Mesajul a fost trimis. Multumesc!

MIZA SGG. Pe ce a pus mâna UDMR: puşculiţa de 250 de milioane de euro a RA-APPS şi cheia şedinţelor de Guvern. "Unii vin la RA-APPS să împartă spaţii". EXCLUSIV

Publicat in Gandul, marți 29 noiembrie 2011 ·

După negocierile din Coaliţie, UDMR s-a ales cu funcţia de şef al Secretariatului General al Guvernului (SGG), în schimbul susţinerii lui Vasile Blaga la şefia Senatului. Numele vehiculate pentru această funcţie sunt actualul secretar general adjunct al Guvernului, Ştefan Gati, şi cel al lui Deszi Attila, prefect de Hunedoara. Ce a câştigat de fapt Uniunea lui Kelemen Hunor de la PDL-ul lui Emil Boc?

Foştii şefi ai SGG au explicat, pentru gândul, că deţinerea acestei funcţii implică o poziţie de influenţă asupra deciziilor care se iau în şedinţele de Guvern, controlul asupra agenţiilor guvernamentale, dar mai ales ţinerea sub cheie a imobilelor din patrimoniul de stat. Acestea valorează aproximativ 250 de milioane de euro şi pot fi acordate în chirie sau folosinţă gratuită după bunul plac al Regiei Autonome - Administrarea Patrimoniului Protocolului de Stat (RA-APPS).

Oficialii contactaţi de gândul au explicat că valoarea exactă a patrimoniului deţinut de RA-APPS este greu de estimat la zi, pentru că depinde de valoarea imobilelor pe piaţa imobiliară, care fluctuează. "În 2008, un apartament vechi din zona Dacia-Eminescu era estimat cu o valoare de 400-450.000 de euro. În condiţiile pieţei imobiliare de azi, cine mai dă aceşti bani pentru un apartament vechi?", explică Gabriel Berca, senator PDL şi fost şef al SGG în perioada 2008-2009 din partea PNL.

Cea mai recentă evaluare oficială a întregului patrimoniu al RA-APPS datează din 30 noiembrie 2004 şi a fost publicată în hotărârea de guvern 60/2005. Atunci, patrimoniul RA-APPS valora aproximativ 213 milioane de euro (8.500 de miliarde de lei vechi).

În noiembrie 2011, cele 733 de imobile pe care RA-APPS a primit acordul Guvernului să le scoată la licitaţie au fost evaluate la aproximativ 164 milioane de euro. Făcând o medie şi extinzând această valoare la toate cele 1.100 de imobile care fac

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 12 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 9 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum 7 ore
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

Tradiții și obiceiuri în a doua zi de Paște, numită și Lunea Albă

Ziua Constanta acum 13 ore
Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. În această zi - numită și Lunea Albă - se obişnuieşte ca finii să se ducă în vizită la naşi, cu colaci, pasc

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum 7 ore
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

VIDEO Incendiu în Piața Rahova din Capitală - a luat foc un magazin Economat

HotNews acum 6 ore
Un incendiu a izbucnit duminică seară în Sectorul 5 din Capitală, un magazin Economat din Piața Rahova fiind cuprins de flăcări. Mașină de pompieriFoto: Inquam Photos / Octav Ganea La fața locului intervin mai multe autospeciale de pompieri. Traficu

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 9 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

VIDEO Ungaria: Mii de oameni protestează împotriva premierului Viktor Orban, într-un fief al Fidesz

HotNews acum 8 ore
Mii de unguri au manifestat duminică împotriva premierului naţionalist Viktor Orban, în cadrul unui miting organizat cu câteva săptămâni înainte de alegerile europarlamentare şi locale de la începutul lunii iunie, relatează Reuters. Miting anti-Orba

Atacurile ruseşti continuă în Duminica Paştelui ortodox. O persoană a murit, 17 au fost rănite în Harkov

Mediafax acum 7 ore
Guvernatorul regional Oleh Syniehubov, a scris pe Telegram că şase persoane au fost rănite într-un atac cu drone în timpul nopţii asupra districtului Osnovyanskyi din Harkov, al doilea oraş ca mărime din Ucraina, conform Reuters. Alte zece persoane

Vremea

București
acum

12°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/20°
joi

13°/18°
Iasi
acum

lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/18°
joi

10°/17°
Constanta
acum

lun.

9°/17°
mar.

12°/20°
mie.

14°/17°
joi

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

lun.

8°/22°
mar.

13°/22°
mie.

13°/18°
joi

10°/17°
Timisoara
acum

11°
lun.

11°/25°
mar.

14°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/20°