Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Patriarhia: Pachetele oferite de Paralela 45 în Israel, mai scumpe cu 23% decât cele prin Biserică

Publicat in Gandul, vineri 15 noiembrie 2013 ·

Pachete turistice în Israel ale Paralela 45 sunt cu 23% mai scumpe decât pelerinajele organizate în Israel de Basilica Travel, agenţia Bisericii, se arată într-un comunicat al Patriarhiei transmis MEDIAFAX, după ce Alin Burcea i-a acuzat pe preoţi că organizează excursii mai scumpe decât agenţiile.

Astfel, potrivit Patriarhiei, un pelerinaj de 7 zile şi 6 nopţi în Israel, organizat de Basilica Travel, costă 695 de euro, cu toate costurile incluse, taxe de aeroport, preţul biletelor de intrare la obiectivele vizitate, asigurare de sănătate, microbuze pentru deplasarea pe Muntele Taborului etc.

"În plus, fiecare pelerin primeşte gratuit în momentul înscrierii în pelerinaj Sfânta Scriptură, un DVD care conţine filmul documentar Pelerini în Ţara Sfântă şi o broşură cu informaţii şi explicaţii de la fiecare obiectiv religios inclus în program", se arată în comunicatul Biroului de presă al Patriarhiei .

Potrivit sursei citate, un pelerinaj de 6 zile şi 5 nopţi în Israel organizat de Paralela 45 costă 555 de euro, fără taxe de aeroport (în valoare de 160 de euro), asigurare medicală (10 euro), microbuze pentru deplasarea pe Muntele Taborului (5 euro).

"Dacă adăugăm costurile neincluse în preţul iniţial al pelerinajului de către Paralela 45, constatăm că preţul real al unei excursii în Israel organizată de această agenţie de turism este de 730 euro pentru un program cu o zi în minus faţă de cel oferit de Basilica Travel. În concluzie, preţul pachetelor turistice în Israel oferite de Paralela 45 sunt cu 156 de euro (cu 23%) mai scumpe decât pelerinajele organizate în Israel de Basilica Travel. Aşa se explică faptul că tot mai mulţi români aleg să meargă în pelerinaj cu birourile de pelerinaj ale Patriarhiei Române, deoarece plătesc mai puţin pentru ofertă de servicii net superioare celor oferite de agenţiile de turism (preot însoţitor, asistenţă

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FCSB este noua campioană a României! Reacția lui Gigi Becali când a văzut că echipa lui a luat titlul după 9 ani: „Slavă Ție, Doamne”

Cancan acum 35 minute
FCSB este noua campioană a României! Echipa lui Gigi Becali a învins-o pe Farul Constanța, scor 2-1, și astfel și-a asigurat matematic primul loc în clasament. Formația lui Elias Charalambous a pus mâna pe titlu după 9 ani! Ce spune finanțatorul roș

FCSB campioană: Becali – Nu mă interesează titlul dacă nu mă duc în cupele europene. Trebuie să iau 7-8 jucători neapărat

News.ro acum o ora
Gigi Becali a declarat, sâmbătă seară, după ce FCSB a câştigat titlul, că trebuie neapărat să aducă la echipă şapte sau opt jucători, deoarece doreşte ca în sezo ul viitor echipa să ajungă în cupele europene cât mai departe. “Noi nu trebuie să uităm

VIDEO Hamas publică o înregistrare video în care apar doi ostatici israelieni răpiți pe 7 octombrie

HotNews acum o ora
Mișcarea islamistă palestiniană Hamas a publicat sâmbătă o înregistrare video în care apar doi ostatici israelieni pe care i-a răpit în timpul atacului său asupra sudului Israelului la 7 octombrie și pe care i-a dus în Gaza, potrivit AFP. Fotografii

Biroul Electoral a respins candidatura Dianei Șoșoacă la Primăria Capitalei

Ziua Constanta acum 2 ore
Biroul Electoral al Municipiului București a respins sâmbătă, 27 aprilie, candidatura senatoarei Diana Șoșoacă la funcția de primar general al Capitalei. Potrivit unor surse oficiale, dosarul de candidatură al Dianei Șoșoacă ar fi incomplet. De la

O cisternă din Republica Moldova, încărcată cu etanol, s-a răsturnat pe DN 2, la Mărășești. Șoferul a MURIT pe loc

Gandul acum 2 ore
O cisternă înmatriculată în Republica Moldova, încărcată cu etanol, s-a răsturnat, sâmbătă, pe DN 2, în localitatea Mărășești. a fost implicată într-un accident la Mărășești. Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vrancea au

CE Canotaj: Aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară

HotNews acum 5 ore
Gianina van Groningen şi Ionela Cozmiuc au obţinut medaliile de aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară, la Campionatele Europene de Canotaj de la Szeged (Ungaria). Canotaj, echipaj al RomanieiFoto: dpa picture alliance

Rușii au arestat un jurnalist care realizase videoclipuri pentru echipa lui Navalnîi

Ziare.com acum 49 minute
Un jurnalist rus care colaborează cu mai multe instituţii de presă a fost plasat în arest preventiv pentru "extremism" pentru că a participat la realizarea unor videoclipuri pentru canalul de YouTube al echipei opozantului defunct Aleksei Navalnîi,

Plângere la CNCD împotriva lui Marcel Ciolacu: „Nu voi accepta să transforme locuitorii din Moldova în subiect de bancuri”

HotNews acum o ora
Filip Hăvârneanu, deputat USR de Iași, a anunțat că a sesizat Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) privind afirmația lui Marcel Ciolacu că „Buzăul nu e în Moldova şi vă rog să nu mă jigniţi”. Marcel CiolacuFoto: Inquam Photos /

Pensiile pentru luna mai au început să fie plătite. Anunțul Poștei Române

HotNews acum 11 ore
Compania Naţională Poşta Română a anunţat sâmbătă că a început distribuirea pensiilor pentru luna mai, cu o săptămână înainte de Paște. Bani de pensieFoto: Inquam Photos / Octav Ganea „Compania Naţională ,Poşta Română a început astăzi distribuirea p

VIDEO Un Boeing 767 și-a pierdut toboganul de urgenţă după decolare şi s-a întors pe Aeroportul JFK din New York

HotNews acum 2 ore
Un avion de tip Boeing 767 de linie aparţinând companiei Delta Airlines, care decola de la New York către Los Angeles, a fost nevoit să se întoarcă din drum după decolare, din cauza unui tobogan de urgenţă, scrie presa americană, potrivit News.ro. a

Vremea

București
acum

15°
dum.

12°/22°
lun.

13°/22°
mar.

13°/22°
mie.

13°/19°
Iasi
acum

13°
sâm.

7°/20°
dum.

10°/21°
lun.

9°/21°
mar.

9°/20°
Constanta
acum

sâm.

10°/14°
dum.

9°/17°
lun.

13°/15°
mar.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

10°
sâm.

7°/18°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/20°
Timisoara
acum

dum.

8°/23°
lun.

11°/24°
mar.

10°/23°
mie.

11°/22°