Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Traian Băsescu propune ca fiecare stat european să aibă un calendar pentru reducerea deficitului

Publicat in Adevarul, miercuri 7 decembrie 2011 · ·

UPDATE 18:10 Preşedintele Traian Băsescu a declarat în urmă cu câteva momente că poziţia României la întâlnirea de la Bruxelles va fi reducerea deficitelor prin amendarea unor protocoale ale Tratatului Uniuniii Europene

UPDATE 18.30 România este grav afectată de situația din zona euro. Suntem afectați, România plătește o factură a întârzierii deciziei în zona euro. Am forțat pentru un deficit de 1,9% ca să ne împrumutăm mai puțin

UPDATE 18:10 "Probabil populaţia vrea să stie care va fi abordarea cu privire la situaţia din zona euro", a început preşedintele.

Şeful statutlui a spus că există două posibilităţi pentru datoriile ţărilor suverane:

"În ceea ce priveşte creşterea încrederii în capacitatea de a face faţă datoriilor, state suverane au două posibilităţi : una este modificcarea in baza articolului 136 a Uniunii Europene şi, de asemenea, a articolului 14. O a doua variantă, care nu modifică tratatul şi implicit nu generează nevoia ca stelete membre să genere modificări este amendarea protocolului nr . 12 a Tratatului", a spus Traian Băsescu.

UPDATE 18: 20:Protocolul 12 de care vorbeşte preşedintele vizează procedura aplicabilă deficitelor excesive.

Preşedintele Băsescu a declarat că România va susţine la Consiliul European amendarea imediată a Protocolului 12 privind procedura aplicată deficitelor excesive, variantă care nu necesită ratificarea la nivelul statelor membre, urmând ca ulterior să se recurgă la varianta modificării tratatului.

"Aici, ar trebui să impunem prin decizia celor 27 de state definirea pentru toate statele a unui un calendar pentru atingerea unui grad de îndatorare de maximum 60%. Toate statele care au 70-80% îndatorire ar trebui să depună la UE un calendar, prin care să ajungă la sub 60 %", a spus Băsescu.

"O altă prevedere pentru protocolul 12 este introducerea limitei maxime de d

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 11 minute
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Centrul Infotrafic: Trafic feroviar blocat pe Magistrala 400, în Harghita, unde locomotiva unui tren de călători s-a defectat

News.ro acum 43 minute
Traficul feroviar este blocat, sâmbătă seară, pe Magistrala 400, în judeţul Harghita, unde locomotiva unui tren de călători s-a defectat, anunţă Centrul Infotrafic. Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că traficul feroviar este oprit tem

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum o ora
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Sfânta Lumină de la Ierusalim a ajuns în România!

Ziua Constanta acum o ora
Sfânta Lumină a fost adusă sâmbătă în țară, de la Ierusalim, de părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, și a fost oferită delegaţilor eparhiilor prezenţi la Aeroportul Internaţional "Henri Coandă" din Capitală.Ulterior, centrele eparhiale, prin pr

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 3 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Handbal feminin: CSM Bucureşti, înfrângere cu Metz şi ratează calificarea la Tunreul F4 al Ligii Campionilor

News.ro acum o ora
Campioana CSM Bucureşti a fost învinsă şi sâmbătă, în deplasare, de formaţia Metz Handball, scor 29-23 (15-14), în manşa retur din sferturile de finală ale Ligii Campionilor. CSM ratează calificarea la Turneul Final Four, la care a jucat ultima dată

VIDEO Crainicul stadionului echipei Roda Kerkrade a anunţat eronat promovarea clubului în primul eşalon

Gazeta Sporturilor acum 31 minute
Crainicul stadionului echipei Roda JC Kerkrade (D2 olandeză) a făcut o gafă de proporţii vineri seara, el anunţând din greşeală că formaţia a promovat în primul eşalon. De bucurie, suporterii au invadat terenul, relatează L'Equipe, citat de

Incendiu puternic, lângă Mănăstirea Voroneț, județul Suceava

Ziua Constanta acum 3 ore
Un incendiu puternic a izbucnit, în urmă cu puțin timp, lângă Mănăstirea Voroneț din orașul Gura Humorului, în județul Suceava. O casă aflată la doar câteva sute de metri de biserică a luat foc. Din cauza faptului că bate vântul tare, iar majoritat

Mesajul transmis de Bogdan Andone după FC Botoșani – FC Voluntari: „Asta vreau să remarc”

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Bogdan Andone, antrenorul de la FC Botoșani, a tras concluziile după , și a vorbit despre lupta pentru salvarea de la retrogradare.

Bilanţul victimelor inundaţiilor din Brazilia urcă la 56 de morţi. Zeci de persoane sunt date dispărute

Mediafax acum 2 ore
Bilanţul victimelor inundaţiilor în urma ploilor abundente din unlimele zile din statul Rio Grande do Sul, din sudul Braziliei, a crescut la 56 de morţi. Autorităţile locale anunţă sâmbătă că zeci de persoane sunt date dispărute.

Vremea

București
acum

18°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

13°/26°
Iasi
acum

20°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/21°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

15°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

22°
sâm.

13°/22°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

23°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°