Mesajul a fost trimis. Multumesc!

”Mă surprinde foarte tare faptul că aud atâtea lucruri negative spuse de români la adresa ţării lor.” Vezi cine spune asta!

Publicat in Libertatea, sâmbătă 10 noiembrie 2012 ·

Tanti Florica a dat piept cu „sextanţii” în cel mai recent episod difuzat de Pro TV, iar cu această ocazie actorul american James Longshore a interpretat primul rol în limba română despre care a vorbit, în exclusivitate, cu Libertatea. Tanti Florica a dat piept cu „sextanţii” în cel mai recent episod difuzat de Pro TV, iar cu această ocazie actorul american James Longshore a interpretat primul rol în limba română despre care a vorbit, în exclusivitate, cu Libertatea.

”Îmi place foarte tare limba română, deja pot să şi glumesc în româneşte ! Da, mi-a fost greu, într-adevăr. La unele replici, mi se împleticea limba la propriu. Pronunţia mea a dat naştere la unele subînţelesuri amuzante sau cel puţin aşa mi se spune. A trebuit să îmi adaptez modul de a juca la cerinţele fonetice ale limbii române. Mi-a luat aproape două săptămâni să învăţ textul, în condiţiile în care, în mod normal, l-aş fi învăţat în două zile”, ne-a spus James Longshore.

De asemenea, el a vorbit de Florin Călinescu, interpretul personajului principal al serialului. ”El m-a ales personal să joc în Tanti Florica pentru că şi-a dorit să diversifice puţin lucrurile şi să le facă mai interesante. Mi-a făcut plăcere să joc alături de el pentru că, deşi nu înţelegeam în totalitate ce se vorbea, m-a făcut să mă simt în largul meu pe platou, ba chiar am improvizat puţin cu el în română, în ciuda vocabularului meu foarte limitat”, a mai spus americanul.

Interesantă este însă părerea lui despre România, ţară pe care a început să o iubească pentru combinaţia dintre modern şi tradiţional. ”Îmi plac frumuseţea, romantismul şi modul artistic în care românii se exprimă. Îmi place combinaţia dintre modern şi tradiţional din cultura voastră şi ador peisajele, atât cele urbane, cât şi cele din mediul rural. Apreciez faptul că foarte mulţi români vorbesc limba engleză, nu m-aş fi descurcat î

Articolul in Libertatea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul slovac al Apărării: starea premierului este „extraordinar de gravă”

Mediafax acum o ora
Starea premierului slovac Robert Fico este „extraordinar de gravă” după ce a fost împuşcat de cinci ori. Anunţul a fost făcut miercuri seara de ministrul slovac al Apărării, Robert Kalinak. Fico a fost împuşcat în abdomen în timpul unui eveniment pu

Nunta din Teleorman care a blocat circulația / Socrul mare a fost reţinut pentru instigare

HotNews acum 50 minute
Socrul mare de la nunta din judeţul Teleorman care a blocat circulaţia în localitatea Buzescu a fost reţinut pentru 24 de ore. El este acuzat de instigare la împiedicarea sau îngreunarea circulaţiei pe drumurile publice. Nuntă cu alai în Buzescu, Te

Finlanda plănuieşte să folosească rezervişti pentru a patrula la graniţa cu Rusia

Mediafax acum 2 ore
Finlanda plănuieşte să folosească rezervişti pentru a patrula la graniţa comună cu Rusia. Mii de rezervişti ar putea fi trimişi în zonă. Decizia va fi luată dacă va creşte numărul de migranţi ilegali.

Marius Tucă Show începe joi, 16 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: Ion Cristoiu

Gandul acum o ora
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

UPDATE - Constanţa: Incendiu la o locomotivă, la ieşirea din Poarta Albă spre Mulfatlar / Trenul nu are încărcătură - FOTO / VIDEO

News.ro acum o ora
Pompierii din Constanţa intervin, iercuri seară, pentru stingerea unui incendiu care a izbucnit la o locomotivă, la ieşirea din Poarta Albă spre Mulfatlar. UPDATE: ”A doua locomotivă şi vagoanele au fost decuplate din timp”, au mai transmis oficiali

Simona Halep, prima reacție după ce s-a retras de la Trofeul Clarins

HotNews acum 3 ore
Simona Halep a jucat miercuri al doilea meci de la revenirea pe terenul de tenis. Românca a abandonat în duelul din primul tur de la Trofeul Clarins, cu McCartney Kessler (la scorul de 7-5, 2-3), din cauza unei probleme la genunchi. Simona HalepFoto

Simona Halep, nevoită să abandoneze în al doilea meci de după revenirea în competiţii, la Trophee Clarins

Ziua Constanta acum 3 ore
Simona Halep, numărul 1149 WTA, revenită în martie după o suspendare îndelungată, a abandonat, miercuri, în prmul tur al turneului WTA 125 Trophee Clarins, de la Paris. Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe EmailHalep s-a retr

INS: Produsul Intern Brut în trimestrul I 2024 a fost, în termeni reali, mai mare cu 0,5%, comparativ cu trimestrul IV 2023

News.ro acum 13 ore
Economia Rommâniei a crescut, în trimestrul I, cu 0,5%, comparativ cu trimestrul IV 2023, arată datele ”semnal” publicat miercuri de Institutul Naţional de Statistică (INS). Faţă de acelaşi trimestru din anul 2023, Produsul intern brut a înregistrat

Ce scrie L'Equipe despre abandonul Simonei Halep de la Paris: „Ghinion”

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
(24 de ani, 123 WTA) de la Trophee Clarins din cauza durerilor la genunchiul stâng. L'Equipe, cel mai important cotidian francez, a reacționat după acest eveniment de la Paris.

Ministerul Finanţelor: În aprilie, acţiunile de control ale ANAF au diminuat pierderea fiscală cu 430 milioane lei / Boloş: Peste 65% din cuantumul obligaţiilor fiscale stabilite suplimentar de organele de inspecţie au fost în contul TVA

News.ro acum 3 ore
Ministerul Finanţelor anunţă, miercuri seară, că, în luna aprilie, acţiunile de control ale ANAF au diminuat pierderea fiscală cu 430 milioane lei. S-au făcut aproape 5.000 de controale şi au fost trimise contribuabililor aproape 3..000 de notificăr

Vremea

București
acum

15°
mie.

8°/18°
joi

8°/20°
vin.

11°/17°
sâm.

12°/24°
Iasi
acum

13°
mie.

7°/15°
joi

8°/17°
vin.

10°/21°
sâm.

12°/15°
Constanta
acum

mie.

7°/14°
joi

8°/15°
vin.

12°/15°
sâm.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

10°
mie.

6°/17°
joi

5°/18°
vin.

7°/17°
sâm.

10°/19°
Timisoara
acum

13°
mie.

10°/19°
joi

10°/20°
vin.

11°/19°
sâm.

11°/24°