Cinci elevi au fost răniţi în urma unui atac armat care a avut loc în liceul Chardon situat în apropiere de Cleveland, Ohio în jurul orei locale 7:45 dimineaţa, la cantina şcolii.
Iniaţial se credea că doar patru elevi au fost împuşcaţi. Ulterior, la ora locală 10:30, în cadrul unei conferinţe de presă, a fost anunţat faptul că există o a cincea victimă, conform informaţiilor publicate pe blogul oraşului Cleveland. Răniţii, patru băieţi şi o fată, au fost transportaţi de urgenţă cu patru ambulanţe din Chardon, Kirtland, Burton şi Chesterland la două spitale din Cleveland, puţin după ora 8:00. Unul dintre ei a decedat, potrivit Poliţiei locale.
Poliţiştii au anunţat că au arestat deja un suspect. Un reprezentat al FBI susţine că este posibil ca persoana arestată să fie singurul autor al atacului.Tânărul ar fi părăsit clădirea instituţiei de învăţământ, dar a fost prins la scurt timp de poliţişti pe o şosea de la ieşirea din oraş.
După producerea incidentului accesul în liceu a fost restricţionat, măsură care a fost aplicată şi în cazul circulaţiei de pe străzile din apropiere. Atât liceul cât şi o şcoală generală situată peste drum au fost evacuate.
Părinţii au aşteptat cu sufletul la gură timp de câteva zeci de minute evacuarea în siguranţă a copiilor
Unii elevi au ieşit din şcoală plângând de spaimă. Alţii au ieşit doar cu echipamentul sportiv pe ei, semn că au fost luaţi prin surprindere. Afară îi aşteptau părinţii care au venit de urgenţă la şcoală, după ce au primit mesaje pe telefon de la copiii lor, în care au fost anunţaţi de incidentul care a avut loc la cantina şcolii.
"Mă bucur că eşti bine", i-a spus o mamă fiului ei în timp ce l-a îmbrăţişat.
Darlene Judd are doi băieţi, pe Paul şi pe Peter, care învaţă la acelaşi liceu. Ea a declarat că s-a simţit uşurată să audă că niciunul dintre copiii ei nu a păţi