Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Medicii din rural vor avea probleme cu e-prescripţia, unele localităţi nici măcar nu au curent

Publicat in Gandul, vineri 25 mai 2012 ·

Peste o treime dintre cei 12.000 de medici de familie lucrează în rural şi ar putea avea probleme cu implementarea reţetei electronice, pentru că, la prescrierea medicamentelor în acest sistem, este nevoie de internet cu bandă largă, însă localităţi nu sunt nici măcar electrificate, potrivit Societăţii Naţionale de Medicina Familiei (SNMF).

"Dintre cei aproape 12.000 de medici de familie din România, 3.800 au cabinetele în mediul rural şi ar putea reprezenta una dintre problemele implementării coerente a e-prescripţiei în România, în condiţiile în care, pentru prescrierea medicamentelor în acest sistem, este nevoie de internet de bandă largă, iar unele localităţi rurale din România nu sunt nici măcar electrificate, a declarat, vineri, secretarul SNMF, Sandra Adalgiza Alexiu.

Potrivit Sandrei Alexiu, reţeta electronică le aduce medicilor de familie cheltuieli suplimentare legate de abonamentul de internet şi de achiziţionarea unei imprimante cu laser şi a consumabilelor necesare printării fidele a codului de puncte specific noilor prescripţii.

"Investiţiile necesare s-ar putea ridica la peste 500 de lei, sumă care nu se ştie încă din ce fond va fi suportată", a mai spus medicul Alexiu, la conferinţa "e-Health Congress 2012, e-Prescription şi cardul naţional de sănătate: instrumentele secolului XXI".

Secretarul SNMF a adăugat că bonusurile promise medicilor pentru utilizarea prescripţiei electronice sunt nişte false stimulente, reprezentând, de fapt, realocări de fonduri, în condiţiile în care sursa lor este tot Fondul Naţional Unic al Asistenţei de Sănătate (FNUASS) din care sunt finanţate serviciile de asistenţă medicală primară. "Dacă medicii de familie nu se conformează utilizării reţetei electronice, sunt sancţionaţi cu un avertisment în prima lună, urmat de reducerea cu 10 la sută a bonificaţiei lunare de100 de lei şi de plata reţete

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,1 s-a produs în judeţul Buzău

Wall-Street.ro acum 41 minute
Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,1 s-a produs pe 7 mai, la ora 18:32, în judeţul Buzău, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Seismul a avut loc la adâncimea de 140 kilo

Nicuşor Dan: Mulţi vor vota cu mine ca fiind cel mai bine clasat candidat anti-PSD, astfel încât să nu iasă Cristian Popescu Piedone sau Gabriela Firea

News.ro acum 31 minute
Nicuşor Dan a declarat, marţi, că principalii săi rivali sunt candidata PSD Gabrielea Firea şi candidatul PUSL Cristian Popescu Piedone la Primăria Capitalei. „Cred că lupta se va da cu unul dintre cei doi candidaţi de stânga, şi eu cred că va fi cu

VIDEO Rusia vrea să producă limuzina lui Putin la fosta fabrică a Toyota din Sankt Petersburg

HotNews acum 3 ore
Rusia va începe să producă anul acesta mașini de lux Aurus, folosite ca limuzină prezidențială de Vladimir Putin, la fost fabrică Toyota din Sankt Petersburg, orașul natal al liderului de la Kremlin, relatează Reuters. Vladimir Putin pregatindu-se s

Sute de tone de legume și fructe, retrase de la comercializare. Nereguli la peste 90% dintre operatorii economici verificați

Ziare.com acum 4 ore
Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au verificat peste 1.000 de operatori economici care vând fructe şi legume, iar 360 de tone au fost retrase temporar de la comercializare. Echipele de control au găsit mai multe

Soarele intră în nori. Cod portocaliu de furtuni în judeţul Iaşi

Mediafax acum 4 ore
Potrivit ANM; sunt vizate localităţile Belceşti, Podu Iloaiei, Erbiceni, Bălţaţi, Dumeşti, Ion Neculce, Lungani, Brăeşti din judeţul Iaşi. În aceste zone se vor semnala grindină de dimensiuni medii, frecvente descărcări electrice, intensificări ale

Incendiu la groapa de gunoi din Galaţi/ Sunt degajări mari de fum, fiind emis mesaj RO-Alert - FOTO, VIDEO

News.ro acum o ora
Un incendiu a izbucnit, marţi, la groapa de gunoi din municipiul Galaţi, pompierii intervenind cu mai multe autospeciale. Sunt degajări mari de fum, care duce şi la scăderea vizibilităţii în trafic, astfel că a fost emis un mesaj RO-Alert. Reprezent

Florin Piersic, o nouă intervenție chirurgicală în prima zi de Paște. Cum se simte actorul

HotNews acum 5 ore
Actorul Florin Piersic, în vârstă de 88 de ani, a suferit o nouă intervenție chirurgicală în prima zi de Paște. El este internat la Institutul Inimii „Niculae Stăncioiu" din Cluj-Napoca. Florin PiersicFoto: AGERPRES Florin Piersic a intrat din nou î

UPDATE - Serviciile ucrainene anunţă că au dejucat un nou complot rus de asasinare a lui Zelenski. Preşedintele urma să fie luat ostatic chiar de către cei care îl păzeau şi apoi trebuia ucis. Pe lista de ţinte erau şi şefii SBU şi GUR - FOTO

News.ro acum 4 ore
Serviciul ucrainean de securitate SBU a anunţat marţi că a prins agenţi ruşi infiltraţi în cadrul serviciului ucrainean de pază de stat (UDO) care plănuiau asasinarea preşedintelui şi a altor înalţi oficiali guvernamentali. "Contraspionajul şi anche

Patronii stației GPL din Crevedia au depus plângere penală împotriva pompierilor care au coordonat intervenția. Ce acuzații le aduc

Ziare.com acum 2 ore
Cosmin Stîngă și Ionuț Doldurea, patronii firmei Flagas SRL ce operează stația GPL din Crevedia care a explodat în 2023, au depus marți, 7 mai, o plângere penală împotriva a 3 pompieri comandanți ai intervenției, potrivit unui comunicat al reprezent

Misiunile jandarmilor din Tulcea în minivacanța de 1 Mai și Paște

Ziua Constanta acum 3 ore
În minivacanța de 1 Mai și perioada Sărbătorilor Pascale, jandarmii tulceni au fost alături de cetățeni pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale. Pe timpul misiunilor executate, nu au fost înregistrate evenimente majore, însă au fost c

Vremea

București
acum

20°
mar.

15°/26°
mie.

12°/17°
joi

11°/14°
vin.

9°/20°
Iasi
acum

18°
mar.

13°/26°
mie.

8°/16°
joi

10°/18°
vin.

11°/20°
Constanta
acum

21°
mar.

12°/21°
mie.

13°/17°
joi

12°/15°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

19°
mar.

13°/21°
mie.

11°/15°
joi

7°/12°
vin.

6°/18°
Timisoara
acum

24°
mar.

14°/24°
mie.

11°/20°
joi

11°/16°
vin.

8°/19°