Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Glorioasa tradiţie a loviturilor de palat

Publicat in Revista22, marți 3 iulie 2012 ·

Adversarii USL în calea dobândirii integrale a puterii nu mai sunt partidele concurente, ci se află în interiorul instituţiilor statului şi în societatea civilă.

Preluarea guvernării de către USL nu a fost un „puci parlamentar“, în măsura în care majoritatea precedentă nu rezultase di­rect din urne, ci fusese construită într-un anumit context politic, du­pă alegerile prezidenţiale. Nu a fost nici măcar prima moţiune de cenzură votată de actualul parlament, aşa că schimbarea guvernării a părut că ţine de nor­ma­li­tatea democratică. De fapt, intrasem încă din pri­mă­vara lui 2007 într-o pe­ri­oadă de instabilitate gu­ver­namentală, schimbări de majorităţi între alegeri, coabitări, ameninţări cu demiterea preşedintelui şi, nu în ultimul rând, în­cercări de delegitimare a autorităţii unor instituţii precum justiţia, parlamentul sau Curtea Constituţională. Au fost cinci ani în care crizei politice şi instituţionale i s-au adăugat succesiv influenţele crizei eco­nomice şi financiare globale, intrarea economiei româneşti în recesiune şi pro­blemele de la nivelul Uniunii Europene. Ine­vitabil, dimensiunea economică a cri­zei a avut şi are consecinţe sociale, care la rândul lor pot fi regăsite la nivel politic. Principalul rezultat nu este schimbarea de la nivel guvernamental, ci faptul că la ni­velul unei majorităţi a românilor a fost ali­mentat un orizont de aşteptare imposibil de satisfăcut din motive economice. Ast­fel, perspectiva este una a agravării con­flictelor sociale, politice şi, după cum ve­dem deja în aceste zile, chiar ins­titu­ţio­nale. Este probabil ca votul populist să creas­că semnificativ, iar guvernul să aban­doneze politicile prudenţiale, creşterea sa­lariilor bugetarilor fiind un prim pas în acest sens. Dar până unde va fi dispus USL să meargă pentru a-şi păstra sus­ţi­ne­rea impresionantă pe care o are acum?

Rezultatul alegerilor loc

Articolul in Revista22 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mohammad Mokhber va deveni preşedintele interimar al Iranului. Date despre oficial

Ziua Constanta acum 2 ore
Mohammad Mokhber, în vârstă de 68 de ani, primul vicepreşedinte al Iranului, ar urma să devină, potrivit Constituţiei iraniene, preşedinte interimar, după moartea lui Ebrahim Raisi într-un accident de elicopter, relatează Reuters. În calitate de pr

Premierul Marcel Ciolacu, vizită oficială în Turcia, marţi, la invitaţia preşedintelui Erdoğan: Turcia este principalul partener comercial non-UE al României; Ne-am propus să creştem schimburile comerciale la 15 miliarde de dolari

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu efectuează marţi o vizită oficială în Turcia, la invitaţia preşedintelui Erdoğan, el urmând să fie însoţit de o delegaţie de miniştri. Premierul transmite că Turcia este principalul partener comercial non-UE al României şi c

Meteo: Temperaturi de vară și val de ploi consistente în următoarele două săptămâni

HotNews acum 48 minute
Meteorologii estimează că temperaturile vor fi apropiate de cele normale în următoarele două săptămâni, în toate regiunile din țară, dar vor fi oscilații de temperatură și intervale de ploi consistente, după data de 22 mai și în primele zile ale lun

UPDATE - Navă scufundată în Marea Neagră - Parchetul Curţii de Apel Constanţa: Accidentul de la Sfântu Gheorghe, produs în urma coliziunii a două nave / Cercetările vizează distrugerea unei nave şi părăsirea locului accidentului

News.ro acum 56 minute
Reprezentanţii Parchetului Curţii de Apel Constanţa au anunţat că scufundarea unei nave suib pavilion Tanzania, în Marea Neagră, în apropiere de Sfântu Gheorghe, s-a produs în urma coliziunii cu o altă navă, care se află în portul bulgăresc Varna. M

Marcel Ciolacu: Sectorul comunicaţiilor electronice, între factorii cheie ai dezvoltării politicii industriale

News.ro acum 27 minute
Sectorul comunicaţiilor electronice are rol strategic pentru România şi este între factorii cheie ai dezvoltării politicii industriale, a afirmat premierul Marcel Ciolacu la întrevederea, de luni, cu preşedintele Autorităţii de Reglementare în Comun

Incendiu la Parchetul Vaslui. Gestul șocant al unei grefiere

Ziare.com acum 48 minute
Un incendiu a fost înregistrat, luni, 20 mai, la Parchetul Vaslui, unde o angajată ar fi dat foc unor documente şi ar fi încercat să se sinucidă, potrivit unor surse AGERPRES. Detaşamentul de pompieri Vaslui intervine cu o autospecială de stingere c

Apelul de proiecte privind dezvoltarea infrastructurii pentru persoanele cu dizabilităţi, relansat

Mediafax acum 3 ore
Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale relansează apelul de proiecte privind dezvoltarea infrastructurii pentru persoanele cu dizabilităţi. Bugetul total este de peste 25 de milioane de euro. Banii pot fi accesaţi de autorităţile locale.

Miron Cozma, audiat la Parchet în Dosarul Mineriadei- „Care Mineriadă? Toţi îl susţineţi pe Iliescu“

Ziua Constanta acum o ora
Miron Cozma, fost lider al minerilor din Valea Jiului, s-a prezentat luni dimineaţa la Parchetul General pentru a fi audiat în dosarul Mineriadei din iunie 1990, în care este acuzat de săvârşirea de infracţiuni contra umanităţii. "Care Mineriadă? To

Încep reînscrierile la grădiniţe şi creşe

HotNews acum 5 ore
Luni începe etapa de reînscrieri la grădiniţe şi creşe, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei, srie Agerpres. Copil la grădinițăFoto: Katarzyna Bialasiewicz / Dreamstime.com În această etapă sunt confirmaţi, în baza unei cereri de re

Nicolae Ciucă anunţă publicarea unei cărţi intitulată „Un ostaş în slujba ţării”

Mediafax acum o ora
„Paginile acestei cărţi sunt despre mine. Nu despre funcţiile pe care le-am ocupat, nu despre imaginea mea publică, nu sunt bilanţ şi nici program electoral. Sunt gândurile mele despre ce a însemnat tranziţia de la om de armată la om politic. Sunt d

Vremea

București
acum

21°
lun.

12°/22°
mar.

15°/25°
mie.

12°/25°
joi

13°/25°
Iasi
acum

23°
lun.

11°/24°
mar.

11°/25°
mie.

11°/26°
joi

16°/25°
Constanta
acum

19°
lun.

13°/19°
mar.

15°/18°
mie.

15°/18°
joi

14°/19°
Cluj-Napoca
acum

22°
lun.

13°/22°
mar.

12°/23°
mie.

11°/20°
joi

14°/20°
Timisoara
acum

21°
lun.

15°/23°
mar.

13°/25°
mie.

14°/22°
joi

14°/23°