Mesajul a fost trimis. Multumesc!

A.G. Billing- Orice vis este realizabil atunci când crezi cu adevărat în el şi în tine

Publicat in Antena 3, vineri 21 decembrie 2012 ·

Orice vis devine realitate, atunci când crezi cu adevărat în el, dar, mai ales, în tine! I s-a întâmplat şi unei românce, din Bucureşti! A.G. Billig a debutat cu un volum în limba engleză, disponibil pe tot mapamondul.

Lansat de către editura britanică MP Publishing sub formă de eBook, volumul ”Four Doors and Other Stories” (”Patru Uși și alte poveşti”) include douăsprezece povestiri scurte, ce au ca temă iubirea.

Tânăra scriitoare A.G. Billig a început să scrie însă din copilărie. La cincisprezece ani, termina întâiul roman inspirat de primii ani ai adolescenţei, scriere care, deşi apreciată de critici, nu a văzut lumina tiparului. Adolescenta s-a concentrat asupra studiilor şi, ulterior asupra unei cariere în mass-media şi comunicare.

Deşi satisfacţiile nu au fost puţine, călătoria făcută în Brazilia, în urmă cu 2 ani, a făcut-o să îşi dorească să acorde încă o şansă pasiunii din copilărie.

"În timpul acestei călătorii mi-am dat seama, oricât de ciudat ar părea, că, până la urmă, starea noastră de a fi, pentru noi, oamenii, este starea de iubire. Şi atunci, a apărut această aidee, de a realiza un volum de proză scurtă, pe această temă a iubirii", spune frumoasa scriitoare.

În aprilie, înarmată cu patru dintre cele mai bune povestiri ale sale, traduse în limba engleză, a plecat la Londra, pentru a participa la unul dintre evenimentele de referinţă ale industriei de gen şi a găsi un agent literar care să o reprezinte.

Câteva luni mai târziu, la sfârșitul lui iunie 2012, A.G. semna cu MP Publishing, în Douglas, capitala Isle of Man, primul ei contract în calitate de scriitoare.

Cartea este disponibilă pe Amazon, Amazon UK, iTunes, eBooks, Kobo, Barnes & Noble.

A.j. lucrează deja la un nou roman şi se dedică în totalitate scrisului. Ea îşi doreşte cu ardoare ca până

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O navă s-a scufundat în Marea Neagră, în apropiere de Sf. Gheorghe. Trei persoane sunt dispărute

Wall-Street.ro acum o ora
Trei persoane sunt date dispărute după ce o navă sub pavilion tanzanian s-a scufundat în Marea Neagră, la 26 de mile marine de Sf. Gheorghe, informează Autoritatea Navală Română, potrivit Agerpres. Potrivit sursei citate, la bordul navei se aflau 11

Bonă din Bucureşti, reținută după ce a bătut un copil de un an: mama celui mic a văzut scenele șocante pe camere

Adevarul acum 24 minute
O femeie de 69 de ani din București a fost reținută, după ce a lovit în mod repetat un copil de doar un an și două luni. Părinţii bebelușului au cunoscut-o pe femeie pe o platformă online. Imaginile groaznice au fost văzute de mama micuțului, care a

Probleme între Ben Affleck şi Jennifer Lopez, cei doi soți locuiesc separat / Ce au spus surse din anturajul cuplului

HotNews acum 10 minute
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat deşi amândoi se află în Los Angeles, potrivit mai multor surse din anturajul celor doi, scrie revista People, preluată de News.ro. Ben Affleck și Jennifer LopezFoto: Anthony Behar / ddp USA / Profimedia

Ce-si propune in program Gabriela Firea - primar general pentru București, orașul dorit de oameni!

Ziua News acum 44 minute
Comunicat de presa: București, 18 mai 2024 - Senatorul Gabriela Firea, candidatul PSD la Primăria Generală a Bucureștiului și-a prezentat Programul de guvernare locală 2024 - 2028. Candidatul PSD își propune să continue proiectele începute în mandat

Peste 8 milioane de accesări ale HUB-ului de servicii al Ministerului Afacerilor Interne

Mediafax acum 33 minute
Aproape 470.000 de persoane şi-au obţinut cazierul judiciar on-line, de la implementarea acestui serviciu pe platforma MAI, la începutul lunii februarie 2023. De asemenea, au fost înregistrate peste 365.000 de accesări în cazul celor care au fost in

Algoritm de tip „deep learning” creat de un student de la Academia Forţelor Terestre din Sibiu

Mediafax acum 5 ore
Un student al Academiei Forţelor Terestre din Sibiu a câştigat premiul de excelenţă la „CADET-NAV” 2024 cu o lucrare de dezvoltare a unui algoritm de tip „deep learning”, cu scopul de a clasifica subiecţii din înregistrări vocale. Astfel de algoritm

Haos pe autostrada A1, în vestul țării, după explozia anvelopei unui TIR. Circulație afectată pe ambele sensuri de mers

Press Alert acum 5 ore
Centrul InfoTrafic din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române a informat că în urma unei explozii la nivelul unei anvelope, un autotren a derapat, blocând benzile 1 și 2 ale autostrăzii A1, la kilometrul 375, sensul Râmnicu-Vâlcea – Deva,

Trei români, în teroarea din Noua Caledonie. Autoritățile știu de ei și monitorizează situația

Adevarul acum 2 ore
Trei români au anunţat autorităţile că se află în Noua Caledonie, iar Consulatul General al României la Paris ţine legătura cu ei, monitorizează situaţia lor şi este pregătit să intervină dacă este nevoie.

Proteste fără precedent în Noua Caledonie! Ştafeta torţei olimpice a fost anulată

Gazeta Sporturilor acum o ora
Ştafeta torţei olimpice programată pentru 11 iunie în Noua Caledonie a fost anulată din cauza revoltelor din acest teritoriu.

Poliţia de Frontieră: Un cetăţean din Vietnam, arestat la domiciliu pentru trafic de migranţi

News.ro acum 2 ore
Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Sânnicolau Mare, judeţul Timiş, au depistat cinci cetăţeni din Vietnam, toţi intraţi legal pe teritoriul României, care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria. Din declar

Vremea

București
acum

20°
sâm.

10°/21°
dum.

12°/23°
lun.

13°/25°
mar.

13°/22°
Iasi
acum

15°
sâm.

11°/17°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°
mar.

12°/23°
Constanta
acum

16°
sâm.

13°/16°
dum.

13°/16°
lun.

14°/17°
mar.

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

19°
sâm.

10°/19°
dum.

11°/23°
lun.

12°/23°
mar.

15°/23°
Timisoara
acum

24°
sâm.

11°/24°
dum.

14°/26°
lun.

15°/27°
mar.

15°/27°