Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Medalie de bronz pentru Mihalachi şi Dumitrescu la canoe dublu 1.000 m

Publicat in Adevarul, sâmbătă 20 august 2011 ·

Campioni mondiali la canoe dublu, pe distanţa de 500 metri, Alexandru Laurenţiu Dumitrescu şi Victor Mihalachi au câştigat în urmă cu câteva minute medalia de bronz la 1.000. Delegaţia României şi-a îndeplinit astfel obiectivul propus pentru Mondialele de kaiac-canoe de la Szeged.

Românii au avut un start bun, însă nu la fel de convingător ca în finala de ieri, de la 500 m. De altfel, Mihalachi şi Dumitrescu au slăbit tempoul, fiind depăşiţi de mai multe ambarcaţiuni. Cei mai rapizi în serii, azerii Serghei Bezugli şi Maxim Prokopenko au fost depăşiţi pe final de germanii Stefan Holtz şi Thomas Wylenzek, care au trecut primii linia de sosire în 2:42,643.

Deţinători ai titlului mondial, Dumitrescu şi Mihalachi au revenit pe ultimii zeci de metri, reuşind să obţină medalia de bronz, însă la mare luptă cu cehii Jaroslav Radon şi Filip Dvorak. Cu toate că erau socotiţi printre favoriţii la medaliii ruşii Korovaşkov şi Pervukin, respectiv belaruşii Andrei şi Alexandr Bahdanovici au ocupat abia locurile 5 şi 6.

Tot astăzi România a fost reprezentată în alte patru finale. La kaiac dublu, pe distanţa de 500 de metri, Ionuţ Mitrea şi Bogdan Mada au încheiat cursa pe 4 (1:29,280). Ei au fost depăşiţi de ungurii Toth-Kulifai (1:28.134), lituanienii Nekriosius-Olijnik (1:28.524) şi polonezii Ambroziak-Putto (1:28.848).

Tot la kaiac dublu, dar la feminin, pe distanţa de 500 de metri, România s-a clasat pe locul 6. Iuliana Paleu şi Irina Lauric au terminat finala în 1:39,303. Proba a fost câştigată de austriecele Schuring-Schwarz (1:37.071), urmate pe podium de nemţoaicele Weber-Dietze (1:37.275) şi polonezele Mikolajczyk-Konieczna (1:37.803).

La canoe simplu, Cătălin Costache s-a clasat pe 7 pe distanţa de 500 de metri, fiind cronometrat în 1:49,257. Proba a fost câştigată de rusul Fedosenko (1:46.647), urmat de belarusul Ha

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Handbal feminin: CSM Bucureşti, înfrângere cu Metz şi ratează calificarea la Tunreul F4 al Ligii Campionilor

News.ro acum o ora
Campioana CSM Bucureşti a fost învinsă şi sâmbătă, în deplasare, de formaţia Metz Handball, scor 29-23 (15-14), în manşa retur din sferturile de finală ale Ligii Campionilor. CSM ratează calificarea la Turneul Final Four, la care a jucat ultima dată

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum o ora
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Sadiq Khan a fost ales primar al Londrei pentru al treilea mandat

HotNews acum 50 minute
Sadiq Khan a fost ales primar al Londrei, câştigând un al treilea mandat istoric în urma unei competiţii dramatice, scrie The Guradian, citat de News.ro. Sadiq KhanFoto: AA/ABACA / Abaca Press / Profimedia Khan a fost declarat sâmbătă după-amiază în

Sfânta Lumină de la Ierusalim a ajuns în România!

Ziua Constanta acum 53 minute
Sfânta Lumină a fost adusă sâmbătă în țară, de la Ierusalim, de părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, și a fost oferită delegaţilor eparhiilor prezenţi la Aeroportul Internaţional "Henri Coandă" din Capitală.Ulterior, centrele eparhiale, prin pr

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 3 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

VIDEO Crainicul stadionului echipei Roda Kerkrade a anunţat eronat promovarea clubului în primul eşalon

Gazeta Sporturilor acum 21 minute
Crainicul stadionului echipei Roda JC Kerkrade (D2 olandeză) a făcut o gafă de proporţii vineri seara, el anunţând din greşeală că formaţia a promovat în primul eşalon. De bucurie, suporterii au invadat terenul, relatează L'Equipe, citat de

Centrul Infotrafic: Trafic feroviar blocat pe Magistrala 400, în Harghita, unde locomotiva unui tren de călători s-a defectat

News.ro acum 33 minute
Traficul feroviar este blocat, sâmbătă seară, pe Magistrala 400, în judeţul Harghita, unde locomotiva unui tren de călători s-a defectat, anunţă Centrul Infotrafic. Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că traficul feroviar este oprit tem

Incendiu puternic, lângă Mănăstirea Voroneț, județul Suceava

Ziua Constanta acum 3 ore
Un incendiu puternic a izbucnit, în urmă cu puțin timp, lângă Mănăstirea Voroneț din orașul Gura Humorului, în județul Suceava. O casă aflată la doar câteva sute de metri de biserică a luat foc. Din cauza faptului că bate vântul tare, iar majoritat

Mesajul transmis de Bogdan Andone după FC Botoșani – FC Voluntari: „Asta vreau să remarc”

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Bogdan Andone, antrenorul de la FC Botoșani, a tras concluziile după , și a vorbit despre lupta pentru salvarea de la retrogradare.

Bilanţul victimelor inundaţiilor din Brazilia urcă la 56 de morţi. Zeci de persoane sunt date dispărute

Mediafax acum 2 ore
Bilanţul victimelor inundaţiilor în urma ploilor abundente din unlimele zile din statul Rio Grande do Sul, din sudul Braziliei, a crescut la 56 de morţi. Autorităţile locale anunţă sâmbătă că zeci de persoane sunt date dispărute.

Vremea

București
acum

19°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

13°/26°
Iasi
acum

20°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/21°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

16°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

13°/23°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

24°
sâm.

10°/24°
dum.

11°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°