Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Medicii de familie lucrează, de azi, în sistem privat şi nu mai eliberează reţete

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 1 iunie 2011 ·

Pentru că sunt nemulţumiţi de faptul că oficialii Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nu au luat în calcul propunerile lor, majoritatea medicilor de familie refuză să mai lucreze în sistemul public, de azi. În acest fel, pacienţii nu vor mai avea acces la reţete compensate. Sursa: ADI PÎCLIȘAN

Decizia a fost luată de membrii Federaţiei Naţionale a Patronatelor Medicilor de Familie (FNPMF) şi ai Societăţii Naţionale de Medicina Familiei (SNMF).

"În aceste condiţii, ne găsim în imposibilitatea de a mai continua să lucrăm în contract cu CNAS, astfel că, de la 1 iunie 2011, medicii de familie vor lucra în regim exclusiv privat, în afara contractelor cu casele de asigurări. Pentru început, în prima perioadă de protest, pacienţii vor fi primiţi şi consultaţi gratuit de către medici, iar dacă doresc accesul în sistemul de sănătate aşa cum îl vede CNAS, îi vom îndruma către sediile caselor judeţene şi al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate pentru că acolo sunt banii pe care îi plătesc pentru asigurări de sănătate", se arată într-un comunicat al medicilor.

Ministrul Cseke Attila spune că problemele medicilor au fost rezolvate

Ministrul Sănătaţii spune că, din punctul de vedere al ministerului, au fost soluţionate problemele referitoare la contractul cadru pe care trebuie să îl semneze medicii.

"Problemele ridicate de ei au fost soluţionate. De exemplu, au solicitat modificarea sancţiunilor aplicate în cazul abaterilor şi am ajuns la concluzia că, la prima abatere, vor primi doar avertisment (nu 10% din suma per capita), la a doua abatere 10% din suma per capita (faţă de 20%), iar la a treia abatere 20% (faţă de 30%). Au fost şi abrogate unele articole, iar banii alocaţi per capita vor fi 3 lei, iar per serviciu 1,8 lei (faţă de 0,9 lei)", a declarat Cseke Attila, ministrul Sănătăţii.

Condiţiile nu îi mulţumesc însă pe medic

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Fosta ministră a Sănătății, Sorina Pintea, 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare. Motivul pentru care a fost condamnată

Ziare.com acum 21 minute
Sorina Pintea, fostă ministră a Sănătăţii, a fost condamnată la 3 ani şi 6 luni cu executare, printr-o sentinţă pronunţată, vineri, 26 aprilie, de Tribunalul Cluj. Acuzată de luare de mită în formă continuată, ministra din guvernul Dăncilă rămâne și

Ion Iliescu, urmărit penal în dosarul Mineriada

Mediafax acum o ora
„În cauza cunoscută generic sub denumirea <Mineriada din 13-15 iunie 1990>, procurorii militari din cadrul Secţiei parchetelor militare au dispus, la data de 19.04.2024, efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de Iliescu Ion, la data faptel

„Este foarte bolnav”. Îngrijorările cu privire la Regele Charles sunt din ce în ce mai mari

Mediafax acum 53 minute
Potrivit New York Post, oficialii Palatului Buckingham au actualizat periodic planurile funerare ale regelui. Planurile funerare pentru Regele Charles ar fi început după moartea Reginei Elisabeta a II-a în 2022. După anunţul prognosticului de cancer

Lucrările la stația de metrou Piața Unirii 2 se prelungesc

Wall-Street.ro acum 2 ore
Lucrările la staţia de metrou Piaţa Unirii 2, accesul C, ieşirea spre Hanul lui Manuc, se vor prelungi până pe 10 mai, din cauza condiţiilor meteo nefavorabile din ultima perioadă, a anunţat Metrorex. Aceste lucrări presupun decopertarea suprafeţelo

Arestări al Complexul Energetic Oltenia

Wall-Street.ro acum 3 ore
Liviu Cătălin Stănculescu, directorul Direcţiei Energie din cadrul Complexului Energetic Oltenia (CEO), a fost reţinut de DNA pentru trafic de influenţă, fiind acuzat că a primit mită 13.000 de euro de la un om de afaceri, pentru a urgenta plata uno

Marian Minae, unul din cei trei bărbați acuzați de uciderea afaceristului Adrian Kreiner, va fi adus în țară săptămâna viitoare

HotNews acum o ora
Cristian Marian Minae, acuzat de omor calificat şi tâlhărie calificată, va fi adus din Irlanda în România pe 30 aprilie de o escortă din cadrul Poliției Române, potrivit unor surse judiciare citate de news.ro. Suspect crima SibiuFoto: Politia Romana

MAE Atenționare de călătorie pentru Ungaria - Restricții de circulație pentru camioanele de mare tonaj (peste 7,5t)

Ziua Constanta acum 3 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Ungaria că Ministerul Construcțiilor și Transportului din această țară va impune interdicția de deplasare pentru camioanel

Elevii și preșcolarii intră în vacanță! Când vor reveni la cursuri

Ziua Constanta acum 5 ore
Elevii și preșcolarii intră de astăzi, 26 aprilie 2024 în vacanţă, după finalizarea cursurilor. Potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei, elevii vor reveni la cursuri miercuri, 8 mai 2024. Vacanţa de vară va începe vineri, 21 iunie, du

Ciolacu, despre riscul împărțirii voturilor susținătorilor PSD din București între Piedone și Firea: Nu împarte nimeni niciun vot

HotNews acum 53 minute
Premierul Marcel Ciolacu a precizat vineri că „nu împarte nimeni niciun vot”, întrebat fiind dacă nu există riscul ca voturile susținătorilor PSD din București să fie împărțite între Gabriela Firea și Cristian Popescu Piedone. Premierul a reiterat c

România vizează creşterea schimburilor comerciale cu Turcia la 15 miliarde de dolari

Mediafax acum o ora
„România rămâne ferm angajată în demersurile demarate deja pentru dezvoltarea cooperării cu Republica Turcă, în scopul atingerii obiectivelor pe care ambele ţări şi le-au propus la nivel economic, prin Parteneriatul Strategic bilateral, cât şi în do

Vremea

București
acum

15°
vin.

9°/15°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/23°
lun.

12°/22°
Iasi
acum

12°
vin.

9°/14°
sâm.

7°/19°
dum.

10°/21°
lun.

10°/21°
Constanta
acum

16°
vin.

10°/16°
sâm.

11°/15°
dum.

12°/16°
lun.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

14°
vin.

4°/14°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
lun.

9°/21°
Timisoara
acum

15°
vin.

5°/16°
sâm.

8°/20°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°