Mesajul a fost trimis. Multumesc!

1.900 de invitaţi la nunta prinţului William cu Kate Middleton. În greva foamei pentru o invitaţie

Publicat in Evenimentul Zilei, duminică 20 februarie 2011 ·

Circa 1.900 de persoane, între care numeroase capete încoronate, şefi de stat, diplomaţi, apropiaţi ai mirilor, au fost invitaţi la nunta prinţului William cu Kate Middleton în 29 aprilie, informează presa străină. Sursa: Reuters

În afara de cei 50 de membri ai familiei regale din Anglia, au fost invitaţi circa 40 de reprezentanţi ai familiilor regale străine, 200 de membri ai guvernului, Parlamentului şi corpului diplomatic britanic, 60 de conducători străini şi 30 de reprezentanţi ai armatei britanice.

Printre membrii familiei regale britanice, se ştie deja că ducesa de York, Sarah Ferguson, mătuşa prinţului William şi ex-soţie a prinţului Andrew, cunoscută pentru trăsnăile sale, nu a fost invitată, potrivit purtătorului său de cuvânt.

Însă, mare parte a invitaţilor, peste 1.000, sunt membri ai familiilor celor doi soţi şi prieteni ai lor. La această lista se adaugă circa 80 de persoane, reprezentând organizaţiile de caritate pentru care lucrează prinţul William.

Nu toţi cei 1.900 de invitaţi la abaţia Westminster vor participa la festivităţile care vor urma ceremoniei religioase. Doar circa 600 de persoane vor lua parte la recepţia oferită ulterior de regina Elizabeth II în palatul Buckingham, iar dintre ei - 300 la masa urmata de un bal organizat de prinţul Charles, tot în palatul Buckingham.

În greva foamei, pentru o invitaţie la nunta prinţului William

Evenimentul este atât de importante, încât o tânără din Mexic de 19 ani a intrat în greva foamei pentru a obţine o invitaţie la nunta prinţului William şi a logodnicei sale Kate Middleton, potrivit The Daily Telegraph.

Aceasta susţine că în acţiunea ei a fost inspirată de regretata prinţesă Diana, pe care o consideră drept una din cele mai frumoase, puternice şi inteligente femei din lume.

Ea susţine că nu a mâncat deloc în ultimele opt zile şi că bea doar apă. Ea locuieşte

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Echipa HotNews.ro vă urează Paște fericit! Hristos a înviat!

HotNews acum 4 ore
Echipa HotNews.ro vă urează tuturor un Paște fericit! Hristos a înviat! Ouă roșii de PașteFoto: Inquam Photos / Cornel Putan

UPDATE - Lumina Sfântă, aprinsă la Ierusalim, adusă la Bucureşti/ De aici, va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova/ Lumina Sfântă, dusă şi la Suceava - VIDEO

News.ro acum 5 ore
Lumina Sfântă a fost aprinsă, sâmbătă, la Ierusalim, de unde o candelă a fost adusă, cu o aeronavă, la Bucureşti. De aici, ea va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova. Preşedintele Consiliului Jud

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 7 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 6 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia. Un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers

Ziare.com acum 4 ore
Traficul rutier a fost blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia a fost oprită tempora

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 8 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 11 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Hristos a Înviat! IDEI DE MESAJE DE PAŞTE. Cele mai frumoase şi amuzante urări pentru prieteni şi cei apropiaţi

Mediafax acum 3 ore
„Fie ca bucuria Învierii Domnului să vă aducă în suflet linişte, pace şi fericirea de a petrece aceste clipe magice alături de cei dragi. Hristos a înviat!” „Sărbători fericite încărcate de lumină, seninătate, bucurie şi dragoste!” „Căldură în sufle

Pacient cu accident vascular cerebral ischemic acut, transferat de la Cluj la Suceava pentru extragerea cheagului de sânge. De ce a fost refuzat de alte cinci centre

HotNews acum 6 ore
Un pacient de 47 de ani care a suferit un accident vascular cerebral ischemic acut a fost transferat, sâmbătă, cu un elicopter SMURD, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Suceava, pentru extragere

Nicușor Dan, despre un cutremur puternic în București: „O să fie rău/ Nu am încredere în blocurile noi”

HotNews acum 9 ore
Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a declarat, în cadrul emsiunii Insider Politic de la Prima TV, „o să fie rău” în București în cazul unui cutremur puternic. Pesimismul primarului este legat nu doar de clădirile vechi ce nu au fost consolidate încă,

Vremea

București
acum

11°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
mie.

15°/23°
Iasi
acum

11°
dum.

10°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

12°/16°
Constanta
acum

dum.

8°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

14°
dum.

12°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

14°
dum.

12°/23°
lun.

13°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/18°