“Este acolo-n Avalon! îi arătă Merlin cu mâna, undeva către asfinţit. Şi cine are sabia nu poate fi înfrânt nicicând…”
Din cele mai vechi timpuri, spada este mai mult decât o armă, un simbol al puterii, aproape mistice. Zeița Tethis îi dăruiește fiului său, Ahile, spada făurită de Hefaistos însuși, zeul neîntrecut al meșterilor și al metalelor, cel care făurește în foc arme și armuri miraculoase. În același timp, o sabie atipică atârnă de un fir de păr deasupra capetelor bieților muritori, amintind nimicnicia ființei: sabia lui Damocles. Legendara Excalibur a regelui Arthur este un sabie magică, simbol al suveranității de drept britanice. A-l deposeda pe inamic de spada însemna înfrângerea lui. În Evul Mediu, spadele erau voit apropiate de simbolul crucii, ca obiect justițiar, purificator. Atributele protectoare și legitimatoare ale sabiei se transmit celui care este predestinat să o poarte, după cum Harap-Alb pornește la drum cu hainele de luptă, calul și armele tatălui său. Cel căruia i se încredința o spadă primea autoritate și statut. Sabia zidită în piatră, ascunsă pe vârf de munte ori în peșteră, este simbol și pretext pentru o călătorie inițiatică, ascetică, la capătul căreia eroul descoperă moștenirea pierdută și se investește cu toate prerogativele puterii simbolizate de armă. Ilustratie recenta a legendei celor doua sabii sasesti, de Radu Oltean, ART HISTORIA Și destinul sașilor din Transilvania este legat de un astfel de obiect, investit cu alte valențe decât cele de luptă. O veche legendă săsească spune că atunci când primii colonişti germani au ajuns pe teritoriul Transilvaniei, pentru a întemeia prima aşezare, Sibiul, cei doi greavi au jurat pe spadele lor înfipte încrucişat în pământ ca neamul lor să apere şi să cultive pe veci acest pământ. După unele versiuni ale legendei, unul dintre greavi ar fi fost Hermann, cel care a dat numele Sibiu