liderul sindicatului Nitramonia Rompiro, Lucian Cupu. Acesta susţine că „este o bătaie de joc modul în care sunt plătiţi oamenii, pentru că mulţi din ei au înştiinţări de la Electrica sau de la Distrigaz că li se vor întrerupe utilităţile în caz că nu îşi achită datoriile, iar banii aceştia nu ştiu cum să îi folosească mai repede”.

Manager la firmă

de stat - peste 60.000 RON/an

Potrivit unor note adresate AVAS, managerul Nitrofertilizer, firmă la care angajaţii nu au mai primit salarii de câteva luni bune, a avut anul trecut un salariu de peste 60.000 de lei pe an. De altfel, toţi managerii „puilor” desprinşi din Nitramonia SA au salarii anuale de peste 60.000 RON. Aceasta în condiţiile în care, potrivit liderului sindical Lucian Cupu, unii dintre angajaţi au de primit restanţe salariale de peste 30 de milioane de lei vechi.

Singura societate de pe platformă care nu are datorii faţă de salariaţi este Nitroservice. Aceasta are însă doar 60 de angajaţi, iar venitul brut al managerului societăţii pe anul trecut, potrivit informării către AVAS, este de 64.126 RON, la acestea adăugându-se şi indemnizaţiile pentru conducerea şedinţelor Consiliului de Administraţie.

21 august -

termenul final

La începutul săptămânii viitoare expiră termenul de privatizare acordat de AVAS în cazul societăţii făgărăşene. Autoritatea se află în plină negociere cu societatea maghiară Nitrogenmuvek,

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mesajul din spital al lui Florin Piersic: „Sunt viu/ Țineți-mă aproape pentru că mai am de spus multe povești”

HotNews acum 3 ore
Actorul Florin Piersc, internat în spital cu mai multe probleme de sănătate, a transmis, luni seară, un mesaj, în care afirmă că este „viu”, iar publicului care l-a avut în gânduri în această perioadă grea îi cere să-l „țină aproape”, întrucât mai a

Doi copii și doi adulți la spital după ce mașina în care erau s-a răsturnat pe un câmp din Teleorman VIDEO

Ziare.com acum 42 minute
Un grav accident a avut loc luni seară, 13 mai, la intrarea în localitatea Ţigăneşti, din judeţul Teleorman. Un autoturism s-a răsturnat pe câmp după ce șoferul, care venea de la Alexandria, a pierdut controlul asupra direcției de mers. Doi adulţi ş

Reacțiile dure ale presei spaniole după numirea lui Istvan Kovacs la finala Europa League

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Articol de GSP - Publicat luni, 13 mai 2024, 20:09 / Actualizat luni, 13 mai 2024 20:09 Istavn Kovacs (39 de ani) a fost desemnat pentru a arbitra finala Europa League, iar prea spaniola a reacționat dur. Cine rămâne în Superligă, cine pică în Liga

Pe Podul Prieteniei din Giurgiu traficul se va desfășura pe o singură bandă până la sfârșitul lunii mai

Ziare.com acum 3 ore
Pentru că partea bulgară efectuează lucrări de reparaţii în partea pe care o are în administrare, Podul Prieteniei Giurgiu - Ruse va fi deschis, pe tot parcursul lunii mai, doar pe o singură bandă. "Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră

Regizorul condamnat la închisoare și biciuire în Iran a fugit din țară. Cineastul este așteptat la Cannes

HotNews acum o ora
Cunoscutul cineast iranian Mohammad Rasoulof, condamnat la cinci ani de închisoare în ţara sa, a anunţat pe contul său de Instagram că a fugit din Iran, luni, cu o zi înainte de deschiderea Festivalului Internaţional de Film de la Cannes unde urmeaz

Belgia: Un șofer de camion român, ucis de un capac de canal aruncat de pe un pod. Cinci tineri sunt cercetați

HotNews acum 23 minute
Cinci tineri urmează să compară marţi în faţa justiţiei belgiene în cadrul unei anchete pentru „asasinat”, bănuiţi că au aruncat de pe un pod un capac de canal care a ucis un camionagiu român, a indicat luni parchetul din Namur (centru), relatează A

Ciolacu: La sfârşitul anului vom avea una din primele două creşteri economice din Europa şi din UE

Mediafax acum 4 ore
„La sfârşitul anului vom avea una din primele două creşteri economice din Europa şi din UE, vom avea o încadrare în deficitul asumat şi vom avea o dezvoltare fără precedent în România. Toate aceste investiţii se vor multiplica şi în zona economică.

Cei trei interlopi suspectaţi că au ucis un bărbat într-un hotel din Padina, scoşi din arest preventiv şi plasaţi în arest la domiciliu

News.ro acum 7 ore
Curtea de Apel Ploieşti a decis, luni, scoaterea din arest preventiv a celor trei fraţi, membri ai lumii interlope, inculpaţi în dosarul uciderii unui bărbat într-un hotel din Padina. Cei trei au fost plasaţi în arest la domiciliu, decizia Curţii de

BNR a decis menţinerea ratei dobânzii de politică monetară la 7% pe an

News.ro acum 7 ore
Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României, întrunit în şedinţă luni, a hotărât menţinerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 7%. Dobânda cheie este nemodificată din luna ianuarie 2023. ”Consiliul de administraţie al Bă

Guvernul din Georgia spune că va vota marţi legea contestată referitoare la "influenţa străină"

News.ro acum 2 ore
Premierul georgian a promis că parlamentul va vota marţi proiectul de lege privind "influenţa străină", în ciuda manifestaţiilor de masă care denunţă un text ce îndepărtează ţara de Europa şi o îndreaptă spre Moscova, relatează AFP. "Parlamentul va

Vremea

București
acum

13°
lun.

9°/17°
mar.

12°/17°
mie.

7°/16°
joi

12°/19°
Iasi
acum

12°
lun.

6°/16°
mar.

6°/14°
mie.

8°/16°
joi

9°/18°
Constanta
acum

lun.

6°/15°
mar.

7°/14°
mie.

9°/15°
joi

10°/16°
Cluj-Napoca
acum

10°
lun.

6°/16°
mar.

6°/17°
mie.

6°/17°
joi

6°/18°
Timisoara
acum

11°
lun.

7°/20°
mar.

9°/20°
mie.

11°/20°
joi

9°/21°