Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Internetul, o binefacere... periculoasă!

Publicat in Monitorul de Vrancea, marți 9 aprilie 2013 ·

Deputatul PSD de Vrancea Angel Tîlvăr, preşedintele Comisiei pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport a Camerei De-putaţilor, a declarat că deşi internetul a devenit un mod de viaţă, fiind un mediu de comunicare şi de informare extrem de eficient, acesta reprezintă „un pericol major“ atunci când nu este adecvat folosit. Parlamentarul crede că odată cu introdu-cerea internetului în colţurile cele mai îndepărtate ale lumii şi cu explozia numărului de reţele de socializare, tot mai mulţi copii şi adolescenţi cad pradă unor abuzuri care îmbracă formele cele mai variate, începând cu cele de natură psihică şi terminând cu forma lor cea mai gravă, abuzul sexual.

Deputatul Angel Tîlvăr a dat câteva exemple prin care a arătat importanţa internetului arătând că acesta a devenit un motor extrem de important pentru vânzarea unor produse, a unor pachete turistice sau de promovare a companiilor şi activităţilor pe care acestea le desfăşoară. Totodată, internetul conţine majoritatea romanelor, poeziilor, piese de teatru a celor mai prestigioşi autori. Deputatul Tîlvăr atrage atenţia că pe această genială invenţie se fac tranzacţii cu opere de artă dintre cele mai valoroase, se stabilesc primele contacte pentru o viitoare fuziune a doi coloşi industriali localizaţi în cele mai îndepărtate colţuri ale lumii, se citesc şi se descarcă referate pentru orele de clasă de a doua zi, se plătesc facturile către bancă şi se trimit mesaje de felicitare pentru noul an.

„Din păcate, tocmai vastitatea acestei lumi virtuale şi uşurinţa cu care poate fi accesată oricare dintre componentele sale reprezintă nu doar un sprijin, ci şi un pericol major atunci când este neadecvat folosită. Pentru că internetul nu este doar spa-ţiul care facilitează comunicarea rapidă între persoane aflate la mii de kilometri distanţă, nu doar binevenitul sprijin pentru cei ce au nevoie de

Articolul in Monitorul de Vrancea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Preşedintele Iohannis se întâlneşte cu Joe Biden la Casa Albă

Mediafax acum o ora
Preşedintele României, Klaus Iohannis, se va afla, în perioada 7-8 mai, într-o vizită de lucru la Washington, DC. El va fi primit marţi, la Casa Albă, de către preşedintele SUA, Joe Biden.

Marius Tucă Show începe marți, 7 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: prof. univ. dr. Valentin Stan

Cancan acum o ora
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Valentin Stan, istoric și analist. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Cinci muncitori mor intoxicaţi în Sicilia, într-o staţie de epurare la Casteldaccia, în apropiere de Palermo

News.ro acum 57 minute
Cinci muncitori au murit luni în Sicilia după ce au inhalat gaze toxice în timp ce efectuau lucrări de mentenanţă într-o staţie de epurare, anunţă pompierii şi primarul comunei Casteldaccia, în apropiere de Palermo, relatează AFP. ”Cinci muncitori a

Facebook a decis: "Hristos a înviat" încalcă standardele comunității!

Ziua News acum 10 ore
Sâmbătă, 4 mai, două articole referitoare la Învierea Domnului, publicate pe pagina Rost, au fost cenzurate de Facebook, sub pretextul încălcării „standardelor comunității". Este vorba despre articolulul „Lumina Sfântă a fost primită la Mormântul Do

Macron și Jinping propun un ”armistiţiu olimpic” în toate teatrele de război pe durata desfăşurării JO de vară de la Paris VIDEO

Ziare.com acum o ora
Emmanuel Macron şi Xi Jinping, preşedinţii Franţei şi Chinei, au pledat luni, 6 mai, pentru un "armistiţiu olimpic" în toate conflictele din lume pe durata desfăşurării Jocurilor Olimpice de vară de la Paris. Acest armistiţiu ar putea fi, de asemene

Hamasul anunţă că a aprobat o propunere a unui armistiţiu prezentată de Egipt şi Qatar

News.ro acum 2 ore
Mişcarea islamistă palestiniană Hamas anunţă luni că a acceptat o propunere de armistiţiu în Războiul din Fâşia Gaza prezentată de către mediatori din Egipt şi Qatar, după şapte luni de război, relatează AFP. Premierul israelian Benjamin Netanyanu a

STUPOARE la Varșovia! Un judecător polonez a cerut azil politic în Belarus

Gandul acum 2 ore
Un judecător din Polonia a cerut azil politic în Belarus, țară care este foarte apropiată de Rusia. Decizia provoacă un adevărat șoc la nivelul conducerii statului. Judecătorul Tomasz Szmydt a declarat, în cadrul unei conferințe de presă desfășurată

Hamas acceptă propunerea de armistițiu, în timp ce Israelul bombardează Gaza

Wall-Street.ro acum 24 minute
Gruparea palestiniană Hamas a anunţat că acceptă o propunere de încetare a focului în Fâşia Gaza formulată de Egipt şi Qatar, propunere asupra căreia Israelul şi SUA încă nu s-au poziţionat, afirmând doar că în prezent o studiază, relatează agenţiil

Moscova amenință Londra cu represalii, dacă Ucraina va ataca teritoriul rus cu arme britanice

Wall-Street.ro acum 4 ore
Rusia a avertizat Marea Britanie căm dacă Ucraina va folosi arme britanice pentru a ataca teritoriul rus, cum a sugerat ministrul britanic de externe David Cameron, Moscova ar putea riposta prin atacuri asupra instalaţiilor şi echipamentelor militar

O grenadă defensivă de mână a fost descoperită într-o pădure din Botoșani. "Putea exploda la orice acţiune mecanică"

Ziare.com acum 3 ore
Surpriză neplăcută, luni, 6 mai, pentru o familie botoșeneană. În timp ce se aflau la plimbare, printr-o pădure din localitatea Lozna, au găsit pe jos, o grenadă defensivă de mână, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă

Vremea

București
acum

20°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/18°
joi

11°/16°
Iasi
acum

20°
lun.

9°/24°
mar.

13°/26°
mie.

9°/17°
joi

10°/17°
Constanta
acum

11°
lun.

10°/16°
mar.

12°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

17°
lun.

11°/22°
mar.

13°/20°
mie.

12°/16°
joi

8°/12°
Timisoara
acum

21°
lun.

12°/24°
mar.

14°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/18°